Saxo Bank: Cred că vom vedea o cădere abruptă a creșterii PIB-ului mondial în T1, urmată de o redresare asimetrică în T2, ca impact al coronavirusului
Impactul coronavirusului asupra economiei globale și al lanțului de aprovizionare este dificil de evaluat complet deocamdată, dar este posibilă ă scădere abruptă a creșterii PIB-ului în T1, urmată de o redresare asimetrică în T2, este de părere Christopher Dembik, Director strategie macro, Saxo Bank.
Impactul coronavirusului asupra economiei globale și al lanțului de aprovizionare este dificil de evaluat complet deocamdată, dar este posibilă ă scădere abruptă a creșterii PIB-ului în T1, urmată de o redresare asimetrică în T2, este de părere Christopher Dembik, Director strategie macro, Saxo Bank.
”Suntem mai optimiști decât colegii noștri chinezi, dar credem cu tărie că China va face tot ce e nevoie, o combinație între un aflux mare de lichiditate de la Banca Populară a Chinei, prin operațiuni pe piața deschisă, și stimulente fiscale viitoare (atât reduceri de impozite, cât și cheltuieli publice), și va putea să repornească motorul creșterii la un moment dat în trimestrul următor.”.
Analistul Saxo Bank se declară ”profund” sceptic cu privire la previziunile care circulă referitoare la reducerea creșterii economice globale pe anul acest cu 0,2% sau 0,3% ca urmare a coronavirusului.
În opinia lui, China nu-și mai poate permite pentru multă vreme închiderea fabricilor și a showroom-urilor de vânzare de proprietăți. În timpul Anului Nou Chinezesc, este destul de obișnuit ca fabricile să se închidă, dar dacă închiderea este prelungită până în martie, multe companii pot ajunge în pericol de faliment. Câștigurile ar scădea, ceea ce ar crește presiunea de rambursare pe cele mai vulnerabile și îndatorate companii, în particular în sectorul imobiliar.
În prezent, peste 100 de orașe chineze au închis temporar showroom-urile de vânzare de proprietăți, iar investitorii se întreabă deja cum vor gestiona situația unele companii.
Din analizele făcute, cele mai vulnerabile economii la coronavirus și restricții de călătorie sunt Thailanda, Vietnam și Filipine, urmate de Australia și Chile (din cauza dependenței de exportul de mărfuri către China).
”Estimăm că inversarea politicii monetare care a început în 2019 să se amplifice. De la erupția coronavirusului, BSP a redus ratele cu 25 de puncte de bază la 3,75%, BOT a urmat aceeași cale cu 25 de puncte de bază, iar MAS a adoptat un ton mai neutru în scăderea SGD. Cel mai probabil, Indonezia este următoarea țară care implementează o reducere pe 20 februarie. Stimulentele fiscale sunt și ele luate în discuție, India reducând drastic impozitele și mărind deficitul pentru a da un impuls economiei. Cred că politicile fiscale și monetare mai expansioniste sunt inevitabile în Asia în lunile următoare”.
În același timp, nu există un sentiment de panică în piață din cauza percepției că lichiditatea va continua să împingă în sus piața de capital propriu.
”Cred că regula de bază pe care am învățat-o anul trecut este că e foarte costisitor să te lupți cu lichiditatea. Investitorii care nu au reușit să înțeleagă că lichiditatea este principalul factor determinant al bursei și s-au concentrat prea mult pe macro și pe riscul politic au fost blocați în 2019. Anul acesta, nu-și pot permite să rateze din nou nicio evoluție spre creștere”.
Potrivit lui Christopher Dembik, piața nu a evaluat încă riscul șocului inflaționist ce rezultă din intervenția publică a Chinei. Unul dintre cele patru riscuri principale din 2020 este un potențial contra-șoc de inflație la nivel global datorită unei creșterii bruște a prețului hranei. Acest risc devine realitate pe măsură ce indicele pentru prețul hranei al Organizației pentru Hrană și Agricultură atinge un maxim pe cinci luni la 182.5 în ianuarie, în creștere cu 11,3% de la an la an.” Înainte de erupția coronavirusului, avusesem deja confirmația unui salt în ceea ce privește inflația alimentară în multe țări asiatice. Credem că piața nu este pregătită să se confrunte cu un șoc inflaționist ce ar putea fi alimentat atât de creșterea prețului hranei, cât și de politica expansionistă a Chinei”.