Salariul IT-iștilor va scădea indiferent dacă angajatorul mărește brutul. Cu cât vor fi mai mici salariile
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii din România a realizat o consultare cu companiile membre cu diverse specializări (firme de dezvoltare de software la comandă, de cercetare-dezvoltare și companii de produs, atât locale, cât și multinaționale) pe tema impactului modificărilor recente aduse prin intermediul OUG 79/2017 atât asupra costurilor companiilor, cât și asupra venitur…
ANIS a realizat o simulare pe un cost salarial de 10.000 de lei și pentru ca modificarea să nu aibă impact asupra costurilor salariale companiile trebuie să mărească brutul, însă chiar și în această varianta în care companiile vor mări salariile brute ale angajaților, angajații care în acest moment beneficiază de scutirea de impozit vor înregistra o scădere a veniturilor nete de minim 6.5%.

Creșterea anuală și sustenabilă a sectorului IT în ultimii 15 ani, s-a produs și pe baza predictibilității în zona fiscală, inclusiv prin menținerea scutirii de impozit pentru activitatea de creare de programe pentru calculator.
În 2017, sectorul IT are în jur de 100.000 de angajați, iar companiile din acest sector au o cifră de afaceri de peste 4 miliarde de euro, iar productivitatea este de 45.000 de dolari per angajat. Estimarea pentru 2020 este de 115.000 de angajați, o cifră de afaceri de 6,3 miliarde de euro și 55.000 de euro per angajat (productivitate).