Securitate în cloud
Soluțiile în cloud deja nu mai sunt ceva „exotic”, iar toți cei care folosesc azi un smartphone, au o adresă de E-mail sau alte aplicații accesează astfel de date stocate pe servere aflate la mii de kilometri depărtare. În mediul de business, companiile au fost mai reticente în a-și stoca datele pe servere care nu le aparțin, fiind îngrijorate de partea de securitate. Un start-up local s-a gândit…
„Am dorit să creăm un produs care să ajute companiile în a-și proteja datele în cloud, ne interesează foarte mult ca aceste companii să beneficieze de soluții care să le ajute să rămână competitive în acest mediu dinamic de cloud computing, în primul rând să adopte partea de cloud. Dacă firmele nu-și mută datele și procesele interne în cloud vor rămâne mult în urmă, în spatele competiției”, a precizat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Ovidiu Cical, fondator și CEO Cyscale. Proiectul Cyscale a luat naștere anul trecut, activitatea începând în luna ianuarie. Compania în schimb a fost fondată anterior, la finele anului 2018.
„Alți doi cofondatori, Manuela Țicudean și Andrei Milaș, erau disponibili și au început să lucreze la companie. Eu nu m-am putut alătura chiar de atunci pentru că aveam niște contracte de onorat cu niște companii din Europa. Noi am pus bazele arhitecturii produsului, am discutat despre ce vrem să acoperim cu acest produs și am început efectiv lucrul la produs”, a povestit el.
Start-up-ul local a dezvoltat o platformă care agregă mediile cloud și realizează o analiză de risc pentru informațiile stocate astfel. Cyscale se pregătește să lanseze platforma pe piață în această toamnă, startup-ul reușind deja să obțină o primă finanțare.
„Noi am primit deja o finanțare, după un an în care am funcționat cu finanțarea asigurată de noi. În urma programului de accelerare de la Techcelerator, care este în parteneriat cu fondul de investiții Gapminder, am reușit să accesăm o finanțare de 100.000 de euro. Am luat încă doi programatori cu contract. Acordul cu Gapminder se poate ridica potențial până la 200.000 de euro.”
Start-up-ul are planuri și mai mari, de a accesa fonduri europene de aproape 3 milioane de euro, a dezvăluit Ovidiu Cical.
„Tot în 2020 ne dorim să facem un alt pas foarte important și anume am pregătit toată documentația pentru a aplica la un grant european. Urmează să cerem prin acest grant 2,8 milioane de euro, din care 70% reprezintă fonduri nerambursabile. Vom aplica în octombrie urmând ca până la finele anului să primim rezultatul”.
Totodată, start-up-ul are în plan să atragă o finanțare de 200.000 de euro prin intermediul platformei de crowdfunding Seedblink, fondurile urmând să fie utilizate pentru expansiune.
„Ne gândim foarte serios să ne listăm pe Seedblink, cu o campanie de crowdfunding unde oricine are un minim de 2.500 de euro poate investi în visul nostru, dacă ei cred și noi îi convingem că poate fi un vis comun. Avem în plan să ridicăm o rundă de 200.000 de euro cu care să scalăm iar pentru asta suntem dispuși să dăm 10% din companie”, a menționat antreprenorul. „Avem în plan să lansăm campania în mai puțin de o lună“, a adăugat el.
Planul companiei este să se extindă la nivel global, primele două ținte fiind două dintre cele mai mari economii de pe continentul european. „În industria de cloud computing, care este într-o creștere alertă, se întâmplă extrem de multe în acest spațiu și foarte, foarte multe companii și tehnologii inovatoare sunt prezente pentru a ajuta adopția și securizarea cloud-ului. Noi am început doar recent să discutăm cu diverse companii despre partea de vânzare, despre cum să le plasăm produsul în mâini dar în principal am început aici în România, unde primim foarte mult feedback, avem foarte multă deschidere din partea companiilor pentru că vor să ne ajute să dezvoltăm un produs la nivel global, ceea ce pentru noi este foarte, foarte plăcut. Am început în România și vrem ușor, ușor să ne extindem către vest.Vizăm ca principale piețe Germania și Anglia, acestea sunt ținte pentru 2020 dar cu siguranță, dacă vrem să ne gândim la nivel global, piața din SUA, care este cel mai mare consumator de cybersecurity din lume și cel mai mare generator de tehnologii, este o piață unde trebuie să fim”.

Proiect: Vestinda
Ce face? Platformă care monitorizează, automatizează și eficientizează plasamentele financiare
Necesar de finanțare: 200.000 de euro
Invitat: Alin Breabăn, fondator Vestinda

Proiect: Cleany
Ce face? Platformă care face legătura între furnizori de servicii de curățenie și clienți persoane fizice sau juridice
Necesar de finanțare: 300.000 de euro
Invitat: Alex Pană, cofondator Cleany

Proiect: AgriTech Center
Ce face? Platformă B2B de tip marketplace pentru domeniul agriculturii
Necesar de finanțare: 500.000 euro
Invitat: Adrian Badea, cofondator AgriTech Center

Proiect: FieldVibe
Ce face? Aplicație mobilă de tip jurnal-organizator al lucrărilor pentru instalatori, electricieni și alți furnizori de servicii pe teren
Invitat: Adrian Cucerzan, product manager FieldVibe, are în plan să adauge noi funcții pentru clienți

Proiect: Flipsnack
Ce face? Soluție software ce permite crearea cu ușurință a unei publicații online – de la cărți, reviste, cataloage la rapoarte sau albume foto
Țintă de venituri 2020: 6 milioane de euro
Invitat: Janina Moza, marketing manager Flipsnack
ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania și casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca țintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generații de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitați și antreprenori sau investitori care își povestesc experiența în business și dau sfaturi start-up-urilor.
Urmărește de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro și pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19:00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation