Șeful Pentagonului se așteaptă și la alte operațiuni terestre împotriva ISIS în Irak
Secretarul american al Apărării Ashton Carter se așteaptă și la alte viitoare raiduri în Irak, împotriva grupării Statului Islamic (SI), ca cel de joi, la care au luat parte trupe americane și kurde, într-o operațiune terestră, a declarat el, relatează AFP în pagina electronică.
“Mă aștept să efectuăm mai multe raiduri de acest tip”, a declarat el vineri, într-o conferință de presă la Pentagon.
Această operațiune a permis “salvarea vieții” a 70 de deținuți și culegerea unor “informații prețioase”, a subliniat el.
Operațiunea, în care a fost ucis un militar american, diferă de modul de acțiune obișnuit al forțelor americane în Irak, al căror rol este să consilieze și să asiste forțe locale, și nu să participe la lupte.
Acest tip de operațiune “nu înseamnă” că Statele Unite intră într-o “misiune de luptă” în Irak, ci este vorba doar de “continuarea misiunii noastre de consiliere și asistență” acordate forțelor irakiene, a dat el asigurări.
“Atunci când vom avea ocazii să efectuăm acțiuni cu scopul de a face campania să avanseze în mod eficient” împotriva grupării Statul islamic, “nu le vom ocoli”, a adăugat el.
Departamentul Apărării a decis, în plus, să adune toate operațiunile împotriva Statului Islamic, atât în Siria, cât și în Irak, sub autoritatea unui singur general, față de trei câți erau înainte.
Este vorba despre generalul Sean B. MacFarland, care a devenit cunoscut participând, în Irak, la cooptarea sunniților prin intermediul unui ajutor pe care Statele Unite îl acordă acelor grupări irakiene sunnite care doresc să lupte împotriva jihadițtilor începând din 2007.
Forțele americane și kurde au luat cu asalt, joi, o închisoare a grupării Statului Islamic, în nordul Irakului, și au eliberat aproape 70 de deținuți, cu prețul vieții unui american.
Este vorba despre primul militar american ucis în luptă în Irak din 2011 încoace. Victima a fost identificată drept sergent-major Joshua Wheeler, un membru de elită al forțelor speciale americane, decorat în mai multe rânduri.