Selly atrage doi noi investitori în proiectul său de amploare de pe litoral. Ce lanțuri de restaurante de mari dimensiuni au intrat în proiect
Sphera Franchise Group (simbol bursier SFG), operatorul francizelor KFC, Pizza Hut și Taco Bell în România, a semnat un acord cu reprezentanții proiectului Nibiru pentru deschiderea a două unități KFC și Taco Bell în stațiunea pe care Andrei Șelaru (Selly)…
Sphera Franchise Group (simbol bursier SFG), operatorul francizelor KFC, Pizza Hut și Taco Bell în România, a semnat un acord cu reprezentanții proiectului Nibiru pentru deschiderea a două unități KFC și Taco Bell în stațiunea pe care Andrei Șelaru (Selly) și un grup de investitori o dezvoltă între Costinești și Tuzla, pe o suprafață de 21 de hectare.
“Pentru noi, această inițiativă reprezintă o oportunitate strategică de a fi prezenți acolo unde oamenii își doresc experiențe autentice. Vedem un potențial real în această colaborare și credem că împreună putem contribui la transformarea pieței locale”, spune Călin Ionescu, CEO Sphera Franchise Group.
Cele două restaurante vor fi amplasate în zone cu trafic intens ale stațiunii și vor funcționa începând cu iulie 2026, în formate adaptate pentru volume mari de vizitatori. Investiția în configurarea celor două unități depășește 1,2 milioane de euro, potrivit datelor comunicate de companie.
Parteneriatul dintre Nibiru și Sphera vine într-un moment în care sudul litoralului traversează un proces de reconstrucție urbanistică și economică, iar zona Costinești atrage din nou investiții majore, pe fondul creșterii fluxurilor turistice și al dezvoltării unor proiecte cu funcțiuni multiple. Industria locală de food service a depășit pragul de 2,5 miliarde de euro pe an, iar destinațiile turistice sezoniere devin atractive pentru companii internaționale în măsura în care oferă infrastructură modernă și un mix coerent de entertainment, retail și gastronomie.
“KFC este un brand deja bine ancorat în preferințele românilor, iar această inițiativă ne permite să ne apropiem și mai mult de clienții noștri, printr-o prezență adaptată nevoilor și așteptărilor lor în continuă schimbare”, spune Marian Gogu, General Manager KFC România.
Pentru Taco Bell, intrarea în Nibiru reprezintă o decizie strategică, având în vedere profilul publicului vizat de proiect – tineri activi, creativi, conectați la trenduri globale.
“Taco Bell are în ADN-ul său conexiunea cu publicul tânăr, iar Nibiru se afirmă ca un proiect vizionar, aliniat cu așteptările acestei generații”, explică Daniel Basalău, General Manager Taco Bell România.
Nibiru este conceput ca o destinație completă, cu zone de retail, gastronomie, activări culturale, festivaluri și experiențe imersive. Stațiunea va funcționa în sezonul de vară între 1 iulie și 1 septembrie, cu un trafic estimat la peste 900.000 de vizitatori lunar.
Modelul este inspirat din destinații consacrate precum Dubai, Mykonos sau Ibiza, unde mixul dintre entertainment și infrastructură comercială generează fluxuri consistente de turiști și investiții.
„Suntem într-un moment în care litoralul românesc are șansa să se reinventeze. Parteneriatul cu KFC și Taco Bell arată că marii jucători cred în această transformare și în proiectele noi construite cu seriozitate și viziune. Pentru NIBIRU, este încă un pas în direcția corectă pentru a oferi o experiență completă, la standarde internaționale.”, afirmă Andrei Șelaru (Selly), cofondator si CEO NIBIRU.
Acționar majoritar al proiectului Nibiru este firma Global Records, cea care se află și în spatele festivalului Beach, Please.
Sphera Franchise Group este unul dintre cei mai mari jucători din industria de food service din România și operează, prin companiile din portofoliu, francizele KFC, Pizza Hut și Taco Bell pe piața locală, precum și restaurante KFC în Chișinău și în anumite regiuni din Italia. Grupul deține și franciza pentru brandul Cioccolatitaliani în Italia, iar recent a preluat drepturile de franciză pentru Hard Rock Café în România și Republica Moldova. În total, Sphera administrează peste 175 de restaurante pe cele trei piețe și are aproximativ 5.000 de angajați. Compania este listată la Bursa de Valori București din 2017, sub simbolul SFG, fiind singurul emitent din sectorul HoReCa inclus în indicele principal BET și în indicele MSCI Frontier Markets.