Soldatul american care l-a împușcat pe Osama ben Laden va veni la București
Soldatul american Robert O'Neill, care l-a împușcat pe liderul Al Qaeda, Osama ben Laden, va participa, în 28 mai, la o conferință pe teme de leadership, la București, la eveniment fiind așteptați și militari români și membri ai familiilor unor soldațil morți în misiunile din Afganistan.
Conferința va fi organizată de McCann WorldGroup și Thiess Holding, care au anunțat, joi, într-o conferință de presă, că la aceasta va participa și contra-amiralul Scott Moore, care a coordonat echipele din timpul mai multor evenimente militare, precum “Furtună în Deșert”, ori misiuni care au avut loc în Bosnia sau Haiti după atentatele din 11 septembrie 2001.
“Dacă vom reuși să aducem oameni care fac istoria, vom avea multe lucruri de învățat de la ei, indiferent de domeniu. Primul eveniment din seria McCann/Thiess Conferences îi va avea ca invitați pe doi eroi americani – contra-amiralul în retragere Scott Moore și Robert O’Neill, care a primit peste 55 de decorații, a fost team-lider în multe evenimente faimoase, precum și în mult-dezbătuta anihilare a lui Osama ben Laden. Este cel care se spune că a tras și l-a omorât pe Ben Laden. După viața lui s-au făcut trei filme la Hollywood, fiind acum angajat la Fox News pe poziția de analist militar. Sunt oameni care au luat decizii în zecimi de secundă și care au de împărtășit o experiență absolut fabuloasă. Eu cred că îi pot inspira pe cei care aspiră la poziții de lideri”, a declarat directorul general McCann WorldGroup România, Bogdan Enoiu.
La evenimentul care va fi organizat în 28 mai vor participa și militari români și membri ai familiilor soldaților morți în misiunile din Afganistan.
Biletele de intrare la prima conferință din seria anunțată de organizatori, care va avea loc la Willbrook Hall din București, costă 150 de euro, existând și pachete speciale pentru companii.
Robert O’Neill, în vârstă de 39 de ani, fost militar Navy SEAL, trupe de elită din cadrul Marinei americane care acționează în mod tradițional în secret, a ieșit din umbră la 6 noiembrie 2014 și a declarat în mod public că el este cel care l-a ucis pe Osama ben Laden, atrăgându-și imediat amenințări cu moartea din partea jihadiștilor.
O’Neill a declarat pentru ziarul The Washington Post că el este cel care l-a ucis, cu un glonț în cap, pe liderul rețelei teroriste Al-Qaida, la 2 mai 2011, într-un raid, în urma unui transport cu elicopterul, la Abbottabad, în Pakistan. Bărbatul, decorat în mai multe rânduri, a spus că alți doi militari au tras focuri de armă. El era al doilea în comando atunci când a fost luată cu asalt camera lui ben Laden. Liderul Al-Qaida a apărut pentru un moment la ușă, dar militarul care era primul ar fi ratat ținta, povestea Robert O’Neill.
“Am trecut în fața lui pentru a intra în cameră chiar în dreptul ușii. Ben Laden era deja în picioare. Avea mâinile pe umerii unei femei și o împingea în față”, adaugă el.
Fostul militar spunea că a putut să îl identifice în mod clar pe liderul terorist cu ajutorul dispozitivului de vedere pe timpul nopții și a tras. El a adăugat că era evident că ben Laden era mort, deoarece i-a “explodat” capul.
La momentul raidului, O’Neill avea 15 ani de experiență alături de membrii SEAL și opera deja în cadrul celebrei Team Six.
În 2009, el a făcut parte dintr-un comando trimis să salveze un vapor capturat de pirați somalezi. Povestea este ecranizată într-un film în care Tom Hanks joacă rolul căpitanului Richard Phillips (“Captain Phillips”).