Săriți, e dictatură-n România!

De fiecare dată când așa-zisa stângă sau așa-zisa dreaptă reușesc să-și promoveze vreo inițiativă în Parlament, în Guvern, în Justiție sau la CCR, adversarii ripostează identic, reclamând că s-a dat o lovitură de stat care va aduce o teroare mult mai rea decât cea comunistă și afurisind poporul că nu iese în stradă să răstoarne fie dictatura lui Băsescu, fie dictatura lui Ponta.

De fapt, avem același ping-pong cu instituții și oameni specific schimbărilor de putere din anii electorali. Am avut ordonanța ICR, 3 miniștri loviți de ANI, preluarea Monitorului Oficial de către Guvern, judecarea la DNA a medicilor lui Adrian Năstase, gonirea PDL din CA al TVR, restrângerea atribuțiilor CCR asupra deciziilor Parlamentului și simplificarea de către Parlament a demiterii președintelui, verdictele CCR privind uninominalul pur într-un tur sau cine reprezintă țara la Bruxelles.

Instituțiile de mai sus ajung, rând pe rând, victime colaterale într-un meci unde neputința de a-l deposeda pe adversar de mingi duce la obsesia de a distruge chiar mingile. Nu altceva înseamnă amenințările USL cu desființarea ANI, a DNA sau a CCR, campaniile de demitere a premierului sau pisica zilnică a suspendării arătată președintelui. Dar lupta politică de acum e mai violentă nu fiindcă s-a instaurat brusc o dictatură, ci fiindcă e rezultatul combinat al inovațiilor instituționale și legislative cu care toate partidele, pe rând, au urmărit să se protejeze suplimentar de asaltul rivalilor după fiecare schimbare de ciclu electoral.