Șeful INS, Tudor Andrei, explică de ce lucrează de fapt zeci de mii de români în abatoarele din Germania, Olanda și Anglia

Articolul de mai jos face parte dintr-o succesiune de articole ce vor prezenta caracteristici ale comerțului exterior cu produse agroalimentare al României cu Bulgaria, Ungaria si Polonia, ca rezultat al unui demers inițiat cu ceva timp în urma, având ca obiectiv evaluarea, prin cifre statistice, a perioadei de treizeci de ani de la revoluția din decembrie 1989.

În această activitate am fost mult încurajat și de îndemnurile unor persoane deosebite mie, veritabile repere profesionale și morale. Unul dintre aceștia, a fost eminentul profesor universitar dr. Petre Frangopol, membru de onoare al Academiei Romane, reputat cercetator în domeniul biofizicii  și al chimiei biofizice care, din pacate, în urma cu câteva zile a plecat dintre noi.

Aducându-i, în semn de apreciere, piosul omagiu al autorului, dedic această lucrare distinsului cercetator aflat în căutarea permanentă a excelenței.

Statistica oficială din orice țară, precum și oficiile internationale de statistica, oferă o bogăție de date pentru caracterizarea schimburilor comerciale cu produse dintre țări.  Seriile de date definite pentru perioade mari de timp sunt surse importante pentru identificarea unor caracteristici ale importurilor și exporturilor. 

Pentru orice țară și în orice perioadă istorică asigurarea unui echilibru reciproc avantajos între exporturile și importurile de mărfuri este un obiectiv important în politica de stimulare a dezvoltării sustenabile a acesteia într-un orizont de timp mediu și lung. În sens contrar, exportul de materii prime în contrapondere cu importul de produse prelucrate cu valoarea adăugată mare reprezintă un dezavantaj major pentru dezvoltarea unei țări, mai ales în actualele condiții ale competiției globale. Această problemă este cu atât mai preocupanta dacă se au în vedere deficitele excesive realizate de o țară în domeniul comerțului exterior în general, și în special cel cu produse agroalimentare, în condițiile în care țara în cauza are un potențial natural mare pentru dezvoltarea agriculturii, o largă piață de desfacere la nivel național și internațional și căi de transport ieftine ca urmare a poziționarii ei geopolitice. Fiecare dintre cei trei factori susmenționati, cu atât mai mult toți împreună își pot manifesta eficiența în asigurarea echilibrului între exporturile și importurile de produse agroalimentare numai în măsura în care produsele agricole primare obținute în agricultură sunt supuse unui proces de prelucrare în capacități de procesare de pe teritoriul național. Este de la sine înțeles că prin exportul acestor produse obținute în urma unui proces de prelucrare se va externaliza, atât rodul pâmântului care poate fi mai mult sau mai puțin un dar de la natură, cât și plusvaloarea creată la nivel național. Aceasta poate fi mai mare sau mai mică, fiind determinată de complexitatea proceselor de producție pe care le parcurge materia primă din agricultură pentru obținerea produselor agroalimentare destinate a face, de asemenea, la rândul lor, obiectul activității de comerț exterior. 

România este o țară cu un potențial natural major pentru realizarea produselor agricole vegetale și animale. Prin contribuția decisivă, mai ales în cazul Romaniei, a factorilor naturali, într-o măsură importantă ca dar al naturii, suntem printre producătorii importanți de produse agricole vegetale dominante ca pondere în structura productiei vegetale, atât la nivel european, cât și la cel mondial. Câteva cifre la nivelul anului 2018 prezentate în cele ce urmează releva elocvent în acest sens cele afirmate. Din păcate, după cum vom vedea, producțiile importante realizate de țara noastra și exportul preponderent, de exemplu la culturile de porumb, grâu, floarea – soarelui etc., nu au fost suficiente pentru realizarea concomitentă a consumului intern și a unei balanțe comerciale externe excedentare cu produse agroalimentare. 

Este cel putin dezamagitor, daca nu chiar frustrant, să constatăm că pe parcursul ultimilor treizeci de ani, România a acumulat un deficit major în comerțul exterior cu produse agroalimentare. Acest rezultat înregistrat, nu accidental, într-unul sau în câțiva ani, ci în decursul unor perioade mari de timp, arată că România a îndeplinit, până în prezent, numai condiția necesară vizand exportul produselor agricole ca surplus al consumului intern, dar nu și pe cea destinată realizarii unei balanțe comerciale excedentare în comerțul exterior cu produse agroalimentare.

În aceste condiții se pune o întrebare firească: care sunt oare neajunsurile majore în sfera producției agricole din România care ne pun în postura de a fi mari importatori de produse agroalimentare prelucrate necesare asigurarii echilibrului între ofertă și cererea populației? Ținând seama de condițiile naturale de care dispunem, exportăm prea puține produse agroalimentare sau structura exportului în care predomină materiile prime este o explicație a acestei situații? Variația producției agricole vegetale anuale care este determinată în cea mai mare măsură de alternanța necontrolata a condițiile climaterice nefavorabile determină o contractare a exporturilor și implicit o degradare a balanței comerciale. Oare insuficienta dezvoltare a infrastructurii, mai ales în ceea ce priveste crearea posibilităților de irigare a suprafețelor agricole, și implicit reducerea variației producțiilor agricole determină  echilibrarea balanței comerciale și, de ce nu, realizarea de excedente din exportul masiv de materii prime din agricultură? Oare în ce măsură, în condițiile unei piețe libere și a unei concurențe acerbe, pot fi dezvoltate capacități de producție pentru procesarea materiilor prime din agricultură?

Acestea sunt câteva întrebări formulate de un statistician care este prin specificul profesiei un constatator al stării de fapt, de cele mai multe ori prin intermediul unor date numerice, care capătă înțelegere și scot la suprafață adevăruri numai în măsura în care ele sunt prelucrate, de cele mai multe ori cu metode tot mai sofisticate. La întrebările de mai sus economiști și specialiști în domeniul agricol pot oferi  răspunsuri ținând seama și de informațiile statistice disponibile și de rezultatele obținute în urma prelucrării acestora.

Din acest motiv, statistica oficială folosind datele culese pe parcursul fiecărui an de la sute de mii de agenți economici calculează indicatori pentru caracterizarea importurilor, exporturilor și a soldului comerțului exterior cu produse. Eforturile sunt considerabile, atât pentru statistica oficială, dar în egală măsură și pentru agenții economici. Eforturile statisticienilor sunt însă justificate tocmai pentru că activitatea de comerț exterior a unei țări este esențială într-o economie mondială tot mai integrată, iar statistica oficială din fiecare țară și-a asumat ca obiectiv elaborarea și publicarea lunară de date pe o gama largă de indicatori statistici privind caracteristicile comerțului exterior. Dealtfel, caracteristicile unei economii sunt foarte bine identificate prin structura importurilor și exporturilor agenților economici.     

Contrast mare în structura producției agricole realizata în România

Vom prezenta în cele ce urmează câteva date statistice pentru a evidenția poziția României în producția unor produse de bază din agricultură, precum și pentru a compara randamentele înregistrate în producția noastră agricolă în raport cu cele din diverse țări. Comparativ, vor fi înserate în această parte a lucrarii și date statistice referitoare la țări din Uniunea Europeană, în speță ale acelora aflate in proximitatea tării noastre și care sunt, de asemenea, producători importanți în plan european și chiar mondial pentru aceste produse.

În conformitate cu statisticile internationale, la nivelul anului 2018, Romania, cu o producție de peste 18,6 milioane tone, este țara din Uniunea Europeană cu cea mai mare producție de porumb, pozitionată, într-un clasament la nivel internațional, pe locul nouă. Producem cu aproape 50% mai mult decât Franța (locul doi în UE și 11 la nivel mondial) și de peste 2,3 ori mai mult decât Ungaria (locul 3 în Uniunea Europeană, respectiv locul 14 la nivel mondial) în condițiile în care randamentul mediu la ha al Romaniei, de 7644 kg, este cu aproape 15% mai mic decât cel din Franța și cu aproape 10% decât cel din Ungaria.  

La grâu, cu o producție de peste 10 milioane tone, suntem al treilea producător în UE, locul al 16-lea la nivel mondial. Pozitiile doi și trei în UE sunt deținute de Franța, cu o producție de 35,8 milioane tone, respectiv Germania, cu 20,2 milioane tone. Pentru acest produs agricol, producția medie la ha, de aproape 4800 kg, este cu 30% mai mică decât în cele două țări. Tot în primii douăzeci de producători mondiali și pe locul patru în UE se află și Polonia, cu o producție de 9,8 milioane tone. În cazul acestei țări, randamentul la ha este cu 15% mai mic decât al României.

La floarea – soarelui, România, cu o producție anuală de peste 3 milioane tone, realizează 6,9% din producția la nivel mondial (locul patru), fiind totodata cel mai important producător din UE. Locurile doi și trei la nivelul UE sunt ocupate de Bulgaria (locul 7 la nivel mondial) și Ungaria (locul 8), cu producții de aproape 2 milioane tone, respectiv 1,8 milioane tone. În comparație cu ambele țări, obținem producții medii la ha mai mari: în raport cu Bulgaria cu aproape 25%, iar în comparație cu Ungaria cu puțin peste 2%. Al patrulea producător de floarea soarelui la nivelul UE, Franța, realizeaza o producție de peste 1,2 milioane tone și o producție medie la ha de 2258 kg, cu aproape 25% mai mică decât cea înregistrată în România.

Dacă privim clasamentele existente la nivel mondial, vom observa că țara noastră este un producător important și pentru alte produse agricole. Astfel, la orz, cu o producție anuală de 1,8 milioane tone și o producție medie la ha de 4417 kg, tara noastra ocupă poziția 19 la nivel mondial și 6 în rândul țărilor din UE. Polonia, cu o producție de 3 milioane tone, ocupă locul 5 în UE. Randamentul la ha al productiei de orz in Polonia (3124 kg) este cu peste 40% mai mic decât cel înregistrat în România.  La producția de soia, trei țări din UE sunt în primii 20 de producători mondiali: Italia cu o producție de peste 1,1 milioane tone și un randament mediu la ha de 3488 kg, este urmata de România, cu 466 mii tone și o producție medie de 2748 kg/ha și Franța, cu o producție de 400 mii tone și un randament mediu de 2604 kg/ha.

Continuând incursiunea în seria de date statistice referitoare la poziția României și în domeniul sectorului zootehnic, o componentă importantă a unei agriculturi moderne care, de cele mai multe ori, reprezintă o primă verigă în lanțul de valori ce asigură o valorificare superioară a producției vegetale obținute într-o țară, putem constata aspecte și mai puțin justificabile. Dacă în sectorul vegetal, România se situeaza pentru producția de porumb, grâu, secară, ovăz, floarea-soarelui și soia printre cei mai importanți producători europeni și între cei mai importanți 20 de producători la nivel mondial, în schimb, în domeniul zootehnic, cu condiții naturale aproximativ similare, rezultatele sunt destul de modeste. Vom prezenta în cele ce urmeză câteva cifre relevante care să argumenteze această afirmație. Printre cele mai importante 20 de țări la nivel mondial în creșterea porcinelor, regăsim la nivelul anului 2018 cinci țări din Europa:  Spania cu un efectiv de 30,8 milioane capete, Germania cu 26,4 milioane, Franța cu 13,3 milioane, Polonia cu 11,8 milioane și Italia cu 8,5 milioane. În schimb, România, cu o populație consumatoare de carne de porc importantă, care în trecut se incadra cu efective apropiate de cele ale țărilor de mai  sus, are in prezent un efectiv redus de porcine de numai 3,9 milioane capete. La bovine, efectivele din România sunt de aproape 2 milioane capete, fiind de peste nouă ori mai mici decât cele din Franța.

Datorită efectivelor reduse de animale, în mod deosebit in ultimii 30 de ani, România nu se mai situează în prezent printre țările cu producție importantă de carne obținută prin sacrificarea animalelor la nivel mondial sau chiar printre țările din UE. În primele 20 de țări mari producătoare de carne la nivel mondial, regăsim și cinci țări din Uniunea Europeană: Germania cu o producție de 8,2 milioane tone carcasă, care reprezintă o producție de aproape 100 kg/locuitor, Spania cu 7 milioane tone, cu o medie pe locuitor de 150 Kg, Franța cu o producție de 5,6 milioane tone – 86 kg/locuitor, Polonia cu o producție de 4,5 milioane tone – 116 kg/ locuitor și Italia cu o producție la nivelul anului 2018 de 3,7 milioane tone-  61 kg/locuitor. România realizează o producție cu puțin peste 1 milion tone de carne, echivalentă cu 52 kg/locuitor.

La producția de lapte, cinci țări din Uniunea Europeană sunt între cele mai importante 20 de țări la nivel mondial: Germania are o producție totală de 33,1 milioane tone, ceea ce reprezintă peste 8 mii kg/animal și o producție medie pe locuitor de aproape 400 litri. Franța ocupă poziția a doua la nivelul UE cu o producție de 25,5 milioane tone, producția medie pe un animal fiind de 7,2 mii kg și o producție medie pe locuitor de peste 390 kg. Polonia este unul dintre producătorii importanți la nivelul UE realizând in anul 2018 o producție de lapte de 14,2 milioane tone, cu un randament pe animal de 6,4 mii kg și o producție medie pe locuitor de 370 kg. Italia a realizat o producție de aproape 12 milioane tone, cu un randament mediu pe animal de 7,1 mii kg și o producție medie pe cap de locuitor de aproape 200 kg. Cu un randament pe animal egal cu cel din Italia, Țările de Jos realizează o producție anuală de peste 10,6 milioane tone, reprezentând 618 kg/locuitor. Irlanda este țara din Uniunea Europeană cu producția medie pe locuitor cea mai mare, de aproape 1600 kg, obținând o producție totală de peste 7,8 milioane tone și un randament pe animal de aproape 5,3 mii tone. Revenind la România, țara noastră avea în anul 2018 o producție de lapte de aproape 4,2 milioane tone, cu un randament pe animal mult mai mic decât în cazul celorlalte țări importante din Uniunea Europeană, de numai 3,62 mii tone de lapte, producția pe locuitor fiind de 215 kg.

Datele statistice prezentate mai sus confirmă încă o dată o slabă dezvoltare a sectorului zootehnic din România față de potențialul considerabil de care dispunem. În aceste condiții, randamentele cu mult mai mici decât cele înregistrate în sectorul zootehnic din țări cu rezultate notabile în domeniul producției zootehnice, fac ca România să importe cantități semnificative de produse agroalimentare de origine animală, punând în acest sens o presiune mare asupra balanței comerciale cu produse agroalimentare.

Un instrument important pentru a evalua unor aspecte importante legate de resursele și utilizarea produselor agroalimentare de origine vegetală și animală. La nivel european se elaborează în fiecare an de către fiecare oficiu național de statistică bilanțul alimentar. După evaluarea caracteristicilor comerțului exterior cu produse agroalimentare se trece la o valorificare a datelor incluse în bilațul alimentar. Pentru produse agricole importante se va stabili în ce măsură resursele sunt satisfăcute din producția internă sau din import. În egală măsură se va evalua structura utilizării, în principal pentru a stabili în ce măsură produse agricole importante sunt exportate sau sut prelucrate sau transformate industrial.  

Vedeți AICI analiza integrală.