Home Actualitate Romos
Actualitate

Romos

Grupul Bosch în România Motivație: Reprezentanții Bosch spun că grupul sprijină comunitățile locale și susține educația din România, sprijinind sistemul educațional atât prin parteneriatele pe care le derulează cu diferite instituții academice și prin programele de învățământ dual, cât și…

Romos
Romos · Foto: Business Magazin

Grupul Bosch în România

Motivație:
Reprezentanții Bosch spun că grupul sprijină comunitățile locale și susține educația din România, sprijinind sistemul educațional atât prin parteneriatele pe care le derulează cu diferite instituții academice și prin programele de învățământ dual, cât și prin intermediul campaniilor de responsabilitate socială unde angajații duc mai departe mesajul organizației. Proiectul Romos are la bază motivația și determinarea a două echipe din cadrul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj care au decis să își doneze team buildingul pentru a renova două școli locale uitate de vreme. „Romos este despre implicare și spirit de echipă, sentimente trăite atât de voluntarii Bosch, cât și de mica comunitate din Romos, județul Hunedoara”, spun reprezentanții companiei.

Descrierea proiectului:
Peste 180 de angajați ai Centrului de Inginerie din Cluj, alături de alți colegi ai acestora din țară și de asociația Act for Tomorrow, s-au implicat pentru renovarea, mobilarea, utilarea și modernizarea celor două unități școlare. Cei aproape 200 de voluntari Bosch, cărora li s-au alăturat și voluntari din comunitatea locală, au reușit să aducă un zâmbet pe chipul a 180 de copii, oferindu-le posibilitatea de a studia într-un mediu educațional prietenos și modern.

Efecte:
În doar două zile, voluntarii Bosch au renovat, mobilat și dotat cu echipamente și electrocasnice 16 săli de clasă din cadrul școlii gimnaziale „Dr. Nicolae Stăncioiu” și a școlii primare care funcționează în incinta grădiniței, ambele din localitatea Romos. Bugetul alocat proiectului a fost de peste 20.000 de euro, iar piesele de mobilier au fost donate de către asociația Act for Tomorrow. 710 litri de vopsea, sute de alte materiale de construcții și zeci de prize, patru camioane cu mobilă, 27 de calculatoare, aproximativ 50 de jaluzele, 20 de table magnetice școlare și peste 3.300 de ore de lucru au fost necesare pentru operațiunile de modernizare a celor opt săli de clasă, sălii pentru educație fizică și sport, laboratorului de fizică și chimie, cabinetelor de limba română, geografie, istorie, matematică, biologie și informatică. Cele 20 de echipe de voluntari au fost organizate și impărțite în baza unor criterii clare și au avut îndatoriri specifice, în funcție de aptitudini – de la abilități de tâmplărie, electrică sau mecanică, la mânuirea iscusită a sculelor electrice Bosch și până la deprinderi în sfera artelor plastice, fiecare echipă fiind supravegheată de un responsabil de grup. 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună