Serialul "Urzeala tronurilor" a primit 24 de nominalizări la premiile Primetime Emmy 2015
Serialul fantasy cu accente medievale "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones", produs și difuzat de postul HBO, conduce în topul producțiilor de televiziune care au primit cele mai multe nominalizări - 24 - la Primetime Emmy Awards 2015, informează Reuters.
Nominalizările pentru cea de-a 67-a ediție a premiilor Primetime Emmy, considerate unele dintre cele mai prestigioase distincții din industria TV, au fost anunțate de actrițele Uzo Aduba și Cat Deeley, joi, la sediul din Hollywood al Academy of Television Arts & Sciences.
Serialul dramatic “Urzeala tronurilor”, realizat pe baza romanelor din seria “Cântec de gheață și foc/ A Song of Ice and Fire” scrise de romancierul american George R. R. Martin și produs de televiziunea HBO va concura la 24 categorii. De altfel, HBO a primit cele mai multe nominalizări – 126 – dintre toate televiziunile americane ale căror producții vor concura pentru premiile Primetime Emmy din acest an.
Producțiile de televiziune “American Horror Story: Freak Show” și “Olive Kitteridge” au primit 19 nominalizări, respectiv 13 nominalizări.
Serialul “Mad Men”, produs de AMC, al cărui ultim sezon a fost difuzat în acest an, thrillerul politic “House of Cards”, produs de platforma online Netflix, și noua comedie despre persoanele transgender “Transparent”, produsă de site-ul Amazon, au primit fiecare 11 nominalizări.
La categoria “cel mai bun serial-dramă” vor concura următoarele producții: “Better Call Saul”, “Downton Abbey”, “Game of Thrones”, “Homeland”, “House of Cards”, “Mad Men” și “Orange Is the New Black”.
“Louie”, “Modern Family”, “Parks & Recreation”, “Silicon Valley”, “Transparent”, “Unbreakable Kimmy Schmidt” și “Veep” vor concura la categoria “cel mai bun serial-comedie”.
La categoria “cea mai bună miniserie TV” au fost nominalizate producțiile “American Crime”, “American Horror Story: Freak Show”, “Olive Kitteridge”, “The Honorable Woman” și “Wolf Hall”.
La categoria “cel mai bun actor într-un serial TV-dramă” au fost nominalizați Kyle Chandler (“Bloodline”), Jeff Daniels (“Newsroom”), Jon Hamm (“Mad Men”), Bob Odenkirk (“Better Call Saul”), Liev Schreiber (“Ray Donovan”) și Kevin Spacey (“House of Cards”).
La categoria “cea mai bună actriță într-un serial TV-dramă” au fost nominalizate Claire Danes (“Homeland”), Viola Davis (“How to Get Away With Murder”), Taraji P. Henson (“Empire”), Tatiana Maslany (“Orphan Black”), Elisabeth Moss (“Mad Men”) și Robin Wright (“House of Cards”).
La categoria “cel mai bun actor într-un serial TV – comedie” vor concura Anthony Anderson (“Black-ish”), Louis C.K. (“Louie”), Don Cheadle (“House of Lies”), Will Forte (“The Last Man on Earth”), Matt LeBlanc (“Episodes”), William H. Macy (“Shameless”) și Jeffrey Tambor (“Transparent”).
Julia Louis-Dreyfus (“Veep”) va concura din nou la categoria “cea mai bună actriță într-un serial-comedie”, alături de Edie Falco (“Nurse Jackie”), Lisa Kudrow (“The Comeback”), Amy Poehler (“Parks & Recreation”), Amy Schumer (“Inside Amy Schumer”) și Lily Tomlin (“Grace and Frankie”).
Cea de-a 67-a gală Primetime Emmy Awards va fi prezentată de actorul de comedie Andy Samberg și va avea loc la Los Angeles, pe 20 septembrie.
Premiile Primetime Emmy sunt acordate de Academy of Television Arts & Sciences, recompensând excelența programelor de televiziune americane difuzate în prime time. Decernate în premieră în 1949, distincțiile au fost mult timp cunoscute sub denumirea de “premiile Emmy”, până la apariția Daytime Emmy Awards, acordate pentru prima oară în anii 1970, iar cuvântul “primetime” a fost atunci adăugat în titulatura lor oficială, pentru a elimina posibilitatea unor confuzii între cele două trofee.
Premiile Primetime Emmy se acordă, în general, în duminica ce precede debutul sezonului de toamnă la televiziunile americane. Gala este difuzată, prin rotație, de cele patru posturi de televiziune majore din Statele Unite ale Americii – CBS, ABC, NBC și FOX.