Șefa Metropolitan Life aplică o formulă nouă de conducere a companiei

„Sari mai întâi și apoi vezi dacă ai plasa dedesubt – cam așa au fost deciziile mele în viață“, rezumă Emilia Bunea, noul CEO al Metropolitan Life Asigurări, modul cum și-a dezvoltat cariera. În ultimii 13 ani a avut funcții la nivel executiv, iar ultimii trei i-a petrecut în cadrul sediului central al ING Group din Amsterdam, unde a activat inițial ca CFO pentru Europa Centrală și de Est pe segmentul asigurărilor, iar ulterior ca CFO al grupului pe acest segment la nivelul întregului continent.

Experiențele de expatriat și de management, presărate cu umor și multe expresii englezești, au fost principalele linii pe care Emilia Bunea și-a construit discursul în cadrul evenimentului Meet the CEO în care s-a prezentat reprezentanților mediului de afaceri din România. „Poate că, deși nu sunt religioasă, a contat foarte mult în definirea mea faptul că sunt nepoată de preoți.“ Modelul ei în viață a fost unul dintre bunici, al cărui nume îl poartă acum o stradă din satul aflat în apropiere de Ploiești, unde a copilărit împreună cu mama și cu cele două surori. „De aici cu siguranță un psiholog ar trage niște concluzii referitor la capacitatea noastră de afirmare feminină“, glumește ea.

Drumul său spre afirmare l-a început urmând tendințele perioadei de dinainte de 1989, când, dacă erai bun la matematică, fie studiai această disciplină, fie, „dacă nu voiai să fii trimis în satul de unde se agăța harta, Automatica“. S-a înscris la  Facultatea de Automatică din cadrul Universității Politehnice din București, pe care a absolvit-o în 1993, însă diploma de inginer nu a ajutat-o prea mult pentru că, imediat după Revoluție, a realizat că nu Automatica era ce își dorise. 

În 1995, s-a angajat ca secretară la firma israeliană Comtel Rom, a cărei activitate era găsirea oportunităților de afaceri în România pentru potențialii parteneri israelieni. În următoarea perioadă a fost nevoită să bată țara în lung și-n lat pentru găsirea unor oportunități de afaceri. A avut astfel prilejul să interacționeze cu o varietate de firme, de la cele din publicitate până la producători de lumânări sau cabluri. A lucrat în această firmă până în 1997, când a devenit manager executiv. „A fost o  școală foarte bună. Era o vreme în care influența investitorului străin era foarte mare, iar atunci când venea o puștoaică de 20 și ceva de ani spunând că are investitori străini în spate, se întâlnea direct cu directorii companiilor respective care îi puneau pe masă modelul și strategia de business.“

După doi ani petrecuți în cadrul firmei israeliene, viața sa a urmat o curbă accelerată în care s-au născut cele două fiice ale sale, a avut două locuri de muncă – în cadrul Capital Securities și a doua la compania de asigurări Interamerican (Eureko) -, a făcut un masterat la ASEBUSS și a obținut și certificarea CFA. „Dacă aș fi povestit unui olandez toate lucrurile acestea și rapiditatea cu care s-au succedat sau s-au suprapus uneori, ar fi fost surprins de determinarea mea. Românii sunt mult mai motivați să se afirme, să învețe ceva, de unde și motto-ul meu: învățarea nu este obligatorie, dar nici supraviețuirea.“

Saltul la banca de investiții Capital Securities a fost logic din punctul ei de vedere datorită aplecării sale către vânzări. Schimbarea carierei sale s-a întâmplat odată cu proiectul hotelului Holiday Inn, ce urma să fie construit în apropiere de aeroportul Henri Coandă din Otopeni și pentru care a început să caute finanțare alături de alți parteneri. „M-am întâlnit cu Ion Florescu, șeful de la Capital Securities, care nu ne-a dat finanțarea, dar care m-a luat pe mine.“

Bunea s-a angajat astfel, în 1997, pe poziția de research & sales manager al companiei. „Experiența de vânzare a fost de departe cea mai grea, dar și cea mai frumoasă.“ Dacă inițial vindea acțiuni, problemele economice din regiune din anul 2000 au marcat trecerea și către vânzarea de investiții de capital. „De fapt, ceea ce vindeam cel mai mult în perioada respectivă era România, nu se ajungea la discuții individuale pe acțiuni, pentru că erau de fapt microacțiuni pentru toți clienții cu care vorbeam.“ Exemplifică prin discuțiile cu clienți de la Londra sau New York cărora, în momentul când le povestea, de pildă, de producătorul de ciment Casial, cu multipli atrăgători și cu perspective de creștere, dar a cărui capitalizare era pentru ei infimă, discuțiile se opreau.