Home Cover story “Skin in the game”
Cover story

“Skin in the game”

NU ESTE DOAR O SINTAGMĂ SAU O TEHNICĂ DE LUCRU, CI UN PRINCIPIU DE BUSINESS ȘI DE VIAȚĂ, CREDE RUDI VIZENTAL, CEO AL ROCA INVESTMENTS. DUPĂ ACEST PRINCIPIU A REUȘIT SĂ GHIDEZE ROCA, ÎN DOAR TREI ANI, SPRE O ECHIPĂ FORMATĂ DIN ANTREPRENORI ȘI LIDERI DE BUSINESS CU TRADIȚIE ÎN PIAȚĂ, UN PORTOFOLIU CU JUCĂTORI IMPORTANȚI DIN MEDIUL DE AFACERI LOCAL ȘI O EVALUARE DE PESTE 22 DE MILIOANE DE EURO.

“Skin in the game”
“Skin in the game” · Foto: Business Magazin

Dincolo de valoarea de piață, avem ceva mult mai valoros. Avem confirmarea produsului ROCA, a misiunii noastre. Acest concept funcționează și nu este doar o utopie. Ne-am propus să construim un ecosistem bazat pe parteneriat, pe implicare în management și pe respectarea unor valori comune fundamentale. Iar acest lucru funcționează. Ne-am propus să generăm o schimbare la nivelul culturii antreprenoriale; avem convingerea că suntem pe drumul cel bun. Să ne implicăm în companii și să le ducem la capitolul următor. Avem validări în acest sens. Să ne implicăm în dezvoltarea unei noi generații de manageri români, să-i readucem în țară cu o perspectivă pe termen lung. Am reușit acest lucru mai eficient decât ne-am imaginat”, spune Rudi Vizental.

Lideri din businessuri cu tradiție, investitori în idei noi

ROCA Investments a luat naștere în 2018 și, la finalul primului an de activitate, încheiat cu un capital de 12,8 milioane de euro, cooptase deja în portofoliu trei companii. Până în 2019 acesta a crescut cu încă cinci companii și a încheiat anul cu o evaluare de 22,3 milioane de euro, iar estimările pentru sfârșitul acestui an sunt peste nivelul anului trecut, chiar și în condiții de pandemie. Ideea acestui proiect a pornit de la o realitate din piață pe care Rudi Vizental spune că a înțeles-o pe propria piele și în urma unor concluzii trase împreună cu partenerii de la Impetum Group, din care ROCA face parte alături de CITR, liderul pieței de insolvență, și ROCA X, proiectul destinat afacerilor disruptive din tehnologie. „În cei 20 de ani în care ne-am format în management de criză, am învățat să vedem altfel oportunitățile. Am înțeles că avem un număr foarte mic de companii mari și un număr mare de companii mici și mijlocii, însă cele mai multe dintre ele situate sub radarul investitorilor tradiționali. O piață în care cererea de capital nu se întâlnește în mod natural cu oferta, iar atunci când întâmplător o face, cele două părți nu reușesc să se înțeleagă.” Astfel, au decis să se diferențieze de piață prin modul în care abordează riscul: „Vedem oportunități acolo unde alții văd doar amenințări, ne implicăm în activitatea de management și restructurare, iar zona căreia ne adresăm este cea a companiilor mijlocii aflate într-un moment de impas.”

Încă de la început, spune el, și-a propus ca  ROCA să nu fie doar un proiect remarcabil de private equity, cu un portofoliu performant de companii.

„Prin ceea ce facem ne dorim să contribuim la redefinirea culturii antreprenoriale din România. Să susținem o cultură bazată pe parteneriat, pe forța grupului, pe o dezvoltare sănătoasă și pe un proces asumat de formare a unei noi generații de manageri. Ecosistemul pe care reprezentanții ROCA îl dezvoltă este construit pe patru piloni de bază: acționarii, antreprenorii cu care intră în parteneriat, echipa de management și procesul de formare de manageri.

 Inițial, executivul și-a propus să plece la drum cu un capital de 10 milioane de euro, cu gândul că va reuși să atingă această sumă pe parcurs, prin cooptarea altor cinci-șapte investitori de calibru. „După un an întreg în care am prezentat neobosit ideea în piață, doar doi au răspuns pozitiv invitației noastre, la acel moment de debut. Este vorba despre Dragoș Pavăl și Dan Șucu. Așa că, în martie 2018 am pornit în această aventură în trei, cu un capital de 4,5 milioane de euro.”

Despre decizia de a se alătura businessului ROCA Dragoș Pavăl spune că „am înțeles în timp că avem și alte obligații față de țara noastră, pe lângă plata taxelor și respectarea legilor. Avem responsabilitatea, dar și interesul de a face tot ce depinde de noi încât economia în ansamblul ei să crească. Cred că ceea ce va schimba cu adevărat lucrurile este colaborarea, cooperarea dintre noi, antreprenorii”.

Rudi Vizental, CEO ROCA Investments: „Am dezvoltat o cultură care acceptă greșeala și o consideră un pas intermediar către succes. E OK să greșești, însă nu repeta aceleași greșeli și înțelege rapid ce te-a învățat fiecare greșeală.”

La rândul său, Dan Șucu, referindu-se la momentul în care s-a alăturat businessului, este de părere că misiunea acestei platforme de investiții i-a plăcut „de la prima discuție, iar utilitatea ei este incontestabilă”. „Succesul acestei platforme este un lucru extrem de dificil, însă numai oameni cu experiența lui Rudolf își pot asuma realmente o asemenea provocare. Mai mult, prezența în acționariat a familiei Pavăl, în acest moment cei mai de succes oameni de afaceri din România, este în mod cert benefică. Personal, întotdeauna mi-am administrat singur banii. Este pentru prima oară când investesc în afacerea altcuiva și o fac pentru că am încredere în reușita acestui proiect.”

Spre sfârșitul primului an de activitate a avut loc și prima majorare de capital, când alți șapte acționari au decis să se alăture businessului ROCA: Frigotehnica, „o companie de anvergură cu o tradiție de 70 de ani în piața de frig din România”, Theodora Popa (vicepreședinta grupului Transavia), BT Investments – divizia de investiții a Băncii Transilvania, Adolf Bâclea, Ferenc Korponay (ex Maravet), Cristian Pop (ex Animax), Next Capital Solution și Andrei Cionca, „de data aceasta investind și în nume personal”. Cei mai mulți dintre cei zece acționari, spune Rudi Vizental, se află la prima experiență de investiție într-un proiect de private equity, „motivația principală fiind cu siguranță contribuția la dezvoltarea antreprenoriatului din România, prin a crea o comunitate de oameni de business care împărtășesc aceleași valori, prețuiesc sinergiile și ideea de consolidare.” Anul acesta, în luna iunie, în plină pandemie, a mai avut loc o majorare de capital în urma căreia ROCA​ a ajuns la  o dimensiune de 20 de milioane de euro. „Ca și particularitate, strategia noastră, pentru a avea efectul de «leverage», este de a accesa și alte surse de finanțare, nu doar capital. Ne referim atât la împrumuturi bancare cât și la cele de pe piața de capital”, notează Vizental.

„Skin in the game”

Rudi Vizental spune că elementul principal pe care-l oferă ROCA Investments unei companii este reprezentat de ceea ce, la rândul lor, investitorii de la ROCA cer de la parteneri: așa numitul concept „skin in the game”. „Skin in the game”, explică executivul, „nu este doar o sintagmă sau o tehnică de lucru, ci un principiu de business, dar și un principiu de viață. Un principiu bazat pe etică, pe echilibru și pe alinierea intereselor dintre părți. Nicholas Nassim Taleb a ridicat aceast metaforă la nivel de formulă de rezolvare a asimetriilor din viața de zi cu zi. «Evită să iei sfaturi» – zice Taleb – «de la cineva care trăiește din a da sfaturi și care nu are o penalizare pentru sfaturile proaste». Structura de lucru este: riscăm împreună, decidem împreună, câștigăm impreună. Suntem partenerul care-și suflecă mânecile și participă activ la efortul de zi cu zi. În activitatea noastră nu există o rețetă universală, dar am învățat că succesul stă de cele mai multe ori în lucruri simple, făcute așa cum trebuie, zi de zi. Pași mici și responsabilități împărțite. Dezvoltăm pasiunea pentru lucrul bine făcut și ne preocupă sinergiile dintre companiile din portofoliu, pe care încercăm să le dezvoltăm.”

Patru ingrediente pentru o investiție de succes

Fiind o abreviere de la Romanian Capital, investițiile ROCA sunt destinate companiilor românești, iar domeniile de investiție sunt „acelea pe care le considerăm strategice, pentru țară, pentru economie, cât și pentru momentul actual. Sunt domenii care se dovedesc rezistente și reziliente la criză: agrifood, logistică, servicii strategice, producție, reciclare și tot ce este legat de o viață mai sănătoasă și ecologică”. La polul opus, spune Vizental, sunt acele domenii de care se feresc, „fie că nu sunt de perspectivă, fie că nu ne pricepem noi sau că nu rezonează cu valorile noastre.” Între cele două extreme există însă o gamă largă de domenii, „față de care suntem deschiși să înțelegem și să descoperim oportunități”.

În primul an de funcționare, businessul a investit în trei companii, anul trecut în cinci, iar pentru anul acesta planurile inițiale vizau o serie de investiții pentru opt noi companii. Însă, „ca orice criză care se respectă, pandemia ne-a prins într-un moment nefavorabil”, spune executivul, „și ne-a întârziat puțin planurile – și asta nu fiindcă am schimbat strategia, ci fiindcă lucrurile s-au mișcat mai greu”, mai ales că cinci dintre investiții se aflau în portofoliu Roca Investments de mai puțin de un an, fiind încă în perioada de implementare a măsurilor de eficientizare. „Mai mult, aveam în plan o dublare a capitalului pentru perioada următoare. Ne pregăteam practic să decolăm, când s-a sunat «stingerea». A fost însă un exercițiu bun de mobilizare și de apropiere între noi toți. Florin Deznan, CEO la RDF Arad ne-a mărturisit la un moment dat, că «e bine să nu fii singur și să ai cu cine să te consulți în momente din acestea». Și trebuie să recunoaștem că am avut norocul și inspirația ca, pe ansamblu, companiile noastre să fie din domenii mai puțin afectate. Chiar dacă atât Romcargo Maritim cât și Electroplast au fost închise mai multe săptămâni, au revenit în forță în semestrul trei. Una peste alta, am ascultat sfatul lui Winston Churchill, nu am lăsat criza să se irosească și suntem mai bine decât eram cu un an în urmă.”

În plus, adaugă el, noul context i-a și ajutat pe investitorii de la Roca să înțeleagă ce au de făcut de acum încolo, să își definească perspectiva în care să gândească domeniile de activitate în care decid să se implice și modul în care structurează tranzacțiile în funcție de performanța viitoare. „A fost și este un context în care experiența noastră în management de criză, anii petrecuți în zona de dificultate economică ne-au ajutat să înțelegem că e un moment în care trebuie să fim buni strategi, proactivi și curajoși. Și că de fapt nu urmează un fenomen de «îngheț» ci un proces de accelerare. Împreună cu echipa de management, cu acționarii și cu antreprenorii, am ales să nu fim pesimiști. Partea cea mai bună este că nu ne-am oprit. Fiindcă cei mai multi pași greșiți sunt atunci când stai pe loc.”

Astfel, anul acesta au finalizat până acum două tranzacții, una dintre cele două companii, Bico Industries, fiind „lider de piață în domeniul plasei de armare, un potențial mare la nivel european.” „Ce este important pentru noi e că în momentul de față lucrurile sunt pe un făgaș bun. Avem un pipeline de 8-10 companii, iar așteptările sunt de a finaliza cel puțin cinci tranzacții în următoarea   perioadă. Este pe departe cel mai numeros și divers portofoliu pentru o companie de private equity din România.”

Despre criteriile pe baza cărora aleg proiectele în care să investească, executivul spune că acestea sunt în număr de patru, primul și cel mai important fiind calitatea umană a persoanei cu care urmează să intre în parteneriat. „Este important să împărtășim aceleași valori, să avem aceleași principii și interesele aliniate. Foarte probabil, pe parcursul parteneriatului vor apărea momente în care viziunile noastre de business vor fi diferite, vom avea opinii contrare, iar reglarea disputelor se face mai ușor din valori, decât din contracte sau procese. Dacă constatăm că nu împărtășim aceleași valori de bază ne oprim din orice analiză. E o cultură pe care o cultivăm și noi în Impetum Group și întotdeauna în momente de cumpănă sau decizii dificile apelăm la setul de valori din ADN-ul nostru.” Al doilea criteriu analizat de investitorii de la ROCA Investments este produsul companiei, mai precis, cât de sustenabil este pentru a fi produs în România și cât este de scalabil la nivel internațional, dacă are un scop real și răspunde unei nevoi importante și dacă este sau nu în trend cu noile tendințe legate de tehnologie și globalizare. Cel de-al treilea criteriu este compania. „Sunt multe aspecte importante de analizat într-o companie, însă cel mai important lucru este să înțelegem momentul în care se află această companie și care sunt perspectivele de viitor.” După înțelegerea acestor trei criterii, „pentru cel de-al patrulea întoarcem oglinda și ne analizăm pe noi înșine. Trebuie să înțelegem care va fi aportul nostru în activitatea companiei. Ce din ceea ce putem noi aduce – altceva decât capital – poate fi util, pentru a duce compania la nivelul următor. Trebuie să descoperim că am înțeles ce avem de făcut, știm care ne este rolul, pentru a putea să ne asumăm implicarea.”

Dacă în urmă cu doi ani Vizental spune că „viziunea noastră era să avem pachetul majoritar”, și asta pentru că vedeau în această strategie o formă de protecție și control pentru investiția făcută, între timp, notează el, au învățat importanța strategică de a lăsa pachetul majoritar în mâna antreprenorului și a se proteja prin modul în care-l aleg pe acesta și prin acordurile dintre asociați. „Visul nostru nu este de a face instalații de frig, cablu sau plasă de armare. E visul antreprenorului din fiecare companie și e foarte important să-l menținem intact. Visul nostru este să facem ca aceste visuri individuale să se întâmple. Scopul Roca nu este să colecteze companii, ci să le conecteze.” Așadar, cel mai adesea, în momentul intrării în acționariatul unei afaceri, ROCA preia între 25-30% dintr-o companie. În unele cazuri, în funcție de strategia pe termen mediu, se stabilește de comun acord cu antreprenorul, o etapă ulterioară peste 2-3 ani, în care mai acționarii ROCA preiau încă un pachet, etapă în urma căreia devin majoritari. „Pentru unii antreprenori această opțiune este soluția succesiunii în business”, notează el.

Despre randamentul investițional al ROCA, Vizental spune că este „ridicat, corelat cu apetitul nostru pentru risc.” Din primul an de activitate, acesta a fost peste 30%, iar așteptările sale pentru anul curent se situează la același nivel, în ciuda contextului provocat de pandemie. „Sunt două secrete în spatele acestui randament ridicat. Primul este modul în care este structurat portofoliul, prin care efectele pozitive au impact mare pentru portofoliu, iar cele negative generează impact mic. Al doilea secret este că nu tratăm randamentul ca pe un scop în sine, el este un efect, un rezultat al implementării eficiente a unor măsuri. Așa cum jucătorii sunt atenți la minge și nu la tabela de scor, noi nu calculăm niciodată randamentul în timpul anului. Rezultatul la pauză e doar pentru statistici”, explică executivul.

Operațiunea „Repatrierea”

Rudi Vizental spune că, pentru Roca Investments, fiecare zi este o provocare. „După fiecare colț este un challenge care vrea să ne pună la încercare. Au fost lucruri care nu au mers, decizii greșite, investiții care nu au confirmat.” Pentru a le depăși a găsit însă și o rețetă: „Am dezvoltat o cultură care acceptă greșeala și o consideră un pas intremediar către succes. E ok să greșești, însă nu repeta aceleași greșeli și înțelege rapid ce te-a învățat fiecare greșeală. Modelul de business este de a gestiona riscul prin granularitate, astfel încât portofoliul să fie performant, chiar dacă unele investiții nu confirmă.” O barieră de care s-au lovit frecvent spune că a fost cea culturală. „Anii de comunism și-au pus o amprentă puternică asupra modului nostru de a gândi antreprenorial. Cultura antreprenorială românească este focusată pe independență și e reticență la asociere. Are o istorie relativ scurtă – 30 de ani – dar suficient de lungă pentru ca prima generație de manageri să se apropie de pragul pensionării, fără a avea de cele mai multe ori succesiunea asigurată. A deține de unul singur este un principiu supraevaluat, iar cultura participativă nu este acceptată. Ideea de a avea un partener este atractivă la nivel teoretic, însă atunci când ajungem în zona practică, adică ne apropiem de semnare, unii se sperie și dau înapoi. Dacă vrei să schimbi o cultură, în primul rând trebuie să o înțelegi.” De asemenea, adaugă Vizental, o mare provocare a venit și din zona resursei de management, când a realizat că o mare parte din viitorii manageri, absolvenți în străinătate, nu se mai întorc în țară, fiind o mare resursă pierdută. Așa s-a născut ideea de a porni un program de tip graduate scheme – ROCA Management Accelerator – prin care să se accelereze formarea de manageri. „Obiectivul acestui program de tip MBA aplicat și intensiv, care antrenează aptitudini adaptate economiei românești și care, la nici un an de la debut, are deja cinci participanți, este repatrierea acestor absolvenți și implicarea lor directă în zona de management a companiilor. Este un proces reciproc de învățare și formare, cu miza de a contribui și mai aplicat la noua cultură antreprenorială.” Prin intermediul proiectului, în care sunt vizați tinerii absolvenți de universități europene, care vor avea șansa de a pune în practică teoria învățată în aceste instituții în timp ce acumulează experiență de management în companii din portofoliul Roca, compania își propune comprimarea perioadei de care un manager are nevoie pentru a se forma, 3-5 ani, la un an.

Legat de planurile de viitor ale ROCA Investments, Vizental spune că pentru a înțelege o traiectorie e nevoie de cel puțin două puncte: de unde ai plecat și unde ai ajuns, unde ești și unde vrei să ajungi. „Am plecat de la ideea de a alătura niște resurse. Iar aici nu mă refer doar la resursele financiare, ci mă refer în special la o mare resursă reputațională, care a fost, este și va fi fundația acestui proiect. O reputație care a pornit de la acționari și pe care ROCA a preluat-o ca pe o moștenire prețioasă de transmis mai departe în companii.” Astfel, adaugă executivul, anul 2021 va fi un an de consolidare a portofoliului, un an în care vor investi în jurul companiilor existente, pentru a le crește relevanța și anvergura. „Luăm in calcul chiar și unele exituri la acele companii unde aportul nostru s-a încheiat. Vom avea un proiect de obligațiuni listate și o nouă rundă de majorare de capital, de această dată dedicată acționarilor noi. Ceea ce trebuie să avem permanent în vedere este că ROCA nu este și nu își propune să fie doar un proiect de private equity. Componenta socială a proiectului și cea educațională o fac să fie mai mult decât atât, un ecosistem menit să să contribuie prin ceea ce face la dezvoltarea culturii antreprenoriale, însănătoșirea mediului de business și formarea unei noi generații de manageri. ROCA e o călătorie pe termen lung pentru antreprenorii și managerii dispuși să-și asume această misiune, iar drumul pe care-l avem de parcurs este la fel de important ca și destinația.”

CE SCHIMBĂRI ADUCE UN PARTENER CARE INVESTEȘTE ÎNTR-O COMPANIE

Adian Neacșu, CEO Frigotehnica:

Frigotehnica avea încă de dinainte de asocierea cu ROCA, una dintre cele mai vechi și experimentate echipe din piață în industria frigului. Eram deja lideri în industrie, dar ne lipsea puterea financiară, iar de aici relațiile tensionate cu partenerii creditori și furnizori. Ce ne-a adus ROCA Investments, pe lângă contribuția pe linie financiară și ridicarea presiunii de pe cashflow, a fost un parteneriat flexibil, deschis și transparent, axat pe înțelegerea businessului. În relația cu ROCA putem discuta și dezbate toate proiectele importante pe care le înaintăm și, mai ales, ne bucurăm de susținerea și validarea lor, ceea ce ne încurajează. Prin ROCA am primit mai multă încredere de la partenerii noștri, consolidându-ne ferm poziția în piață. Am evoluat din punct de vedere operațional, am schimbat structura organizațională, am adoptat noi fluxuri de lucru, digitalizăm procese și, cel mai important, am definit împreună o strategie operațională pe 5 ani, pe care deja o implementăm și o monitorizăm. Simțim în Frigotehnica, o companie cu 70 de ani în piață, un suflu nou și o schimbare în profunzime, la nivel de structură.

Florin Deznan, CEO RDF:

RDF este considerat un integrator în agricultură și este cel mai important distribuitor zonal de inputuri. Noi finanțăm fermierii cu tot ce le trebuie, preluăm cerealele și le procesăm. Avem un mod corect de a face lucrurile. ROCA a adus în RDF mai multă transparență în felul în care ne desfășurăm activitatea și instrumentele care să ne ajute să avem o imagine la zi cu privire la toate mișcările din companie. Dar ce este cel mai important, zic eu, este că am siguranța unui partener cu experiență antreprenorială care îmi poate oferi consultanță și care își asumă să preia o parte din presiunea care înainte se plasa pe umerii unui singur om. Iar în ROCA sprijinul nu vine niciodată dintr-o singură direcție. Pentru că există o gândire antreprenorială, am găsit posibilitatea de a mă consulta cu mai mulți oameni din echipă, cu experiențe și viziuni diferite, care mă provoacă să găsesc cea mai bună variantă. Am decis să plec în căutarea unui partener pentru că aveam nevoie de mai multă siguranță și de cineva cu experiență care mă sprijine în corecțiile pe care le aveam de făcut. Îl cunoșteam pe Rudi de 20 de ani, l-am văzut de-a lungul timpului în locuri și în roluri diferite. Când am identificat primele probleme în companie, lui i-am cerut să-mi recomande pe cineva pentru un audit, apoi tot el m-a ajutat să implementez recomandările. Mi-a câștigat încrederea în toate etapele în care ne-am intersectat. Și am știut că ROCA mă poate ajuta să îmi implementez viziunea mea, pe care o am pentru dezvoltarea RDF.

Am găsit în ROCA un partener, și de atunci am reușit să facem acele schimbări care să determine într-un an rezultate pe care singur le puteam atinge abia în 4-5 ani. Am schimbat echipa de vânzări și am crescut în 2020 vânzările cu 50% față de 2019, am dublat suprafața agricolă în lucru, iar anul viitor vom ajunge la 2000 de ha, am pus un mare accent pe digitalizare, atât în zona de birouri cât și în utilajele pe care le-am achiziționat, am accesat un proiect prin fonduri europene, iar ca următor pas ne gândim să adoptăm un soft care să ne ajute să urmărim stadiul culturilor prin satelit.

Nicolae Kovacs, CEO Romcargo Maritim:

Romcargo Maritim este principalul operator portuar dedicat RO-RO („Roll on – Roll off”) din portul Constanța și care gestionează in jur de 70% din fluxul maritim al Dacia și deservește o industrie care produce 7% din PIB-ul țării. La momentul parteneriatului cu ROCA, compania se afla în insolvență, contractul de închiriere semnat cu Portul Constanța urma să expire în mai puțin de doi ani și se confrunta cu mari dificultați de respectare a obligațiilor curente. Am reușit împreună șă facem Romcargo să redevină o companie stabilă, reintegrată în circuitul economic cu doi ani mai repede decât termenul stabilit prin planul de reorganizare, fără nicio datorie restantă și cu o perspectivă de operare în Port de cel puțin 33 de ani, iar portofoliul de clienți a fost extins. Mai mult, s-a demarat procesul de adâncire a apei în dana operată de Romcargo de la – 7 la 9 metri, iar cheiul este în proces de a fi consolidat, proces care, odată finalizat  la sfârșitul anului, va permite Romcargo Maritim să acosteze nave mai mari în terminalul propriu, eliminând costuri inutile cu închirierea altor dane cu adâncimi mari pentru operarea curentă.  

Mihai Bîrliba, acționar majoritar  BICO Industries:

 Ideea de a identifica un partener activ  în strategia de dezvoltare a firmei este ceva mai veche. Am ales ROCA pentru filosofia de business și deoarece credem că împreună putem crea acea sinergie care să fie motorul unei dezvoltări sănătoase și accelerate pentru compania noastră. Pentru firmele de dimensiunea BICO – care doresc să crească – viziunea, resursa umană și resursele financiare ocupă un loc foarte important în strategia pe termen mediu și lung. Riști să pierzi oportunități importante venite din piață dacă îți lipsesc resursele. ROCA ne-a câștigat încă de la primele discuții, când am fost extrași din „miopia” organizațională, intuind soluții și noi resurse interne. Ne-am identificat unele puncte slabe privind utilizarea capacității tehnologice, cât și amenințări legate de poziționarea în piața muncii, care ne-au arătat cum putem face lucrurile mai bine. Ne-am bucurat în același timp când ni s-a apreciat abordarea strategică în ceea ce privește activitatea de achiziții.

Deși la început, parteneriatul cu ROCA ne transmite încredere în realizarea obiectivelor și, mai ales, siguranță în fața turbulențelor din mediul economic. Căutam un partener strategic de aproape 5 ani, iar ROCA ne-a câștigat prin misiunea sa puternic ancorată în mediul antreprenorial și prin apropierea față de antreprenori. După numai câteva luni de la asociere, putem spune că am avut curajul de a depune un proiect de cofinanțare cu fonduri europene, în valoare de 6 milioane euro, pentru dezvoltare tehnologică și extinderea spațiului de producție, ceea ce reprezintă un salt important pentru compania noastră. În cadrul structurii de parteneriat nou formate, actul decizional va avea de câștigat prin faptul că deciziile strategice vor fi profund documentate. și validate de experiența echipei ROCA. În această nouă formulă și în contextul unei noi abordări strategice, întrevedem pentru BICO Industries un viitor solid, în care viziunea antreprenorială va conduce la o dezvoltare integrată, atât pe orizontală, cât și pe verticală.”

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună