Home Afaceri Sezon de majorari salariale
Afaceri

Sezon de majorari salariale

Inainte de alegerile din 21 octombrie, angajatii fiscului si vamesii din Polonia au dus o campanie intensa de revendicare a unor majorari de salarii.

Inainte de alegerile din 21 octombrie, angajatii fiscului si vamesii din Polonia au dus o campanie intensa de revendicare a unor majorari de salarii. Pana in prezent, doar finantistii au obtinut o majorare de 65,3 euro, respectiv o crestere de 9% a lefurilor, iar in schimb au renuntat la o actiune de protest pe care urmau sa o sustina in fata sediului Guvernului. In Polonia sunt 45.000 de angajati ai fiscului, salariul mediu brut fiind de 860 de euro. Sindicatele au solicitat dublarea salariilor, dar surse din mediul sindical, citate de publicatia Puls Biznesu, au declarat ca s-ar fi multumit si cu o majorare de 30-50%. Andrzej Sadowski, vicepresedintele Centrului de analiza Adam Smith, spune ca perioada dinaintea alegerilor este cea mai buna pentru ca angajatii statului sa solicite majorari de salarii. Vamesii polonezi par ceva mai decisi decat colegii lor. Ei solicita o crestere medie cu 400 de euro a salariilor. In Polonia sunt acum 16.000 de functionari vamali, salariul mediu fiind de 673 de euro. „Nu renuntam asa de usor ca finantistii. Vom protesta pana vom obtine ce dorim“, spune Iwona Folta, reprezentanta sindicatului vamesilor.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună