Home Actualitate Șomajul din Spania a atins un nou record...
Actualitate

Șomajul din Spania a atins un nou record; 6 milioane de persoane caută un loc de muncă

Șomajul din Spania a atins un nou maxim record în ultimele trei luni ale anului trecut, depășind 26%, cu aproape 6 milioane de șomeri, după ce guvernul aflat la putere de un an a introdus cele mai dure măsuri de austeritate din istoria democratică a țării.

Șomajul din Spania a atins un nou record; 6 milioane de persoane caută un loc de muncă
Șomajul din Spania a atins un nou record; 6 milioane de persoane caută un loc de muncă · Foto: Business Magazin

În trimestrul al treilea, rata șomajului era estimată la 25%. Datele anunțate joi de Institutul Național de Statistică de la Madrid indică cel mai ridicat șomaj din 1976, când Spania a trecut la democrație, scrie Bloomberg.

Estimările oficiale sugerează prelungirea perioadei de stagnare alternată cu declin a economiei pentru cel de-al șaselea an consecutiv.

“Guvernul a prognozat o contracție de 0,5% din PIB pentru acest an, estimare care pare deja mult prea optimistă. Anticipăm o scădere de 2,5%, deoarece factorii negativi din ultima perioadă persistă, în special situația groaznică de pe piața muncii”, comentează pentru sursa citată Jonathan Loynes, economist șef la compania de consultanță Capital Economics, din Londra.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună