Senatorul PSD Florina Jipa spune că își va depune candidatura pentru funcția de judecător CC
Senatorul PSD Florina Ruxandra Jipa a anunțat, joi, în plenul Senatului, că își va depune candidatura pentru funcția de judecător al Curții Constituționale, post rămas vacant în urma demisiei lui Toni Greblă.
Florina Jipa a susținut că respectivul post de judecător al Curții revine Senatului.
“Cu regret și amărăciune în suflet, am constatat că, până acum, fiecare Cameră își desemna pentru o funcție de judecător la Curtea Constituțională unul dintre membrii săi. Este pentru prima oară când mi-a fost dat să văd că, de data aceasta, Senatul nu a mai procedat la fel”, a spus ea.
Potrivit senatorului, CV-ul său și cariera pe care și-a clădit-o o viață întreagă o obligă să facă acest lucru.
”Vreau să se ia act în stenogramă de faptul că înțeleg să îmi depun CV-ul pentru postul de la Curtea Constituțională atâta vreme cât acest loc aparține Senatului, nu celor de afară. Voi depune dosarul la Comisia juridică și bănuiesc că se va discuta și CV-ul meu”, a susținut ea.
Ședința de miercuri a Comisiei juridice, în care urmau să fie audiați candidații pentru funcția de judecător la CC rămasă vacantă după demisia lui Toni Greblă, a fost amânată din lipsă de cvorum.
Simona Maya Teodoroiu, secretar de stat în Ministerul Justiției, este propusă de PSD, iar judecătorul Mona-Lisa Neagoe, membru al CSM, este propusă de PNL.