Simona Halep a fost testată anti-doping mai des decât Maria Sharapova, în 2017
Bătălia dintre Simona Halep și Caroline Wozniacki pentru locul 1 mondial se dă și pe tărâm medical. Simona Halep a renunțat deja la două turnee, Wozniacki a anunțat că renunță la turneul din Dubai deoarece “Corpul meu nu mai face față”!
Simona Halep se pare că a intrat în atenția oficialilor WTA care i-au comandat 10 teste anti-doping în 2017.
Cifrele au fost publicate de site-ul oficial la Federației Internaționale de Tenis și acestea arată că Halep a avut între 4 și 6 teste în timpul turneelor la care a jucat și mai mult de 7 în afara competițiilor, informează Digi Sport.
Regulamentul ITF prevede ca jucătoarele și jucătorii din circuitele profesioniste să anunțe zilnic în ce oraș se află, pentru ca ITF să îi poată testa în orice moment, dacă dorește.
Și Sorana Cîrstea s-a numărat printre cele mai testate jucătoare din circuit, anul trecut. A fost nevoită de dea probe de sânge sau urină de cel puțin șapte ori în timpul turneelor și de tot atâtea ori la solicitarea prin surprindere a ITF. În aceeași situație s-a aflat și Monica Niculescu.
În schimb, Maria Sharapova, care a fost suspendată după ce a folosit meldonium, a fost testată de cel mult trei ori în competiții și de șapte ori în afara acestora. Trebuie ținut cont, însă, că rusoaica a revenit în meciurile oficiale aproape la jumătatea anului trecut.
Interesant este că și Serena Williams, care nu a jucat aproape tot anul 2017, din cauza faptului că a născut, a fost testată de câteva ori de ITF.
Marii rivali din circuitul ATP, Roger Federer și Rafael Nadal, au fost la rândul lor testați de cel puțin 14 ori anul trecut.
În total, în 2017, au fost făcute 6.293 de teste (urină, sânge, în și în afara competițiilor). Mai mult de jumătate dintre acestea, adică 3.489, în circuitul masculin.
Cifrele publicate de ITF nu includ și testele realizate de organizațiile anti-doping naționale.
Caroline Wozniacki nu s-a prezentat la turneul de la Dubai, transmis în această săptămână pe Digi Sport 2. Daneza de 27 de ani va pierde astfel poziția de lider mondial după această competiție.
După ce a declarat că nu e interesată de ocuparea numărului 1 WTA, “Caro” a explicat și care sunt motivele pentru care alege să participe doar la anumite turnee.
“Acesta a fost planul meu de la începutul lui 2018. Vreau să am siguranța că voi fi sănătoasă. Nu mai sunt așa de tânără încât să pot să joc la fiecare turneu. Evident, nu sunt chiar bătrână, dar corpul meu nu mai face față.
Trebuie să am grijă de corpul meu și să mă asigur că sunt bine. După Australian Open am avut mici probleme care mă deranjează, așa că am nevoie de două săptămâni libere pentru a-mi reveni”, a spus Wozniacki, pentru Tennis Channel.
La începutul săptămânii viitoare, Simona Halep va reveni pe prima poziție WTA. În aceste zile, Halep și Wozniacki nu participă la turneul de la Dubai. Diferența este că anul trecut, Caro a jucat finala, în timp ce Simona a lipsit. În timp ce românca nu are niciun punct de apărat, Wozniacki va pierde 585 de puncte, iar cele două vor face rocada.