Senat: Durata maximă a arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, 180 de zile

Senatorii au aprobat, marți, proiectul de lege de aprobare a Ordonanței de Urgență a Guvernului 24/2015 pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu 86 de voturi “pentru”, două abțineri și ” 24 de voturi “împotrivă”.

Senatul este prima camera sesizată, Camera Deputaților fiind for decizional pe acest proiect de lege.

Guvernul a decis, în 30 iunie, prin Ordonanță de Urgență, că măsura arestului la domiciliu în timpul urmăririi penale poate fi luată pentru cel mult 30 de zile și prelungită tot cu cel mult 30 de zile, dar durata maximă a măsurii nu poate depăși 180 de zile.

Prin Ordonanța de Urgență, care la acest moment este în vigoare, au fost modificate prevederile referitoare la durata arestului la domiciliu incluse în Codul de procedură penală. Legislația a fost pusă astfel în acord cu decizia Curții Constituționale din 7 mai, referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului 222, privind durata arestului la domiciliu, din Codul de procedură penală.

În actul normativ adoptat de Guvern se menționa că acesta creează cadrul normativ necesar aplicării arestului la domiciliu în faza de cameră preliminară sau în cursul judecății în primă instanță, în limite și coordonate constituționale. Prin modificările decise a fost reglementată durata maximă de dispunere a măsurii arestului la domiciliu, cu posibilitatea prelungirii acesteia pentru durate care, de asemenea, au maximum prevăzut în mod expres.

Astfel, în cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi stabilit pentru o durată de cel mult 30 de zile și prelungit numai în caz de necesitate, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau dacă au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depășească 30 de zile. Durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile.

Prelungirea arestului la domiciliu poate fi dispusă de către judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Judecătorul de drepturi și libertăți este sesizat în vederea prelungirii măsurii de către procuror, prin propunere motivată, însoțită de dosarul cauzei, cu cel puțin cinci zile înainte de expirarea duratei acesteia, potrivit modificărilor aprobate de Guvern.

Durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu nu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale.

“Modificarea legislativă este necesară în regim de urgență și cu precădere întrucât, în lipsa acesteia, nu poate funcționa instituția arestului la domiciliu pentru faza de cameră preliminară sau în cursul judecății în primă instanță. O intervenție legislativă rapidă, printr-o Ordonanță de Urgență a Guvernului, a fost solicitată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de către Consiliul Superior al Magistraturii”, arăta Guvernul.

În 12 iunie, în Monitorul Oficial a fost publicată decizia Curții Constituționale din 7 mai, prin care s-a admis excepția de necostituționalitate a dispozițiilor articolului 222 din Codul de procedură penală.

Astfel, Curtea a constatat că “normele procesual penale ale art. 222 cu denumirea marginală «Durata arestului la domiciliu», prin faptul că nu reglementează nici termenele pentru care poate fi dispusă și nici durata maximă a acestei măsuri în procedura de camera preliminară și de judecată în primă instanță, sunt neconstituționale, de vreme ce organele judiciare pot dispune măsura arestului la domiciliu pentru perioade nelimitate de timp, pe cale de consecință, fiind restrâns, în mod nelimitat temporal, exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale vizate de conținutul acestei măsuri”.

Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că “o asemenea restrângere este neconstituțională, întrucât încalcă principiul proporționalității, afectând substanța drepturilor fundamentale vizate, nerezumându-se la restrângerea exercițiului acestora”.