Să se restabilească încrederea

Ultimii câțiva ani au alimentat apariția și polarizarea în jurul acestui subiect a teoriilor, sfaturilor, previziunilor sau discuțiilor despre ce trebuie să facem și ce se va întâmpla mâine, poimâine sau peste 87 de zile și 5 ore. Consumăm orice credem că ne poate ajuta fără să mai filtrăm sursa și de multe ori, din păcate, nici măcar conținutul. De la genuri ca “Ieșirea din criză în 7 pași”, la “Istoria omenirii în crize” sau “Sfârșitul lumii într-o zi de miercuri”, ajungem paralizați în fața prezentului și credem că o mână nevăzută sau un creier genial vor modela un viitor în care poate vom avea un loc. Bineînțeles, cu condiția “să se restabilească încrederea”.

Folosirea impersonalului în general și, cu atât mai mult în acest context, arată ori neștiință ori neputință, pentru că încrederea nu se restabilește singură. Creditarea nu-și reia creșterea din lipsă de încredere. Clienții nu au încredere în bănci sau băncile nu au încredere în clienți? Consumul nu crește din lipsă de încredere. Clienții nu au încredere în prezent, în viitor sau în general? Poate într-un exces de sinceritate ar trebui să vedem câtă încredere avem în primul rând fiecare dintre noi în noi înșine. Psihologii spun că ne naștem cu două frici: frica de cădere de la înălțime și frica de zgomote puternice. Restul fricilor le dobândim. Nesiguranța și neîncrederea de sine ne induc frici care paralizează, iar curajul nu înseamnă absența fricii, ci învingerea ei.

Ce înseamna acest lucru? Să am incredere în ce știu și în ce fac, să am putere să învăț ce nu știu, iar fiecare greșeală să fie un semnal de alarmă, și nu un motiv de explicații. Acesta ar fi primul pas, apoi întrebarea care ar trebui să chinuie orice companie este “Cum facem noi, compania X, să restabilim încrederea clienților?”.

Din păcate nu am găsit în multitudinea de materiale publicate nici măcar întrebarea, cu atât mai puțin vreun răspuns. Aflăm doar că încrederea trebuie restabilită pentru că, la un moment dat, ea “s-a pierdut”. Încrederea o pierdem din cauze bine definite, nu dispare pur și simplu ca un puf de păpădie. Identificarea și asumarea acestor cauze ne-ar putea ajuta în soluțiile și acțiunile pentru recâștigarea ei, depersonalizarea lor însă conduce la concluzia că încrederea însăși este singura responsabilă de propria prezență în societate.

Este un lucru cunoscut și demonstrat că în decizia de cumpărare emoțiile au un rol mai mare decât calculele raționale. Istoria recentă a dovedit că riscul maxim de cumpărare a unei case de exemplu a fost, de fapt, în 2008, pe maxim de încredere. Ironia este că atunci nimeni nu vedea vreun risc, pe când acum parcă a devenit umbra fiecăruia dintre noi. Oricine știe că e bine să cumperi ieftin și să vinzi scump. Cu toate acestea, cele mai multe tranzacții imobiliare au fost pe vârf de prețuri și cele mai puține pe o piață cu 50-60% mai ieftină.

Pentru că riscul nu are legătura cu încrederea, ci cu luciditatea.
Acest mimetism decizional și comportamental face ca întotdeauna în perioade de criză să fie mai mulți perdanți decât câștigători. Important este însă să știm că sunt și câștigători.
Toți știm că orice criză, la un moment dat, se termină; câștigătorii însă mizează pe acest lucru și acționează în consecință, ceilalți doar așteaptă. Viitorul există, dar depinde prin ce parte a binoclului te uiți la el.
În decizii personale sau de business, cei care vor câștiga sunt cu siguranță oameni lucizi, responsabili și curajoși. Lucizi să-și depășească emoțiile, responsabili să-și asume deciziile și curajoși să meargă până la capăt. Altfel, nu ne rămâne decât să stăm și să strigăm în cor: “Încredere, restabilește-te!”

Anca Bidian este CEO Kiwi Finance, cel mai mare broker de credite din România