Siria: Bashar al-Assad vrea rezolvarea crizei prin zdrobirea opoziției cu o "mână de fier"
Președintele sirian Bashar al-Assad și-a exprimat duminică seara hotărârea de a zdrobi cu o "mână de fier" rebeliunea care încearcă să îl înlăture de la putere de peste doi ani, la câteva zile după ce a afișat imaginea unui regim sigur de victorie.
“Nu poate fi găsită nicio soluție cu terorismul, exceptând reprimarea lui cu o mână de fier”, a declarat președintele Assad în cursul unei rare alocuțiuni susținute la televiziunea publică.
În discursul său de 45 de minute, președintele a încurajat forțele armate să continue lupta împotriva rebelilor, calificați drept teroriști de către regim. “Criza nu va fi rezolvată decât pe câmpul de bătălie”, a declarat el.
Obținând două succese militare importante, Bashar al-Assad a adresat deja, joi, un mesaj militarilor cu ocazia zilei armatei. “Dacă în Siria nu am fi siguri de victorie, nu am avea capacitatea să rezistăm și nu am putea să continuăm (bătalia)” după doi ani de război, a subliniat el.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro