Secretul puterii mușchetarilor - armagnacul

AU ÎNCERCAT, ANI DE-A RÂNDUL, ȘI CONIACUL, IAR ACUM O NOUĂ TĂRIE ÎNCEARCĂ SĂ-ȘI FACĂ LOC PE PIAȚĂ: armagnacul. Florence Castarède, proprietara Armagnac Castarède, considerată cea mai veche casă de profil din Franța, spune că vânzările sunt în creștere în România și este optimistă în privința evoluției și pe celelalte piețe, zeci la număr, pe care licoarea își face loc. Promovată de francezi ca fiind licoarea care ascunde secretul puterilor mușchetarilor, armagnacul vrea să-și facă acum cunoscută povestea și la noi. În lume se vând anual aproximativ nouă milioane de sticle, iar pe piața locală vânzările nu sar de 300.000 de euro, după cum apreciază specialiștii din domeniu. Termenul de armagnac nu se poate identifica decât cu băuturile care provin din regiunea Gasconia (mai exact din apelațiunea Armagnac) rezultate în urma distilării o singură dată a vinului alb obținut din recolta unui singur an. Aceasta este de fapt și principala deosebire față de coniac (care se obține prin dubla distilare a vinului roșu rezultat dintr-un cupaj de recolte din doi ani). Iar pentru cunoscători între cele două nu se poate face nicio confuzie. Plasat ca dată de apariție în jurul anilor 1400, armagnacul a avut mai multe perioade de “glorie”.

CASA CASTARÈDE, cea mai veche din Franța, a fost fondată în 1832, iar astăzi are în proprietate 20 de hectare, dar și două pivnițe care au rămas neschimbate încă de la inaugurare. Cea mai veche ediție de armagnac pe care o păstrează este cea din 1888, iar “secretul” este combinația dintre distilat și stejar. Cei din domeniu știu că literele care însoțesc armagnacul îi spun și vârsta, iar armagnacul bătrân este mai “moale” decât cel tânăr. Dacă pe o sticlă apare precizarea VSOP înseamnă că a fost învechit minimum cinci ani, XO – minimum șase ani, iar Hors d’Age – minimum zece ani. Cei de la Castarède, ajunși la a șasea generație, spun că sunt și mai exigenți în ceea ce privește învechirea și că toate edițiile se îmbuteliază după ce sosește comanda și sunt etichetate cu anul în care au fost produse.

Armagnacul se consumă de obicei după masă, din pahare speciale, dar este recomandat pentru deserturile din fructe sau împreună cu o ceașcă de cafea. Poate fi folosit și în bucătăria gasconă și dă un gust diferit foie gras-ului, cârnaților sau cărnii flambate în armagnac. Iar dacă se adaugă și un trabuc, tabloul este complet.

TREI ETAPE SUNT NECESARE PENTRU A PRODUCE ARMAGNACUL: vinificarea (din vinuri albe făcute din struguri cu o bună aciditate și un conținut mic de alcool), distilarea (se face iarna, după ce se termină fermentațiile; aceasta trebuie să se termine înainte de 31 martie a anului următor recoltării), maturarea (când este pus în butoaie de stejar de 400 de litri). Un alt brand de armagnac, Chateau de Laubade, este vândut în România din 2007, iar rulajul se dublează de la un an la altul, după cum spune Cristi Preotu, director asociat al Le Manoir, compania care comercializează această marcă.
“Vânzările de armagnac au crescut foarte mult în ultimii ani. Este o băutură din ce în ce mai apreciată în România, iar unele restaurante prezintă mai multe sortimente în meniurile lor, începând cu cele clasice XO și VSOP până la ediții rare din anii 1940 sau 1950”, mai spune Cristi Preotu.

Gama de Armagnac de la Chateau Laubade are peste 100 de sortimente în România, iar cel mai scump ajunge la 19.000 de lei (4.200 de euro). “Până acum au fost cumpărate anul acesta 6.000 de sticle, în progres cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut. 50% dintre acestea sunt VSOP, iar restul mai vechi, cea ce face din România o piață orientată spre calitate, în comparație cu Ungaria, Polonia sau Cehia. Estimez că vânzările de armagnac vor ajunge la aproximativ 300.000 euro în 2012”, a continuat Cristi Preotu. Potrivit firmei de cercetare IWSR, anul acesta vânzările cumulate de armagnac și coniac se ridică la peste 40.000 de litri, tendința fiind de creștere.