Sistemul public de sănătate își revine cu greu din șocul crizei COVID-19. Investițiile majore încă lipsesc
Pandemia de COVID-19 a prins sistemul de sănătate românesc pe picior greșit, fără investiții majore realizate în anii precedenți care să degreveze spitalele publice de presiunea numărului de pacienți infectați. Iar lipsa de investiții s-a văzut în crizele apărute în plină pandemie, incendii în secțiile spitalelor și pacienți care se plâng în continuare de condițiile din unitățile de stat.
♦ Nici în anul 2020 nu a fost pusă vreo cărămidă la construcția spitalelor regionale sau a altor unități medicale noi în sistemul public ♦ Deși România mai raportează puține cazuri în prezent, managerii de spital sunt mai degrabă rezervați, gândindu-se la noi valuri ale pandemiei.
Pandemia de COVID-19 a prins sistemul de sănătate românesc pe picior greșit, fără investiții majore realizate în anii precedenți care să degreveze spitalele publice de presiunea numărului de pacienți infectați. Iar lipsa de investiții s-a văzut în crizele apărute în plină pandemie, incendii în secțiile spitalelor și pacienți care se plâng în continuare de condițiile din unitățile de stat.
„Situația în spital este ca în 2019, nu știu cât o să mai dureze. Orice spital are nevoie de aparatură nouă. Noi am accesat niște fonduri europene, am făcut o cerere la Ministerul Sănătății, am mai primit sponsorizări”, spune Daniel Buzatu, managerul Spitalului de copii Marie Curie din București. În curtea spitalului se ridică un nou corp de clădire realizat de organizația Dăruiește Viață din donații de la oameni și companii, Spitalul Marie Curie mizând pe donații pentru a se dezvolta.
Nici în anul 2020 nu a fost pusă vreo cărămidă la construcția spitalelor regionale sau a altor unități medicale noi, în contextul în care managerii spitalelor se plâng că unitățile pe care le conduc funcționează în clădiri cu o vechime de zeci de ani. În contextul în care specialiștii spun că pandemia de COVID-19 va mai dura, spitalele trebuie să asigure circuite separate pentru a evita focarele și contaminarea pacienților și să investească în tehnologie și aparatură, în sedii noi sau renovarea celor actuale, investiții care au fost puse pe pauză și în 2020.
„Avem proiectul de screening pe fonduri europene, proiectul norvegian pentru programul de tuberculoză, cel de COVID. Institutul Marius Nasta este în subordinea Ministerului Sănătății și dacă ministerul oferă finanțare, avem, dacă nu, trebuie să ne descurcăm din fonduri proprii”, a spus medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta din București.

Efectul lipsei investițiilor
Pacienții au ocolit spitalele în 2020, după cum arată datele de la Statistică. Au fost peste 2,8 milioane de pacienți mai puțini în spitale în 2020, raportat la anul anterior. „În 2020, spitalele și unitățile asimilate au acordat servicii de internare unui număr de 2,6 milioane de cazuri de internare continuă și de 3,2 milioane de cazuri de internare de zi, comparativ cu anul 2019 când au fost tratați câte 4,3 milioane de pacienți, atât cu spitalizare continuă, cât și de zi“, se arată în raportul Institutului Național de Statistică privind activitatea rețelei sanitare în 2020.
Pandemia de Covid-19 a pus presiune în special pe secțiile de terapie intensivă, acolo unde ajung pacienții cu forma gravă a virusului. În plus, câteva evenimente tragice, printre care incendiile de la Spitalul Neamț sau Marius Nasta, arată adevărata imagine a unui sistem de stat slab, fără investiții.
Vaccinarea, în impas
Pentru a preveni formele grave ale bolii, specialiștii îndeamnă oamenii să se vaccineze. România a pornit cu viteză vaccinarea la 27 decembrie, o dată comună cu cea a țărilor din Uniunea Europeană. Între timp însă, ritmul de vaccinare s-a diminuat considerabil, în ciuda campaniei de vaccinare, a maratoanelor organizate în mai multe orașe și a disponibilității vaccinurilor, atât în centrele deschise, cât și la medicul de familie.
Doar 73 de orașe și localități din România au peste 30% populație vaccinată cu cel puțin o doză, adică circa 2% din totalul localităților din țară, din datele autorităților.

Daniel Buzatu, managerul Spitalului de copii Marie Curie din București: Situația în spital este ca în 2019, nu știu cât o să mai dureze. Orice spital are nevoie de aparatură nouă. Noi am accesat niște fonduri europene, am făcut o cerere la Ministerul Sănătății, am mai primit sponsorizări

Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta din București: Institutul Marius Nasta este în subordinea Ministerului Sănătății și dacă ministerul oferă finanțare, avem, dacă nu, trebuie să ne descurcăm din fonduri proprii