Separatiștii evocă un acord asupra unei linii de demarcație în Ucraina. Kievul denunță o minciună
Un lider separatist prorus din estul Ucrainei a afirmat vineri că a ajuns la un acord cu Kievul asupra unei linii de demarcație între teritoriile aflate sub controlul fiecărei părți, ceea ce autoritățile ucrainene au dezmințit imediat, relatează AFP.
“Ieri (joi), am semnat cu Ucraina un acord asupra unei linii care va fi considerată drept o linie pornind de la care vor fi retrase artileria și tancurile”, a declarat “premierul” “republicii” separatiste de la Donețk (DNR) Aleksandr Zaharcenko, ale cărui declarații au fost preluate de către presa rusă.
El a adăugat că, în virtutea acestui acord, separatiștii urmează să primească mai multe localități, între care Piski și Pervomaiske, în apropiere de aeroportul de la Donețk, care este devastat în ultima perioadă de confruntări armate și asupra căruia cele două părți își revendică deținerea controlului.
Zaharcenko a subliniat că separatiștii și-au “demonstrat” în acest fel capacitatea de a purta negocieri.
La Kiev, Andrii Lîsenko, un purtător de cuvânt militar, a dat asigurări pentru AFP că “declarațiile referitoare la acest așa-zis acord cu Kievul privind o linie de demarcație (…) și renunțarea Ucrainei la anumite localități sunt o minciună și o provocare”.
Un armistițiu a fost decretat pe 5 septembrie, însă confruntările armate, – în pofida faptului că au scăzut în intensitate – continuă în mai multe enclave de rezistență, provocând pierderi grele în rândul armatei ucrainene și civililor.
Potrivit ONU, 331 de persoane au fost ucise în estul rebel al Ucrainei de la intrarea în vigoare a acestui armistițiu.