Serghei Lavrov: Relațiile ruso-americane au atins cel mai scăzut nivel
Relațiile ruso-americane au ajuns la cel mai scăzut nivel, iar această stare va dura mult timp, a declarat luni ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, citat de AFP.
“Am coborât mult. Sper că această scădere a nivelului de cooperare a atins baza” și nu va merge mai jos, a declarat șeful diplomației ruse, în cadrul unei conferințe în fața participanților la proiectul “Universitatea civilă”, organizat la Moscova de partidul de guvernământ Rusia Unită.
“Pentru moment, acest proces avansează fără o nouă scădere, dar de asemenea fără o tentativă de ameliorare a relațiilor”, a adăugat ministrul, precizând totuși că “acesta nu este un nou Război Rece”.
Această perioadă de răcire a relațiilor “va fi durabilă”, a apreciat el, adăugând că “revizuirea de către americani a locului lor în lume (…) va necesita timp”.
Într-un interviu acordat săptămâna trecută unui cotidian sârb, președintele rus Vladimir Putin l-a acuzat pe omologul său american Barack Obama că are o atitudine “ostilă” față de Rusia.
Criza ucraineană a condus la o deteriorare a relațiilor dintre Washington și Moscova fără precedent de la destrămarea URSS în 1991.
SUA și Rusia au o dispută de trei ani și pe tema Siriei, americanii susținând opoziția, în timp ce rușii sunt aliații regimului președintelui Bashar al-Assad.