Rusia acuză SUA de implicare în moartea lui Kadhafi
Cel mai puternic om din Rusia, Vladimir Putin, a acuzat joi forțele militare americane de implicare în moartea liderului libian, Muammar Kadhafi, ucis în circumstanțe neclare la puțin timp după capturarea sa.
Rusia acuză SUA de implicare în moartea lui Kadhafi · Foto: Business Magazin
“Avioane fără pilot, mai ales americane, au atacat coloana (de mașini a lui Kadhafi). Apoi, cu ajutorul radiourilor, prin intermediul forțelor speciale care nu trebuiau să fie acolo, au adus așa-numita opoziție și luptătorii care au acționat fără proces și fără anchetă”, a declarat acesta. Acesta a vorbit în cadrul unei ședințe anuale de întrebări și răspunsuri difuzată în direct de televiziunea rusă.