Home Actualitate Șeful suspendat al CJ Cluj, Horea Uiorea...
Actualitate

Șeful suspendat al CJ Cluj, Horea Uioreanu, rămâne în arest

Tribunalul Cluj a decis, marți, menținerea arestului preventiv în cazul președintelui suspendat al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, și al oamenilor de afaceri Ioan Bene și Vasile Pogăcean, trimiși în judecată pentru fapte de corupție.

Șeful suspendat al CJ Cluj, Horea Uioreanu, rămâne în arest
Șeful suspendat al CJ Cluj, Horea Uioreanu, rămâne în arest · Foto: Business Magazin

 Judecătorul Simona Trestianu, purtător de cuvânt al Tribunalului Cluj, a declarat, corespondentului MEDIAFAX că decizia de menținere în arest a lui Horea Uioreanu, Ioan Bene și Vasile Pogăcean a fost luată de instanță după ce a fost verificată măsura arestării preventive, cum prevede legea.

“Cei trei au fost menținuți în arest preventiv pentru încă o perioadă de timp, până când judecătorul de caz va dispune o nouă verificare a măsurii arestului preventiv. Această perioadă nu trebuie, însă, să depășească 30 de zile”, a spus Simona Trestianu.

La rândul său, avocatul lui Horea Uioreanu, Tiberiu Ban, a declarat că, la termenul de marți, a solicitat instanței înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru clientul său.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună