”Semințele putrede ale crizei sunt mereu plantate în vremuri de belșug”.

ntre ianuarie 2007 și iunie 2008, prețul energiei fosile a sărit de la 5,2% din PIB-ul mondial la 12,4%, înghițind încă 7,2% sau echivalentul a 5 trilioane de dolari din PIB-ul global. ”Având în vedere datoria mondială de 250% din PIB, aveam nevoie de o creștere în exces de 300 de puncte de bază în rata de finanțare pentru a ține pe linia de plutire finanțele mondiale. Da, energia a fost principalul motiv pentru incidentul din 2007-2008, o criză ce a urmat scenariul comun.” Cu toate acestea, adaugă economistul șef al Saxo Bank, situația din prezent este un Minsky clasic. Jakobsen mai spune că Hyman Minsky credea că însăși stabilitatea este destabilizatoare.

Virtuozul crizei financiare credea că dinamica internă a unui sistem ar putea ea însăși să genereze un șoc. Pentru că diverși actori economici (bănci, companii, guverne și cetățeni) devin mulțumiți de sine în vremuri de succes economic. Pe scurt, se culcă pe o ureche, cu gândul că vremurile bune vor dura pe vecie. Efectul net al acestei tendințe este că riscă din ce în ce mai mult pentru profit. ”Semințele putrede ale crizei sunt mereu plantate în vremuri de belșug”. Ce fac decidenții politici și politicienii într-un asemenea scenariu, se întreabă Steen Jakobsen. Tot el răspunde: același lucru pe care l-au făcut dintotdeauna. În locul unor acțiuni decisive, trag de timp, încercând să convingă că tacticile lor vor funcționa. Modul lor de operare este să mențină dobânzi suficient de mici pentru întreținerea gradului mare de îndatorare. Cu alte cuvinte, pretind că au un plan credibil, dar nu abordează probleme structurale, ci doar câștigă timp.