Samsung Galaxy S4. Analiza noului smartphone care vrea să îngroape iPhone
Samsung este un nume ce domină vânzările smartphone-urilor în ultima vreme. Un brand pe val, ce a crescut foarte mult în ultimii ani, fără a da semne că ascensiunea i se va opri prea curând. O bună parte a succesului celor de la Samsung se datorează telefoanelor mobile din familia Galaxy s. O și mai bună parte, bugetelor imense de marketing, dar nu acestea sunt subiectul acestui articol. Nu, astă…
Samsung Galaxy S4 nu pare, la o primă vedere, un produs mult diferit de predecesorul său, apărut în 2012. Putem spune că Samsung urmează principiul pe care cei de la Apple și-au bazat lansările de noi modele în ultimii ani: îmbunătățește, dar nu schimbă radical. Astfel, liniile de design ale S3-ului au fost păstrate în mare parte de S4. Partea din față este acum în și mai mare proporție ocupată de ecran, dedesubtul căruia întâlnim în continuare butonul fizic caracteristic telefoanelor Samsung. Partea din spate este în continuare construită din plastic, iar capacul poate fi desfăcut pentru a accesa bateria, acum mai mare, cu o capacitate de 2.600 mAh.
E drept, analizând detaliile, vedem că noul S este ceva mai subțire ca modelul anului trecut, dar și puțin mai ușor și mai compact, iar asta în ciuda faptului că dimensiunea ecranului a crescut. El are acum o diagonală de 4.99″ și rezoluție Full HD, deja o constantă în rândul terminalelor Android de top lansate în 2013. S-a păstrat panelul AMOLED, astfel că ar trebui să ne așteptăm la culori și contrast de invidiat, dar și luminozitate relativ scăzută.
Camerele foto ce echipează S4-ul au primit la rândul lor un upgrade. Cea frontală înregistrează acum clipuri în format HD, iar cea de pe spate este echipată cu un senzor de 13 megapixeli.
Rămâne de văzut cum se vor comporta ele atunci când vor fi puse efectiv la lucru. Până atunci, Samsung încearcă să ne ia ochii cu o serie de funcții mai mult sau mai puțin interesante, precum Dual-Camera, ce permite folosirea simultană a camerelor în realizarea unei fotografii, sau Eraser, un progrămel ce vă va ajuta să scăpați ușor de elementele nedorite dintr-o poză.
Noul Galaxy a primit, cum era de așteptat, și îmbunătățiri “la interior”. Procesoare noi Samsung Exynos sau Snapdragon vor motoriza noul vârf de gamă, alături de 2 GB de RAM și până la 64 GB spațiu de stocare, plus încă 64 GB cu ajutorul unui card microSD. Mai mult, S4 va fi compatibil cu rețelele 4G la nivel global, așadar, ne așteptăm ca acest lucru să se întâmple și în țara noastră.
UNA PESTE ALTA, SAMSUNG-UL GALAXY S4 NU SURPRINDE. Ecranul Full HD ceva mai mare, camera cu mai mulți megapixeli sau hardware-ul mai rapid erau noutăți așteptate. Există totuși și o serie de mici detalii prin care cei de la Samsung încearcă să se diferențieze de concurență.
Telefonul este echipat acum cu doi noi senzori, unul infraroșu, ce permite utilizarea telefonului pe post de telecomandă universală, și unul de temperatură și umezeală, cu diverse aplicații practice, precum noua aplicație S Health.
Pe lângă acestea, S4-ul aduce o pleiadă de funcții software pe care nu le întâlneam pe S3, multe dintre ele complet noi. Nu intrăm acum în detalii, însă voi menționa câteva dintre ele. “Air Gestures” și “Air View” permit controlul telefonului fără a atinge practic ecranul, doar prin simpla levitare a degetului deasupra sa. S Translator permite traducerea automată de mesaje și redarea lor vocală în câteva limbi de circulație internațională. “Smart Pause” și “Smart Scroll” abuzează de “eye tracking” pentru a pune automat un clip pe pauză atunci când nu ne uităm la el sau pentru a face automat scroll într-o pagină atunci când ajungem în partea sa de jos.
IAR ACESTEA SUNT DOAR O PARTE DINTRE APLICAȚIILE ÎNTÂLNITE PE NOUL GALAXY. Nu mă pronunț momentan asupra utilității practice a acestora. Cert este că sud-coreenii de la Samsung și-au împachetat bine produsul și l-au ornat cu astfel de mici detalii, menite să atragă și mai mult, dacă era nevoie, atenția potențialilor cumpărători.
În concluzie, chiar dacă la o primă vedere cu greu îți vei da seama de diferențele dintre Samsung-ul GS 4 și modelul precedent, acestea există și sunt numeroase. Trecând peste îmbunătățirile așteptate, precum noul ecran, hardware-ul mai performant, noile camere și bateria mai mare, diferența ar trebui să o facă micile funcții noi și implementări software menite să vă îmbunătățească experiența utilizării de zi cu zi a acestui smartphone.
Ce impact vor avea acestea, rămâne de văzut.
La fel, rămâne de văzut cum se va descurca Samsung GS 4 în raport cu concurența momentului: HTC ONE, Sony Xperia Z și poate chiar și deja bătrânul iPhone 5. Însă pentru a trage concluzii, va trebui să petrec ceva mai mult timp “în compania” noului Galaxy S4. Așadar, tragem linie acestui articol pentru moment, cu promisiunea de a reveni cu mai multe detalii despre SGS 4 și celelalte terminale Android.
Citiți mai multe articole ale lui Andrei Mihai Gîrbea pe http://www.andreigirbea.com/
