Home Pro tv S-a deschis Kilipirim, Târgul de cărți î...
Pro tv

S-a deschis Kilipirim, Târgul de cărți în format digital

Deoarece tinerii preferă să-și petreacă timpul mai degrabă la un internet-cafe decât la bibliotecă, editurile au găsit soluția de compromis.

Editurile au transformat cărțile în CD-uri și casete și s-au folosit de vocile unor mari actori. Cine vrea să-i fie citit un roman își poate face cumpărăturile la un târg de profil deschis la București.
La standul cărților vorbite pot fi găsite romane celebre ale unor autori contemporani, dar pe CD nu există tot romanul ci doar rezumatul acestuia. Timp câștigat pentru cumpărătorii grăbiți.
Mulți preferă varianta digitală a romanelor doar pentru vocile unor mari artiști cum au fost Adrian Pintea și Florian Pittiș. Prețurile sunt sub cele din librării. Un astfel de CD costă 16 lei, iar o casetă în jur de patru lei. Amatorii de tehnologie sau iubitorii de carte mai au timp până duminică să viziteze târgul deschis la Sala Dalles. Au de ales din 50.000 de titluri.

Mai multe detalii la www.protv.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună