Sarkozy și Merkel vor suspendarea fondurilor structurale pentru statele care nu își reduc deficitele
Președintele francez Nicolas Sarkozy și cancelarul german Angela Merkel au propus miercuri suspendarea plății fondurilor structurale și de coeziune către țările din zona euro care sunt incapabile să își reducă deficitele bugetare.
“În viitor, plățile din fonduri structurale și de coeziune trebuie să fie suspendate pentru țările din zona euro care nu se conformează recomandărilor primite în procedurile pentru deficite excesive”, au scris Merkel și Sarkozy într-o scrisoare adresată președintelui Uniunii Europene, Herman Van Rompuy. Ei susțin că aceste schimbări trebuie integrate în noile reglementări referitoare la fondurile structurale și de coeziune care vor fi propuse pentru viitorul plan financiar multianual care va intra în vigoare în 2014.
Trei fonduri, în valoare totală de 347,4 miliarde de euro, pentru perioada 2007-2013, permit UE să acorde ajutoare financiare destinate programelor multianuale de dezvoltare regională, negociate între regiuni, țările membre și Comisia Europeană.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro