Home Actualitate Schimbare dureroasă de situație pentru m...
Actualitate

Schimbare dureroasă de situație pentru marii beneficiari ai pandemiei

Cincizeci de corporații care au câștigat semnificativ în urma pandemiei de coronavirus au pierdut aproximativ 1.500 mld. dolari din valoarea de piață de la sfârșitul anului 2020, în timp ce investitorii întorc spatele multor acțiuni care au explodat în timpul…

Schimbare dureroasă de situație pentru marii beneficiari ai pandemiei
Schimbare dureroasă de situație pentru marii beneficiari ai pandemiei · Foto: Business Magazin

Cincizeci de corporații care au câștigat semnificativ în urma pandemiei de coronavirus au pierdut aproximativ 1.500 mld. dolari din valoarea de piață de la sfârșitul anului 2020, în timp ce investitorii întorc spatele multor acțiuni care au explodat în timpul blocajelor timpurii, scrie Financial Times.

Potrivit datelor S&P Global, grupurile tehnologice domină lista celor 50 de companii cu o valoare de piață de peste 10 mld. dolari care au înregistrat cele mai mari câștiguri procentuale în 2020.

Dar acești „câștigătări ai pandemiei” au pierdut colectiv mai mult de o treime din valoarea lor totală de piață, echivalentul a 1.500 mld. dolari, de la sfârșitul anului 2020, potrivit calculelor Financial Times bazate pe datele Bloomberg.

Compania de videoconferințe Zoom, ale cărei acțiuni au urcat cu până la 765% în 2020, pe măsură ce întreprinderile au trecut la munca la distanță, a fost unul dintre cei mai mari perdanți. Acțiunile sale au scăzut cu aproximativ 80%, echivalentul unei scăderi de peste 77 de miliarde de dolari a valorii de piață, de la sfârșitul acelui an.

Compania de comunicații bazate pe cloud RingCentral a crescut și ea în boom-ul muncii la distanță din 2020, dar de atunci a pierdut aproximativ 90% din valoarea sa.

Producătorul de biciclete de exerciții Peloton s-a numărat, de asemenea, printre cei mai mari perdanți, cu acțiuni în scădere cu peste 97% de la sfârșitul anului 2020, echivalentul unei pierderi de aproximativ 43 de miliarde de dolari din valoarea de piață.

Peloton a anunțat joi că directorul executiv Barry McCarthy va demisiona și că va reduce cu 15% din forța de muncă a companiei.

Pierderile au loc în condițiile în care accelerarea bruscă a unor tendințe precum videoconferințele și cumpărăturile online, determinată de apariția șocantă a pandemiei, s-a dovedit mai puțin durabilă decât se aștepta, deoarece mai mulți lucrători se întorc la birouri, iar ratele ridicate ale dobânzilor și costurile de trai afectează cererea de comerț electronic.

„Unele companii au crezut, probabil, că șocul va fi permanent”, a declarat Steven Blitz, economist-șef pentru SUA la TS Lombard. „Acum au parte de o revenire dureroasă la realitate”.

În termeni procentuali, Tesla a fost cel mai mare câștigător din 2020. Valoarea de piață a producătorului de mașini electrice a crescut cu 787%, ajungând la 669 de miliarde de dolari la sfârșitul lunii decembrie a anului respectiv, dar de atunci a scăzut înapoi la 589 de miliarde de dolari.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună