Home Actualitate Siguranța copilului nostru în mașină. Gr...
Actualitate

Siguranța copilului nostru în mașină. Greșeli frecvente ale părinților

Majoritatea părinților (95%) fac cel puțin o greșeală semnificativă atunci când instalează scaunul copilului în mașină sau atunci când îl pregătesc pe acesta pentru călătorie. Același studiu publicat de Journal of Pediatrics atestă că 86% dintre părinți – majoritatea mamelor cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani – îl poziționează incorect pe nou-născut în scaunul auto, ceea ce crește considera…

Siguranța copilului nostru în mașină. Greșeli frecvente ale părinților
Siguranța copilului nostru în mașină. Greșeli frecvente ale părinților · Foto: Business Magazin

În opinia lui Iulian Ghișoiu, General Manager al BeKid – unul dintre cele mai mari magazine online din România pentru bebeluși și copii – părinții rareori citesc instrucțiunile de instalare a scaunului auto dedicat bebelușilor, dar știu să facă diferența între caracteristicile acestor scaune în funcție de categoriile de vârstă. “Mulți părinți cumpără în cunoștință de cauză scaune auto, le cunosc dinainte caracteristicile în funcție de vârstă, recunosc că urmăresc foarte multe fotografii și videoclipuri atunci când urmează să achiziționeze un astfel de dispozitiv, însă foarte puțin alocă timp pentru instalarea corectă a scaunului în mașină. Îmbucurător este faptul că majoritatea părinților din România își schimbă scaunul copilului atunci când acesta depășește greutatea recomandată și investesc destul de mult în confortul și securitatea copilului”, declară directorul BeKid.

Amenzi usturătoare pentru cei ce nu respectă siguranța copilului pe bancheta din spate. Conform Codului Rutier, articolul 36, alineatul 12 și 13 pedepsește conducătorii de autovehicule care, în timpul mersului, nu transportă minorii în regim de siguranță, în scaune pentru copii omologate, prevăzute cu centuri de siguranță. Nerespectarea acestor dispozitive legale, atrage după sine amenzi în valoare de 580 sau 725 de lei.

Mulți români ocolesc Legea cumpărând simple înălțătoare pentru copiii mici

“Am identificat un segment de populație care, de dragul de a scapa de amenzi, achiziționează înălțătoare, nu scaune auto dotate cu centură și spătar care urmează curbura capului. În aceste înălțătoare, de cele mai multe ori, copiii sunt lasați să stea fără să fie prinși cu centura mașinii, iar în cazul unui accident, capul este prima parte a corpului care este pusă în pericol. Prin comparație, scaunele auto au apărători laterale, care protejează corpul și mai ales spatele și capul, în cazul unui impact”, declară Iulian Ghișoiu, General Manager al BeKid.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună