Home Smart business Smart Business: O afacere imposibil de r...
Smart business

Smart Business: O afacere imposibil de realizat în Vest. Cum să renunți la București pentru un business izolat de restul lumii? - VIDEO

Ionuț Popescu a pus bazele centrului de echitație Potcoava după ce ”s-a îmbolnăvit de cai“, după cum el însuși spune, la un eveniment de profil, în 2008. Opt ani mai târziu, a lansat proiectul pe care îl descrie drept o ”ascunzătoare de la munte“, greu de realizat în țările din vestul Europei, unde nu mai sunt terenuri virgine disponibile. A investit în acesta 500.000 de euro, dintre care jumătat…

Smart Business: O afacere imposibil de realizat în Vest. Cum să renunți la București pentru un business izolat de restul lumii? - VIDEO
Smart Business: O afacere imposibil de realizat în Vest. Cum să renunți la București pentru un business izolat de restul lumii? - VIDEO · Foto: Business Magazin

“Cea mai mare împlinire este că un vis ce părea aproape imposibil de realizat este acum realitate și sunt din ce în ce mai mulți oameni care se bucură de facilitățile și serviciile centrului nostru de echitație“, își descrie Ionuț Popescu proiectul pe care s-a concentrat în ultimii ani, rezultatul unei investiții de 500.000 de euro. Acesta se află pe coama unui deal, la trei kilometri distanță de cea mai apropiată casă, în Runcu (județul Dâmbovița). În prezent, Centrul de Echitație Potcoava este format dintr-o unitate de cazare cu 13 camere (în care se află și un restaurant, o sală de conferințe, spa) și unde vin mai ales pasionații de turism ecvestru. Ei pot pot practica ”sportul aristocrației“ pe cei 13 cai din rasa Hafflinger aflați aici; opțiuni există însă și pentru cei care nu se încumetă să se urce pe cal: pot opta între spa, tir cu arcul, trasee montane pe bicicletă. Originar din București, Ionuț Popescu s-a mutat în Runcu împreună cu familia sa odată cu dezvoltarea businessului. ”Ne place foarte mult, copiii sunt foarte fericiți, agitația și traficul aglomerat nu-mi lipsesc; în schimb teatrul, filmul, evenimentele culturale din Capitală, da.“

În 2016, primul an de funcționare a Centrului de Echitație Potcoava, acesta a ajuns la un grad de ocupare de 41,5%, generând o cifră de afaceri de aproximativ 150.000 de euro. Previziunile lui Popescu sunt optimiste și pentru anul în curs: antreprenorul se așteaptă ca în 2017 centrul să ajungă la un grad de ocupare cuprins între 70 și 85% și o cifră de afaceri dublă față de anul anterior. 14 angajați permanenți lucrează în prezent la Potcoava, iar peste vară antreprenorul mai angajează încă patru-cinci persoane.

Anterior descoperirii pasiunii sale pentru cai, Ionuț Popescu a studiat la Facultatea de Jurnalism și a urmat apoi mai multe module de afaceri din cadrul Open University. Și-a început parcursul profesional devreme, la 18 ani, ca asistent de marketing într-o companie din grupul RTC. ”Apoi, am fost pe rând: «tipul de la IT», manager IT, agent de vânzări, director de vânzări (papetărie), director vânzări IT (hardware și software)“, își descrie el parcursul profesional. A decis că sosise momentul să înceapă un proiect antreprenorial în 2011, când a dezvoltat împreună cu fratele său o companie de servicii fiscale și juridice.

Ideea dezvoltării centrului de echitație îi venise însă în 2008, după ce, într-un weekend, a participat la Cross Country Farm, lângă Sighișoara. De atunci, nu i-a mai ieșit din cap ideea de a avea ”un loc cu cai la poalele muntelui“, iar un an mai târziu a cumpărat terenul pe care se află astăzi Potcoava. În 2010, a scris un proiect pentru accesarea de finanțare europeană, iar între 2013 și 2015 a urmat construcția propriu-zisă a proiectului. Valoarea totală a proiectului este de aproape 500.000 de euro, jumătate din sumă provine din finanțarea europeană, iar restul de 50%, din credite bancare. Recuperarea acesteia se va face, potrivit previziunilor lui Popescu, în maximum 10 ani.

Din 2015 și până azi, s-a axat pe promovarea și îmbunătățirea serviciilor pe care le oferă la Potcoava. Acum, la final de săptămână, toate cele 13 camere ale centrului sunt ocupate, iar pe perioada verii se ocupă integral și nopțile din timpul săptămânii. Majoritatea celor care vin aici sunt din București – locul fiind la 115 km de Capitală -, iar accesul se face prin București – Târgoviște – Fieni – Runcu, pe o rută departe de aglomeratul DN1 sau de autostradă. Cei mai mulți dintre oaspeții de la Potcoava sunt familii cu copii; de asemenea, un segment important îl reprezintă și companiile care vin pentru diferite activități de team building sau instruire (aici este inclusă și o componentă de educație asistată prin cai). Astfel, veniturile sunt generate de turismul de retail, de taberele organizate acolo (care, potrivit lui Popescu, se repetă anul acesta), team buildinguri corporate. Oaspeții care vin aici plătesc 220 de lei cazare/noapte pentru o cameră dublă și 115 lei/zi pentru masă. În ceea ce privește echitația, o sesiune de o zi pe traseele din împrejurimi pentru persoanele experimentate costă 240 de lei, iar lecțiile de echitație de o oră pentru începători costă 80 de lei. Există opțiuni și pentru cei mai puțin pasionați de echitație: închirierea unei biciclete costă 80 lei/zi și poate fi folosită pe traseele din împrejurimi. Centrul de Echitație Potcoava este dotat și cu tir cu arcul, spa, o sală de conferințe – servicii pe care Popescu le descrie necesare ”pentru completarea timpilor dintre orele de călărie“.

Ionuț Popescu nu indică un singur aspect dificil în dezvoltarea proiectului, ci spune că de amestecul de probleme diverse, de la finanțare europeană, credite bancare la construcția propriu-zisă, avize și autorizații, s-au legat principalele provocări. Însă și aspectele specifice acestui business au reprezentat probe de trecut. Spre exemplu, caii de la centrul său de echitație sunt din rasa Hafflinger, ”calul de munte din Tirol“, despre care spune că i-a luat un an de zile să-i aleagă. ”Aveam nevoie de o rasă de cal de munte, care să fie obișnuit cu drumurile înclinate, să nu fie un cal înalt fiindcă în România sunt mulți începători –, iar acesta are o înălțime medie de 1,5 m, să fie un cal blând și totuși să nu fie adormit, are și un strop de sânge de cal arab.“ Popescu spune că aceștia au costat câte 2.500 de euro, iar în ceea ce privește întreținerea lor, aceasta generează costuri de 1.000 lei/lună.

În ceea ce privește planurile de dezvoltare a afacerii, Popescu spune că în acestea intră, pe lângă îmbunătățirea facilităților și serviciilor prezente (în principal în zona de agrement ecvestru și mâncare naturală), promovarea Centrului de Echitație către turiștii din vestul Europei. ”Îmi place România, este o țară frumoasă și plină de oportunități. Proiecte precum cel pe care l-am dezvoltat eu sunt aproape imposibil de realizat în țările din vestul Europei, unde nu mai sunt terenuri virgine disponibile. Viața sălbatică este încă prezentă în munții și pădurile României și acest fapt reprezintă o oportunitate pentru dezvoltarea turismului“, descrie Ionuț Popescu motivele pentru care a mizat pe acest proiect în ciuda obstacolelor întâlnite pe parcurs.

Iar când vine vorba despre a da un sfat antreprenorilor care ar vrea să dezvolte un proiect similar, trasează câteva dintre lecțiile pe care le-a învățat el însuși: ”Să își aloce timp pentru analiza pieței, să caute să își cunoască foarte bine potențialii clienți și nevoile acestora. Și poate cel mai potrivit ar fi să găsească un mentor, o persoană care a trecut deja printr-un astfel de proiect și care poate oferi soluții valoroase la multiplele probleme ce pot apărea pe parcurs.“

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună