Scandalul facturilor ia amploare. Ministrul Justiției cere intervenția procurorului general
Ministrul Cătălin Predoiu îi cere procurorului general Gabriela Scutea să ia măsuri pentru a combate orice eventuală infracțiune legată de facturile umflate la energie.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a transmis, joi, procurorului general Gabriela Scutea, o adresă prin care a îndrumat Ministerul Public să ia măsurile necesare pentru a descoperi, preveni și combate orice tip de activitate infracțională ce ar putea fi desfășurată în contextul crizei energiei și a fenomenului asociat de majorare a facturilor la energie.
Ministerul Justiției subliniază că se referă la înșelăciune, abuz în serviciu, concurență neloială sau grup infracțional organizat, care pot afecta drepturile oamenilor.
„Acest demers se adaugă îndrumărilor nr. 99940/28.11.2019 și nr. 45318/10.06.2020 către Ministerul Public, prin care Ministrul Justiției a cerut combaterea eficientă a fenomenelor de crimă organizată, traficul de persoane, de droguri, infracțiunile cu violență, infracțiunile la regimul silvic”, transmite Cătălin Predoiu.