SIPRI: Importurile de armament ale Indiei și Pakistanului sunt în creștere puternică
India, Pakistan și Arabia Saudită și-au sporit importurile de arme în ultimii cinci ani, pe o piață mondială în expansiune netă, potrivit unui raport al Institutului internațional de cercetare pentru pace din Stockholm (SIPRI), publicat luni la Paris.
Importurile indiene au progresat cu 111 la sută între anii 2004-2008 și perioada 2009-2013, trecând de la 7 la sută la 14 la sută din totalul importurilor mondiale, afirmă SIPRI. Importurile pakistaneze de sisteme de arme majore au progresat în același timp cu 119 la sută și de la 2 la sută la 5 la sută din piața mondială.
China (5 la sută din importuri), Emiratele Arabe Unite (4 la sută) și Arabia Saudită (4 la sută), completează toul celor cinci țări importatoare. Cu 14 la sută din piața mondială, volumul de importuri ale Indiei este astfel aproape de trei ori mai ridicat decât cel al Pakistanului și Chinei, care urmează în clasamentul țărilor importatoare.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro