Home Actualitate Simona Halep este noul număr 1 mondial
Actualitate

Simona Halep este noul număr 1 mondial

Simona Halep s-a calificat în finala turneului de la Beijing după 6-2, 6-4 cu Jelena Ostapenko și a urcat pe primul loc în clasamentul WTA. Pe parcursul anului, Simona a mai avut câteva trei șanse de deveni numărul 1 mondial, dar de fiecare dată le-a irosit. O primă ocazie a avut-o chiar în finala de Grand Slam de la Roland Garros, pe care a disputat-o tot împotriva Jelenei Ostapenko.

Simona Halep este numărul 1 mondial! Până la urmă a venit și ziua mult așteptată, această zi de 7 octombrie 2017, care va rămâne în istoria sportului românesc. Jelena Ostepanko s-a opus româncei să urce pe locul 1 la Roland Garros, tot după un meci cu letona, Simona devine lider mondial, scrie Prosport.

Simona Halep: Este uimitor că sunt numărul 1 mondial

“Este uimitor că sunt numărul 1 mondial. Mulțumesc pentru sprijinul din această săptămână, mulțumesc China. Am avut meciuri incredibile, am reușit s-o înving pe Maria Sharapova. Vreau să mulțumesc familiei, staff-ului meu. E ziua mea specială. E foarte multă emoție în acest moment, mulțumesc Andrei (n.red. Andrei Pavel). Vă aștept și mâine, turneul nu este încheiat încă”, a declarat Simona Halep la finalul partidei cu Ostapenko.

Pics of @Simona_Halep in her victory over Daria Kasatkina. (3/4)#ChinaOpen
📸:@JJlovesTennis pic.twitter.com/iHtG7jabPz

— WTA Tennis Romania (@WTARomania) October 6, 2017

Simona Halep a început în forță semifinala cu Jelena Ostapenko și după un break la zero și-a câștigat și propriul serviciu. Ostapenko a spart gheața cu un serviciu neobișnuit de bun, dar Halep a făcut imediat 3-1. Sportiva din România a avut emoții la 3-2, în cel mai lung game al primului set, când Ostapenko a avut șansa unui break. Halep a anulat-o și nu a mai pierdut niciun game până la finalul setului. După 38 de minute, Halep s-a impus cu 6-2.

În setul secund, cele două jucătoare au mers cap la cap până în game-ul cinci, când Halep a reușit break-ul. S-a făcut însă 4-3 pentru sportiva din Letonia, după ce Halep a cedat foarte ușor două game-uri consecutive. Simona și-a câștigat imediat serviciul și la 4-4 a reușit să se impună și pe serviciul adversarei. Ultimul game nu a avut istoric, Simona Halep impunându-se cu 40-0, și după o oră și 15 minute de joc a câștigat 6-2,6-4 meciul cu Jelena Ostapenko, iar de luni va fi pe primul loc în clasamentul mondial feminin.

După victoria din meciul cu Jelena Ostapenko, Simona Halep va deveni al 25-lea lider mondial în clasamentul WTA. Steffi Graf este lider all-time la acest capitol, cu 377 de săptămâni petrecute în fotoliul de lider.

Pentru calificarea în finala turneului de la Beijing Simona Halep va primi un cec în valoare de 636.300 dolari și 650 de puncte WTA.

NEW NUMBER ONE. ❤❤❤ @Simona_Halep d. Jelena Ostapenko 6-2, 6-4 to reach @ChinaOpen final. She is the 25th WTA #1 pic.twitter.com/DAslW23pUX

— HalepBand (@HalepBand) October 7, 2017

CUM A DECURS SEMIFINALA HALEP – OSTAPENKO

11:08 DA, Simona! Românca face break și va servi pentru meci și locul 1 mondial!

11:02 Simona pune ”frână” elanului luat de adversară: 4-4. Halep a ajuns la 5 ași. Cine are nervii mai tari pe acest final de set doi?

10:56 Ostapenko nu are nimic de pierdut și face imediat re-break, profitând puțin și de primele momente de pasivitate ale Simonei, 3-3. Letona își face apoi și serviciul și trece din nou la conducere în setul doi, 3-4. Cursul jocului s-a schimbat brusc!

10:51 Simona face break: 3-2! Românca i-a trimis adversarei câteva mingi pe care nu le-a putut ataca și face un pas uriaș către victorie. Totul depinde acum ce face Simona la serviciu, armă care i-a mers foarte bine și azi. Până acum i-a oferit adversarei doar o șansă de break.

10:41 Simona a făcut un joc solid până acum, iar acest lucru se observă și după statistică. În primul set a comis numai 3 greșeli neforțate, față de 20 ale adversarei.

LIVE BLOG PROSPORT 

10:34 Set, Simona Halep! Românca încheie primul act în stil de mare campioană, așa cum a început și semifinala, cu un game la zero, de această dată pe propriul serviciu: 6-2. Setul a durat 38 de minute, iar în unele momente bătălia a fost totală.

10:30 Simona, pas uriaș făcut pentru câștigarea primului set, după ce a realizat al doilea break: 5-2. Game-ul șapte a fost unul maraton, de peste 10 minute, și a avut de toate, două duble greșeli ale letonei, lovituri sectaculoase, schimburi de un nivel foarte ridicat. Cel mai frumos punct a fost realizat de Simona, care a lovit năpucitor în lung de linie cu forehand-ul. Halep a fructificat a patra șansă de break în game.

10:19 Meciul se complică puțin. Ostapenko evoluează fără complexe și riscă aproape la orice lovitură. Letona și-a creat și prima șansă de break, dar Simona a anulat-o, iar în cele din urmă s-a impus în cel mai lung game al partidei de până acum. 4-2

10:10 Nivelul de joc crește de la un minut la altul. Simona face 3-1, după ce a câștigat și un rally de 22 de mingi.

10:05 Ostapenko sparge gheața cu un serviciu neobișnuit de bun, dar arma numărul 1 este faptul că atacă foarte repede minge la retur și încearcă să scurteze schimburile de mingi.

10:01 Simona începe foarte bine și la serviciu. Numărul 2 mondial încheie game-ul secund cu doi ași și se desprinde încă după primele minute de joc. 2-0

#ChinaOpen 🇨🇳

🇱🇻Alona x 1 RACKET SMASH in this first set as
🇷🇴@Simona_Halep is UP 2-0 ❗️ pic.twitter.com/TRNu8ie7W5

— TRAVEL&Sports (@travel4leisure2) October 7, 2017

09:58 Simona începe în forță semifinala, cu un break la zero. Românca este destul de concentrată și pare că nu lasă nimic la voia întâmplării după primele schimburi.

09:35 Semifinala Halep – Ostapenko întârzie câteva minute. Jocul va începe după meciul de dublu Babos / Hlavackova – Makarova / Vesnina, care a ajuns într-un super-tiebreak.

LIVE BLOG PROSPORT | Meciul cu ”etichetă” pentru toată viața: Simona Halep – Jelena Ostapenko 0-0, în semifinalele turneului din Beijing. Cu o victorie, românca devine al 25-lea lider din istoria WTA

09:30 Jelena Ostapenko este lider mondial în 2017 la …. cele mai multe duble greșeli, cu 340. Nici cu primul serviciu nu a excelat pe întreg parcursul anului. La Beijing, letona a jucat 46% din mingi cu prima servă, iar cu Stosur – 50%. Simona Halep s-a descurcat, în schimb, foarte bine pe al doilea serviciu al adversarelor la China Open. A câștigat 67% din puncte la retur cu Șarapova și 78% cu Kasatkina.

Meciul Halep – Ostapenko poate fi urmărit LIVE, aici.

Românca a început competiția cu 5.645 de puncte, la 600 de puncte de liderul Garbine Muguruza, dar jucătoarea spaniolă a abandonat în primul tur al turneului de la Beijing. Astfel, Halep avea nevoie să câștige titlul ca să fie sigură că va urca pe primul loc, dar exista și varianta accederii în finală, dacă ucraineanca Elina Svitolina nu ar fi câștigat turneul.

Elina Svitolina a ratat, însă, accederea în semifinalele competiției, după ce a fost învinsă, vineri, scor 7-6 (5), 5-7, 6-8 (6), de Caroline Garcia, din Franța, iar Halep mai are nevoie de o singură victorie ca să își asigure prima poziție.

Dacă o va învinge pe Jelena Ostapenko, Simona Halep va deveni cea de-a 25-a jucătoare din istorie care ajunge pe primul loc în ierarhia mondială. În caz contrar, Garbine Muguruza va rămâne lider.

Halep a avut mai multe ocazii să urce pe prima treaptă WTA, în acest an, una dintre ele chiar în finala de la Roland Garros, pierdută în fața Jelenei Ostapenko.

Meciul dintre Halep și Ostapenko va avea loc sâmbătă, nu înainte de ora 09:30. În cealaltă semifinală, Caroline Garcia o va întâlni pe jucătoarea cehă Petra Kvitova.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună