Schimbare tectonică. Multinaționalele au făcut un pas înapoi la capitolul angajări, iar micile afaceri au început să vină tare din spate la vânătoare după oameni noi VIDEO
Microîntreprinderile, companiile mici și mijlocii, în număr de 889.000 de firme, realizează 45% din cifra de afaceri din economie, în timp ce restul reprezintă contribuția a 2.200 de firme mari, potrivit datelor Registrului Comerțului. IMM-urile sunt și cei mai mari…
Microîntreprinderile, companiile mici și mijlocii, în număr de 889.000 de firme, realizează 45% din cifra de afaceri din economie, în timp ce restul reprezintă contribuția a 2.200 de firme mari, potrivit datelor Registrului Comerțului. IMM-urile sunt și cei mai mari angajatori de pe piața locală, astfel că în 2024 erau responsabile de salariile a peste 64% din angajații din economie și sunt cap de listă în ceea ce privește ofertele de joburi, explică Bogdan Badea, CEO-ul platformei de recrutare BestJobs.
„Avem o creștere destul de puternică pe IMM-urile românești. Am simțit-o și în 2024. Pe sectorul IMM am avut undeva la 80% din ofertele de locuri de muncă în 2024”a spus Bogdan Badea, CEO al platformei de angajări eJobs, la ZF Live, emisiune realizată cu sprijinul Orange Business.
Bogdan Badea mai subliniază că trendul privind angajările s-a inversat. În prezent, IMM-urile sunt cei care domină piața muncii din perspectiva angajărilor și ofertelor de joburi. Înainte de pandemie, marile companii ocupau această poziție, însă cu trecerea timpului și a schimbărilor din economie, micile afaceri le-au luat locul.
„În trecut, multinaționalele erau cele care angajau mai mult. Investițiile multinaționalelor în economie aduceau mii de locuri de muncă pe lună și atunci ele debalansau. Cred că piața s-a echilibrat” a mai spus Bogdan Badea la ZF Live.