Șantierul naval Severnav vrea să facă motoare pe hidrogen și a mers la târgul Maritime Industry Gorinchem, cel mai de mare din industria navală europeană, să găsească clienți
♦ „Motoarele pe hidrogen reprezintă o inovație de ultimă generație, pe care dorim să o integrăm atât pentru clienții internaționali, cât și pentru cei din România. Nu a fost implementată de niciun șantier naval din România.” Șantierul Naval SEVERNAV din Drobeta-Turnu…
♦ „Motoarele pe hidrogen reprezintă o inovație de ultimă generație, pe care dorim să o integrăm atât pentru clienții internaționali, cât și pentru cei din România. Nu a fost implementată de niciun șantier naval din România.”
Șantierul Naval SEVERNAV din Drobeta-Turnu Severin (simbol bursier SEVE) vrea să atragă clienți și a mers la Maritime Industry, cel mai mare targ european de specialitate, care are loc în perioada 28-30 mai 2024, în localitatea Gorinchem din Olanda. De altfel, prin această participare speră să-și consolideze poziția pe piața europeană și să stabilească parteneriate strategice.
„Suntem foarte interesați de implementarea motoarelor pe hidrogen și ne dedicăm intens cercetării și implementării acestei tehnologii inovatoare. Motoarele pe hidrogen reprezintă o inovație de ultimă generație, pe care dorim să o integrăm atât pentru clienții internaționali, cât și pentru cei din România. Cercetăm această soluție, care până acum nu a fost implementată de niciun șantier naval din România. Scopul nostru este de a contribui semnificativ la reducerea emisiilor de carbon, promovând astfel un viitor mai curat și mai sustenabil în domeniul transportului și industriei”, a spus Consatntin Georgescu, președintele SEVERNAV.
De asmenea, Aleksandar Stanojevic, vicepreședinte al SEVERNAV, a afirmat că prezența la Maritime Industry reprezintă o oportunitate pentru a evidenția inovațiile companiei și pentru a discuta perspectivele viitoare ale construcțiilor navale. La Maritime Industry se reunesc cele mai importante nume și inovații din domeniul construcțiilor navale și al tehnologiilor maritime.
„La acest târg, producătorii de echipamente au demonstrat un interes puternic pentru tehnologiile moderne cu impact redus asupra mediului. Acestea includ soluții pentru reducerea și recuperarea emisiilor, tratarea apelor uzate, reducerea prafului și zgomotului, cât și creșterea productivității. Echipamentele inovative pentru fabricarea și dotarea navelor, cum ar fi motoarele termice de nouă generație și sistemele de alimentare pentru combustibili avansați (diesel/AdBlue, biocombustibili, metanol, hidrogen), sunt în conformitate cu reglementările stricte de mediu și securitate europene”, a spus Adrian Patriche, deputy CEO în cadrul șantierului SEVERNAV.
El a adăugat că a observat tehnologii de ultimă oră pentru pregătirea și curățarea suprafețelor navelor, sudura cu laser și robotică, precum și tehnici avansate de tăiere și manipulare a pieselor. În plus, există un interes major pentru tehnologiile de recuperare și reutilizare a energiei în procesele de producție, subliniind angajamentul industriei pentru sustenabilitate și eficiență. „Aceste inovații reprezintă pași importanți spre un viitor mai verde și mai eficient în construcția și dotarea navelor.”
Șantierul Naval SEVERNAV a revenit pe piață în anul 2022 cu construcții de nave complet echipate. Compania are o capitalizare de 37,3 milioane de lei, iar din acționariat fac parte S. BEO Trade COM (41,8% din capital), Constantin Georgescu (29,9%), CFR Marfă (16,3%) și persoane fizice și juridice, potrivit datelor de la BVB.