Sfaturi de top. Ce lecții de carieră (și nu numai) au liderii din România pentru managerii aflați la început de parcurs profesional?
Încă din martie 2010, de când a avut loc prima ediție a evenimentului MEET THE CEO, ne-am propus să îi întrebăm pe executivii aflați la masa de discuție care au fost principiile după care s-au ghidat în carieră și care…
Încă din martie 2010, de când a avut loc prima ediție a evenimentului MEET THE CEO, ne-am propus să îi întrebăm pe executivii aflați la masa de discuție care au fost principiile după care s-au ghidat în carieră și care i-au adus în punctul de a conduce cele mai importante companii din România. Fiindcă un sfat bun există doar dacă este dat mai departe. Cei mai mulți dintre ei au fost generoși și nu s-au limitat la carieră, scopul, atât al nostru, cât și al lor, fiind să oferim UN mic ghid de leadership pentru generațiile care vin din urmă. Vrem să reunim cândva toate aceste sfaturi într-o carte, însă până atunci, vă reamintim principiile după care s-au ghidat cei mai recenți invitați ai evenimentului nostru, pe care îl vom organiza din nou începând cu toamna aceasta.
Kuldeep Kaushik
CEO, NN România
1. Faceți-vă prieteni și alegeți-i cu înțelepciune.
Investiți în asta – am avut prieteni în școală care aproape au fost motivul pentru care am continuat să studiez și să îmi aduc mie însumi provocări. În India, să ajungi la o școală de inginerie este unul dintre lucrurile greu de realizat, iar datorită prietenilor avuți acolo am continuat – prietenii din inginerie sunt și cei care m-au făcut să îmi doresc să merg la o școală de business.
2. Nu fiți mediocri.
Alegeți-vă cel puțin un lucru pe care știți că îl puteți face mai bine decât ceilalți. Provocați-vă, aveți încredere în puterile voastre și veți reuși.
3. Fiți curioși.
Într-una dintre discuțiile Ted Talks pe care le-am urmărit, un speaker povestea că era într-o clasă cu copii de 5 ani, el spunea câte ceva, iar copiii desenau diferite lucruri. La un moment dat s-a dus la o fetiță și a întrebat-o ce desenează, iar ea a răspuns că îl desenează pe Dumnezeu. „Nu l-ai văzut niciodată pe Dumnezeu, de unde știi cum arată?” Iar ea a spus: „Vei ști într-un minut”. Rămâi curios, asta te va diferenția poate de roboții care ar putea să preia lumea.
4. Faceți sport.
Cred că asta este o modalitate prin care să înveți multe lucruri, dar și să continui să te ridici și să fii înapoi pe picioarele tale când e nevoie.
5. Există o vorbă în hindi: „Dacă obții ceea ce îți dorești, asta este bine, dar dacă nu obții ceea ce vrei, este și mai bine”.
Cred că sfatul pe care l-aș deduce de aici este să ai răbdare fiindcă lucrurile vor funcționa în favoarea ta. Nu pierde răbdarea și perseverența.
6. Asumați-vă riscuri.
Le-am spus și colegilor mei într-o prezentare – „No guts, no glory” – asumă-ți riscuri.
7. Fiți recunoscători.
Cred că nu ne luăm suficient timp ca să ne bucurăm de ceea ce avem, așa că faceți asta.
8. Ascultați mai mult și absorbiți informațiile.
După cum a spus Buddha cândva – „Dacă gura ta e deschisă, înseamnă că nu înveți”. Ascultați mai mult și învățați – din cauza ritmului, a vitezei, uităm să încetinim și să ascultăm.
9. Găsiți mentori în diferite aspecte ale vieții voastre și cereți ajutor.
10. Nu luați eșecurile prea în serios, viața are mult mai multe lucruri de oferit.
Tatăl meu voia să fiu în armată – am trecut printr-un proces de selecție de patru zile în care am eșuat, iar privind retrospectiv, mi-am spus: „Poți să eșuezi, dar nu fi un eșec”.

„Dacă obții ceea ce îți dorești, asta este bine, dar dacă nu obții ceea ce vrei, este și mai bine”.
Carte de vizită:
1. Kuldeep Kaushik este CEO al NN, liderul pieței de asigurări de viață și pensii private din România;
2. El a acumulat peste 20 de ani de experiență internațională în strategie corporate și de business, management al schimbării, excelență operațională, transformare digitală și dezvoltare a experienței clienților, cu impact în peste 20 de țări din Asia, Europa, Orientul Mijlociu, Africa, SUA și America Latină;
3. Și-a început cariera ca analist de business la Infosys, în ianuarie 2001 și a lucrat atât în Regatul Unit, cât și în Bangalore;
4. Între 2004 și 2008 a lucrat pentru Perot Systems (Dell Technologies), atât în India, cât și Statele Unite;
5. În asigurări a intrat în iunie 2010, în rolul de CoS al Axa Global Life and Savings, de unde a evoluat în roluri multiple, cel mai recent fiind cel de chief operațional, customer & transformation officer – Axa International & New Market (INM);
6. S-a alăturat grupului NN odată cu numirea în rolul actual, în noiembrie 2021;
7. Și-a luat licența în inginerie metalurgică la National Institute of Technology Durgapur (1996-2000) și a urmat și un MBA în finanțe și strategie la HEC Paris (ianuarie 2009 – iunie 2010).
Mircea Scăunașu
Director general, Philip Morris România
1. Să facă un job de care sunt pasionați.
2. Să încerce să anticipeze – să nu intre într-un job pentru ce e la modă acum, ci pentru ce ar putea ajunge în viitor.
3. Networkingul este foarte important, la fel de important ca skillurile.
4. Să aibă o mentalitate de creștere – să nu se bazeze doar pe calitățile lor, ci mai ales pe muncă.
5. Este foarte important să aibă un hobby.
6. Nu cred că există work-life balance, ci momente în care trebuie să îți stabilești foarte bine prioritățile ca să le poți duce pe amândouă.
7. Să nu aleagă jobul pentru bani, ci pentru abilitățile pe care le ai, fiindcă banii vin după aceea.
8. Life-long learning – este important să învețe toată viața.
9. Tot timpul trebuie să ai scopul final în minte, pot fi drumuri diferite spre acesta, dar trebuie să știi unde vrei să ajungi.
10. O să fie set-backuri (deraieri de la plan – n.red.), dar e mai important cum administrează cineva succesul decât eșecurile – în orice succes există o sămânță a eșecului, când ni se urcă la cap.

Networkingul este foarte important, la fel de important ca skillurile
Carte de vizită:
1. Mircea Scăunașu a preluat mandatul de conducere a Philip Morris România pe 1 martie 2023, fiind primul român care va conduce echipa companiei de pe piața locală din funcția de director general;
2. Anterior, a fost global head commercial operations la Philip Morris International Duty Free;
3. Cu o experiență în business de peste 26 de ani și 18 ani în Philip Morris International, Mircea Scăunașu și-a început cariera în Philip Morris România în anul 2004, iar ulterior a preluat poziția de manager sales strategy, Philip Morris Asia-Pacific. În 2017, în calitate de director de vânzări, a avut o contribuție semnificativă la lansarea și comercializarea cu succes a IQOS pe piața din Polonia;
4. Deține o diplomă în administrarea afacerilor (MBA) de la Universitatea din Ottawa și o diplomă în Transition to Business Leadership de la Institutul Internațional de Dezvoltare a Managementului (IMD) din Elveția;
5. Philip Morris România este unul dintre cei mai dinamici angajatori de pe piața locală și printre cei mai mari; compania este prezentă pe piața locală de aproximativ 30 de ani și în prezent operează prin două entități – Philip Morris Trading, divizia comercială, și Philip Morris România, divizia de producție (fabrica din Otopeni).
Oana Ijdelea
managing partner, Ijdelea și Asociații
1. Cred că cel mai important este să înțeleagă că împlinirea și succesul înseamnă, dincolo de aparențe, lucruri diferite pentru fiecare dintre noi. Să încerce să se cunoască mai bine de tineri, deoarece acest lucru va ușura atât stabilirea obiectivelor în viață, cât și concentrarea și susținerea eforturilor către atingerea lor.
2. Să accepte că munca este inevitabilă și esențială pentru succes. Pentru lucrurile pe care ți le dorești în viață trebuie să muncești, nu primești nimic în mod gratuit (chiar dacă poate din exterior așa pare uneori) și nu rămâne nimic la tine dacă nu știi să ții și să ai grijă de ce ai.
3. Să cunoască diferența dintre determinare și încrâncenare și să fugă de cea din urmă pentru că urâțește sufletul și usucă mintea.
4. Să aibă răbdare, mai ales cu ei, și încredere că lucrurile se așază singure.
5. Să nu alerge în căutarea unui loc perfect, care nu va exista niciodată, ci să contribuie la perfecționarea unui loc imperfect cu care simt că împart concepții și valori comune. Nu în ultimul rând, să folosească protecție solară, așa cum spune Baz Luhrmann într-un cântec celebru!

Carte de vizită:
1. Este avocat specializat în energie și M&A;
2. A absolvit facultatea de drept a universității Nicolae Titulescu din București;
3. Până acum, a acumulat peste 15 ani de antreprenoriat în avocatură, dar a practicat antreprenoriatul și în perioada facultății, când a deschis un magazin cu haine bărbătești pe Calea Victoriei.
Julien Munch
CEO, Carrefour România
1. Crede în tine!
2. Dă tot ce e mai bun din tine!
3. Rămâi curios toată viața!
4. Bucură-te de fiecare moment!
5. Fii ambițios și altruist în același timp!
6. Acceptă micile eșecuri!
7. Asumă-ți riscuri!
8. Caută oportunități de a învăța în mod continuu!
9. Învață să spui „nu”!
10. Fii integru și nu te abate de la valorile tale!

Caută oportunități de a învăța în mod continuu!
Carte de vizită:
1. Julien Munch s-a alăturat grupului Carrefour la începutul anului 2021;
2. Executivul și-a început cariera în 2000, ca ofițer în cadrul Forțelor Aeriene Franceze, fiind activ în Franța, cu misiuni internaționale;
3. Are experiență și în sectorul financiar public, între 2013 și 2017 lucrând la Inspectoratul General al Finanțelor din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor din Franța. În această perioadă a colaborat și cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și a fost membru în boardul companiei Aeroportul Martinique;
4. El a făcut mutarea către sectorul de retail în 2017, când s-a alăturat companiei Fnac-Darty Group în calitate de director de magazin în Montparnasse. După doar doi ani, a preluat rolul de director rețea Fnac Paris, iar mai târziu s-a alăturat companiei Carrefour.
Voicu Oprean
CEO și fondator, AROBS Transilvania Software
1. Alege-ți partenerii cu atenție – trebuie să fii pe aceeași lungime de undă cu partenerul de business și dacă nu funcționează să renunțați la colaborare.
2. Fail fast, fail forward – orice șut în fund e un pas sau doi în față, important este să nu cazi sau să te ridici repede.
3. Să fii precaut, dar să știi ce pierzi – dacă ești precaut și nu îți urmezi planul evident riști să pierzi ceva în acel moment.
4. Să fii atent la schimbările tehnologice – pentru că suntem în IT și lucrurile se schimbă extraordinar de repede.
5. Învață, învață, învață! – atât în cadru structurat, cât și nestructurat. Beneficiați de tot ce oferă compania în zona de învățare.
6. Pay it forward – dacă ai primit ceva, dă mai departe în momentul în care poți.
7. Walk what you talk – partea asta de integritate cred că este foarte importantă, apropo de echipa cu care lucrezi și abilitatea de a implementa decizii.
8. People first, customer second – aplicăm asta de cinci ani, oamenii sunt mai importanți decât proiectele și am validat acest model inclusiv cu clienții.
9. Crezi în feelingul tău legat de oameni – dacă ai un anumit sentiment legat de un om cu care colaborezi mergi în continuare cu el, fie că renunți la colaborări sau construiești mai departe.
10. Question everything, inclusiv ce spun eu.

Învață, învață, învață! – atât în cadru structurat, cât și nestructurat. Beneficiați de tot ce oferă compania în zona de învățare
Carte de vizită:
1. Voicu Oprean este CEO, președinte al Consiliului de Administrație și acționar majoritar (63,3%) al grupului AROBS, format din societatea-mamă AROBS Transilvania Software și mai multe subsidiare, dintre care unele achiziționate în ultimii ani;
2. AROBS produce software pentru companii din diverse industrii încă din 1998, când a fost înființată în Cluj-Napoca de către Oprean;
3. În materialele BUSINESS Magazin, l-am descris drept „întruchiparea visului românesc în industria de IT”, întrucât el dezvoltă accelerat o companie antreprenorială care se bate de la egal la egal cu marile companii multinaționale – ajungând chiar să achiziționeze câteva dintre acestea.
Victor Gânsac
cofondator și managing director, Safetech Innovations
1. Să muncească.
2. Să fie deschiși să învețe cât mai mult.
3. Să fie perseverenți în ceea ce fac.
4. Să aibă răbdare.
5. Să fie conștienți în permanență că de cele mai multe ori succesul depinde doar de ei.
6. Să vorbească atunci când se simt nedreptățiți.
7. Să ceară ajutor atunci când au nevoie.
8. Să aibă inițiativă.
9. Să se concentreze pe acumularea de cunoștințe, deoarece timpul le va aduce și satisfacțiile financiare.
10. Să își vadă de drum indiferent de obstacolele pe care le vor avea de înfruntat.

Carte de vizită:
1. Este licențiat în știința sistemelor de calcul în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica din București (promoția 2002);
2. Primul job propriu-zis l-a avut în anul al II-lea de facultate, în cadrul grupului NCH, unde spune că a avut oportunitatea să învețe ce înseamnă informatica și să acumuleze cunoștințe în multe domenii ale tehnologiei informației;
3. După absolvire s-a angajat la Raiffeisen Bank, unde a deținut mai multe funcții: administrator rețea, coordonator strategie și planificare securitate în cadrul departamentului de management al securității, manager departament Managementul securității din cadrul Direcției de securitate bancară;
4. Ulterior, a renunțat la statutul de angajat pentru a deveni antreprenor, lansând, în 2011, businessul Safetech Innovations, alături de Paul Rusu;
5. Și-a descoperit pasiunea pentru informatică în școala generală, după ce, în copilărie, își dorise să devină militar.
Paul Drăgan
CEO, Premier Restaurants România
1. Aveți încredere în propriile forțe și nu vă temeți să testați lucruri noi, fiindcă doar așa veți învăța: având curajul să încercați și asumându-vă responsabilitatea pentru acțiunile voastre.
2. Acceptați că vor exista și lucruri pe care nu le puteți controla cu totul, dar pentru toate celelalte, luptați și nu vă lăsați doborâți de presiune.
3. Ascultați și căutați să deveniți cea mai bună versiune a voastră. Este un proces continuu, dar cred că aceasta este frumusețea lui.

Carte de vizită:
1. A preluat conducerea operațiunilor McDonald’s România în vara anului 2020;
2. Și-a construit cariera exclusiv în cadrul McDonald’s. A început cu un job în restaurant, prin programul Manager Trainee, în urmă cu 27 de ani;
3. De mai bine de două decenii a devenit manager de restaurant în cadrul businessului, mai întâi în România și apoi în Statele Unite, ca parte a unui proiect de schimb de experiență;
4. A fost și consultant de operațiuni în Canada; ulterior a preluat funcția de manager de operațiuni și, ulterior, director de operațiuni în România;
5. Anterior preluării rolului curent a condus lanțul de restaurante din Malta.
Philippe Gabulon
director general, Societe Generale
Global Solution Centre România și deputy CEO Societe Generale
Global Solution Centre India
1. Fii sincer cu tine însuți, pentru că poți învăța să vorbești în public, să ții o prezentare, dar nu poți schimba ceea ce ești. E mai bine să mizezi pe punctele tale tari decât să încerci să corectezi lucrurile care nu sunt atât de eficiente.
2. Rămâi curios, pentru că această calitate reprezintă sămânța dezvoltării; fără curiozitate nu vei fi interesat de lucruri și nu vei progresa într-o companie. Poți avea oportunități, dar trebuie să profiți de ele.
3. Asumă-ți riscuri, pentru că nu există businessuri fără riscuri. Există oameni tineri în România care au o adversitate față de risc, iar asta m-a șocat. Nu poți avea câștiguri fără a risca, e imposibil. Dacă vrei o carieră care să îi inspire pe alții, trebuie să îți asumi riscuri.
4. Pentru oamenii care vor să se dezvolte ca manageri – să fii conștient de ceea ce îți place. Poți aspira la o poziție de manager, dar asta înseamnă că trebuie să îți placă oamenii, mai exact interacțiunea cu oamenii. Sau dacă vrei să te dezvolți într-un anumit domeniu, asta e foarte bine. Poți fi un contributor individual recunoscut, bine plătit, dar va fi un alt job, și nu le poți avea pe ambele. Poți fi un bun specialist și un bun manager până la un anumit nivel sau o anumită dimensiune a organizației.
5. Fii transparent – cred că nu există niciun câștig în a încerca să ascunzi lucruri de la alții, fie că au o funcție inferioară sau superioară, e o formulă pierzătoare.
6. Trebuie să iei decizii dificile dacă vrei să te dezvolți. Sunt decizii care pot fi legate de un eveniment sau de strategie, dar la un anumit moment dat vor fi decizii care sunt greu de luat dintr-o anumită perspectivă. Poate fi un risc, dar oricum ar fi trebuie să iei decizii.
7. Când trebuie să iei o decizie, raportează-te la oameni. Uneori ai oameni care au tendința de a întârzia asta indefinit, neavând curajul de a gestiona problema. Dacă timp de trei ani nu s-a schimbat nimic, singura metodă e să schimbi persoana din respectiva poziție. Am învățat că asta nu va ajuta doar compania, ci și respectiva persoană, pentru că nimeni nu vrea să fie într-o situație în care nu poate avea rezultate. Oamenii vor să aibă succes, să aibă performanțe, iar dacă nu au, chiar și ei vor să schimbe acest lucru, iar ulterior vor recunoaște asta.
8. Trebuie să fii inclusiv. Ca exemplu, la New York aveam oameni de șapte naționalități în echipă, și este foarte util să ai oameni din mai multe culturi alături de tine.
9. Încearcă mereu să empatizezi, să recunoști emoțiile celuilalt.
10. Ca să fii dorit trebuie să ai ceva de oferit. Ai nevoie de abilități, de un mod de a face lucrurile care e util într-un anumit context, și care poate fi dezvoltat într-un proiect, într-o echipă sau poate fi transformat în altceva. Trebuie să ai aceste lucruri, să le construiești, și odată ce le ai trebuie să fii decis în privința a ce vrei să faci.

Carte de vizită:
1. A fost numit în funcția de director general al Societe Generale Global Solution Centre România în vara anului 2022. În paralel, deține rolurile de director general adjunct al Societe Generale Global Solution Centre în India și director de operațiuni pentru cele două centre de servicii din România și India;
2. În aceste roluri, el se concentrează pe susținerea implementării strategiei grupului, a dezvoltării și continuării transformării digitale a celor două centre, axându-se pe impulsionarea creării de servicii cu valoare adăugată pentru partenerii din Grupul Societe Generale, pe îmbunătățirea continuă a acestora și a modelului de operare;
3. Executivul face parte din echipa Societe Generale de peste trei decenii. De-a lungul timpului, a ocupat diferite funcții la nivel global, acoperind arii precum investiții bancare, piețe de capital, tehnologia informației, externalizarea serviciilor, operațiuni și audit;
4. Deține o diplomă în inginerie oferită de École Centrale de Lille.
MEET THE CEO este un eveniment în cadru restrâns, care facilitează dialogul cu cei mai importanți manageri din România. Pentru a afla cine sunt invitații ediției următoare și pentru mai multe detalii despre MEET THE CEO, accesați secțiunea Evenimente de pe site-ul www.bmag.ro sau sunați la numărul de telefon 0318.256.293.