Simona Halep, înaintea debutului la turneul de la Dubai: Am încredere în șansele mele
Simona Halep a urcat pe locul doi în clasamentul WTA, iar evoluțiile de la turneul de Doha, dar și de la Fed Cup, îi dau încredere fostului lider mondial pentru următoarele confruntări. Următoarea competiție la care va participa Halep este cea de la Dubai, desfășurată în perioada 17-23 februarie.
Simona va intra în competiție direct în turul doi, acolo unde o va întâlni pe canadianca Eugenie Bouchard (nr. 79 WTA), care a trecut în primul tur de Vera Lapko (nr. 60 WTA)
“Nivelul meu este foarte ridicat acum, încrederea la fel, mă simt minunat pe teren, sunt gata să lupt la fiecare meci și am încredere în șansele mele de fiecare dată când joc. E un moment bun și mă bucur de el” a dezvăluit Simona Halep înainte de startul turneului WTA de la Dubai.
Sportiva din Constanța a câștigat turneul din Emiratele Arabe Unite, în anul 2015.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro