Home Actualitate Rusia va furniza până la opt reactoare n...
Actualitate

Rusia va furniza până la opt reactoare nucleare Africii de Sud - Rosatom

Rusia va furniza până în 2023 până la opt reactoare nucleare Africii de Sud în cadrul unui parteriat strategic în domeniul energiei nucleare semnat între cele două țări, a anunțat luni Rosatom, agenția rusă pentru energie atomică, relatează AFP.

Livrarea acestor reactoare va permite punerea în funcțiune a primei centrale nucleare bazate pe tehnologie rusă în exploatarea pe continentul african și ar urma să conducă la comenzi ce pot ajunge până la zece miliarde de dolari pentru întreprinderile locale, a anunțat Rosatom într-un comunicat.

Directorul Rosatom, Serghei Kirienko, a apreciat valoarea totală a contractului între 40 și 50 de miliarde de dolari.

“Un reactor costă aproximativ cinci miliarde de dolari. Ținând cont de diferite condiții, costul a opt unități poate fi evaluat între 40 și 50 de miliarde de dolari”, a declarat el pentru agenția de presă rusă Itar-Tass.

Acordul, care a fost semnat în cursul unei conferințe a AIEA la Viena, prevede de asemenea parteneriate între cele două părți în domeniul energiei nucleare, din care un ajutor pentru construirea de infrastructuri în Africa de Sud și formarea de specialiști africani în universitățile din Rusia.

“Sunt convinsă că parteneriatul cu Rusia va permite Africii de Sud să-și realizeze programul ambițios de creare până la orizontul lui 2030 de noi centrale nucleare pe baza unei tehnologii moderne și fiabile”, a declarat ministrul sud-african al Energiei, Tina Joemat-Pettersson, citată în comunicat.

Africa de Sud dispune în prezent doar de o singură centrală nucleară. Punerea în funcțiune a unor noi reactoare rusești este prevăzută pentru 2023.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună