Românul de 29 de ani care a trăit toată viața în SUA, dar vorbește perfect românește și visează să predea la școala din satul în care a copilărit

Tim Marian, senior portfolio manager la o bancă din Statele Unite, ajunge la birou în fiecare zi la 8:00 – 8:30, iar primul lucru pe care îl face este să revizuiască evoluțiile de pe piețele bursiere asiatice și să citească noutățile care apar pe piețele financiare. Apoi, se uită timp de 35 – 40 de minute la piețele futures și derivate pentru a înțelege cum va fi tonul zilei, timp în care Bloomberg sau CNBC sunt pe fundal la televizorul din birou.
„Persoanele fizice care consideră serviciile mele ca fiind cele mai valoroase sunt clienți care au 3 milioane de dolari în numerar sau active investibile și pe care îi ajutăm să le gestioneze și instituții care au peste 5 milioane de dolari”, povestește el.
După ce se pune la punct cu noutățile, întocmește o listă cu toate activitățile care sunt de făcut în acea zi, de la răspuns la e-mailuri (clienți, clienți potențiali, memo-uri interne etc.), la pregătirea pentru conferințe telefonice și revizuirea portofoliilor. 
„Petrec următoarele 3-4 ore ale zilei pentru a completa sarcinile din acea listă, pentru a urmări piețele, pentru a face orice modificări care sunt necesare portofoliilor etc. Apoi, în mod normal, iau masa cu un client sau un potențial client (sau mă întorc acasă pentru a lua prânzul cu familia mea dacă pot). După ce mă întorc la birou, în mod normal mă întâlnesc cu clienți potențiali sau recomandați din rețeaua mea, oameni care ar dori să discute despre planificarea financiară/ gestionarea portofoliului și văd cum îi putem ajuta.”
Spune că face un efort să fie acasă cel târziu la 16:00-17:00, iar noaptea petrece aproximativ o oră studiind, având în vedere că este pe cale să obțină un CFA (Chartered Financial Analyst), una dintre cele trei certificări profesionale care îl interesează.

„Eu nu am avut o diplomă în Finanțe”
Tim Marian a trăit cam toată viața în SUA, având în vedere că atunci când avea mai puțin de un an – în 1991 – familia sa s-a mutat în Londra pentru o perioadă de un an, apoi s-au mutat în Queens, New York. Astfel, din 1992 până în 2011 el locuit în New York împreună cu familia sa și, la scurt timp după ce s-a căsătorit, s-a mutat în Atlanta.
„De fapt, eu nu am avut o diplomă în finanțe. Am început universitatea cu dorința de a deveni profesor, ca ambii mei părinți, și, dintre toate materiile, voiam să predau matematică. Ideea părea bună, dar la scurt timp după începerea școlii am început relația cu soția mea, care locuia în Cluj în acea perioadă și care mergea la Universitatea Babeș-Bolyai”.
Astfel, petrecându-și verile și iernile în România, ca să fie alături de soția lui, și-a dat seama că studierea matematicii ar fi presupus un efort prea mare, așa că a făcut trecerea de la matematică la studierea englezei/ literaturii.
„Era mai ușor, mai puțină muncă și deja citisem majoritatea cărților care se cereau. Pentru un profesor salariul este același indiferent de materie. Am început facultatea la 17 ani (am terminat liceul în trei ani) și, ca majoritatea oamenilor, căutam calea cea mai ușoară. Călătoriile mele către România au făcut să fie greu să găsesc un loc de muncă stabil mai ales în plină criză financiară și, printr-o coincidență, tatăl unui prieten mi-a zis (ținând cont de istoricul meu cu matematica) să privesc tranzacțiile valutare ca pe o posibilă sursă de venit”.
La acel moment, nu știa nimic despre piața Forex (piața internațională de schimb valutar în care participanții câștigă din diferența de curs valutar), iar după câteva zile de cercetare și practică pe un cont de tranzacționare demo și-a dat seama că își dorește să lucreze în domeniul financiar. Între timp, a obținut diploma de absolvire la Queens College în New York.

A fost escortat de agenții de pază când a vrut să se angajeze
După ce a terminat studiile, și-a făcut CV-ul și și-a dat seama că nu are nicio șansă să fie chemat la un interviu dacă aplica pe portalul de HR al vreunei firme, având în vedere că nu avea studii în domeniu.
„Așa că m-am îmbrăcat la costum și am căutat adresele celor mai mari bănci de investiții și firme din New York. M-am dus pe Wall Street și Park Avenue și am început să bat la uși. M-am gândit că, dacă am noroc, va vorbi cineva cu mine câteva minute. Nicio șansă, m-am dus la patru dintre cele mai mari firme și trei dintre ele nici nu au vrut să vorbească cu mine. La ultima la care m-am dus, au pus să fiu escortat afară de către cei de la securitate.”
Apoi, s-a dus către firmele mai mici din domeniu, iar scenariul s-a repetat. Se simțea descurajat și și-a dat seama că New Yorkul e prea scump pentru el, așa că a vorbit cu fratele său, care l-a încurajat să se mute în Atlanta – unde locuia la acea vreme – având în vedere că acesta plănuia să se mute înapoi în România.
„La scurt timp după ce ne-am hotărât să ne mutăm în Atlanta, fratele meu s-a mutat înapoi în România. Odată rămași singuri în Atlanta, nu cunoșteam pe nimeni, aveam puțini bani și eu eram foarte dezamăgit. Am făcut singurul lucru pe care îl puteam face: mi-am luat CV-ul, m-am îmbrăcat la costum și m-am dus să bat la ușile acelorași firme, dar în Atlanta. Scenariul a început la fel, respingeri, mulți oameni chiar au râs de mine. Eu am simțit că aceasta este chemarea mea, dar nu aveam idee în ce mă băgam.” Așa a ajuns la sediul Merrill Lynch din Atlanta, unde a cerut să vorbească cu persoana aflată la conducere.
„Pentru prima dată, cineva era dispus să îmi ofere cinci minute. Cinci minute s-au transformat în 15, apoi în 30 și așa mai departe. Cunoștințele pe care le acumulasem și studiul individual au dat rezultate, dar am plecat cu impresia că nu aveam nicio șansă să obțin jobul respectiv.”
Prin urmare, și-a sunat soția plângând, era foarte frustrat și, la scurt timp după ce a vorbit cu ea, a fost sunat de la Merrill Lynch cu o ofertă de muncă. Astfel, frustrarea s-a transformat în fericire, „au fost și mai multe lacrimi”, pentru că „nici nu puteam să-mi imaginez cât de mult urma să mi se schimbe viața și tipul de stres la care urma să fiu expus în următorii cinci ani”.

„Puține lucruri sunt la fel de emoționale ca banii”
Tim a petrecut aproximativ patru ani la Merrill Lynch, apoi a fost recrutat de o altă bancă din SUA , unde a stat aproape trei ani și a devenit Certified Financial Planner (studii la Universitatea Emory) și Certified Investment Management Analyst (studii la Yale School of Management).

Cea mai mare satisfacție a meseriei lui Tim Marian este reprezentată de faptul că lucrează cu oamenii, pentru că ajunge la conversații foarte personale cu clienții, având în vedere că îi întreabă câți bani fac, ce investiții au, care sunt planurile lor pentru viitor, ce fel de datorii au (dacă există) și ce îi preocupă.
„În mod ironic, și partea cea mai complexă este, de asemenea, să lucrezi cu oamenii. O porțiune foarte importantă a investițiilor este aspectul emoțional al acestora. Subestimăm acest lucru și credem că toată lumea este rațională și matematică și aproape niciodată nu se întâmplă așa. Una dintre cele mai dificile părți ale jobului este să lucrez cu oamenii ca să îi ajut să depășească anumite aspecte psihologice atunci când vine vorba de bani. Puține lucruri sunt la fel de emoționale ca banii.”

Stresul angajaților din servicii financiare este subestimat în filme
Domeniul serviciilor financiare este extraordinar de stresant, dar poate deveni uimitor atunci când depui efortul necesar, crede el. Spune că mentorul său l-a ajutat să înțeleagă ceva pe care puțini oameni care lucrează în finanțe îl realizează: faptul că cei pe care îi deservește și-au sacrificat o parte din viață pentru a munci din greu și a-și strânge averea.
„Clienții noștri au lucrat multe ore pe zi și au dormit puțin noaptea, au ratat evenimentele din familie și au făcut sacrificii mari pentru a fi acolo unde sunt. De aceea, este corect să sacrific și eu o parte din viața mea pentru a învăța cum să îi ajut mai bine, am o obligație morală să fac asta.”
În ceea ce privește o comparație a meseriei de bancher de investiții din viața reală versus cea proiectată în filmele americane, Tim spune că, în filme, „glamourul este adesea exagerat, iar stresul este aproape întotdeauna subestimat” și că, uneori, chiar dacă bucuria unei reușite profesionale este uimitoare, stresul poate fi devastator în această meserie. Nu pot vorbi pentru alții, dar eu am un profund atașament emoțional față de ceea ce fac și pot spune că, uneori, bucuria este uimitoare, iar stresul poate fi devastator.”

Vrea să fie profesor în satul Jac din județul Sălaj
În ceea ce privește viitorul, Tim Marian spune că unul dintre obiectivele sale – poate cel mai mare – este să se mute înapoi la Zalău. De fapt, el s-ar fi mutat de mult în Zalău, dar are oameni „care contează pe el” în SUA, dincolo de faptul că nu știe cine l-ar putea angaja cu setul de abilități pe care le are. Iar antreprenor nu vrea să devină.
Locul lui preferat din lume este satul Jac din Sălaj, de unde provin mama și soția sa, unde și-a petrecut în copilărie vacanțele de vară.
„Am fost foarte binecuvântat să trăiesc o viață dublă, am crescut în New York, am mers la școlile de acolo, am vorbit limba, am învățat cultura, dar Zalăul a fost întotdeauna acasă. Adevărul este că, până la urmă, oricât de mult lucrez pentru a dezvolta latura corporatistă, voi fi întotdeauna doar un alt copil din Zalău.” Spune că se simte cel mai bine atunci când își duce copiii în Jac și îi vede jucându-se pe strada unde se jucau părinții, bunicii și străbunicii lui. „Dacă aș putea, aș merge și aș preda la școala din Jac. Știu că în acest moment există o criză când vine vorba de profesori în mediul rural, de ce să nu merg și să ajut? Sper să-mi acorde și ei cinci minute când voi merge și voi bate la ușa lor.”

Găsește-ți un mentor – cea mai bună lecție învățată de Est

Cea mai mare lecție nu vine, de fapt, din viața profesională. În 2016 am aflat că am o tumoare la gât (era cancer, dar nu agresiv). Adevărul este că acumulasem foarte mult stres și mă scufundasem încet într-o depresie ușoară. A fost o perioadă îngrozitoare, am trecut printr-o intervenție chirurgicală și mi-a fost scoasă jumătate din tiroidă. La aproximativ două zile după operație, îmi amintesc că m-am uitat pe fereastră spre lacul din spatele casei și m-am gândit că cel mai logic lucru ar fi fost să merg și să mă arunc în el și să nu ies niciodată afară. Nu m-am gândit niciodată cât de drastic ar putea fi dezechilibrul hormonal cauzat de tiroidă. Slavă Domnului, soția mea a fost acolo, dar pentru o clipă, gândul a fost foarte real. La aproximativ o lună, am mers să iau singur prânzul în pauză, iar viața mi s-a schimbat drastic. Un domn mai în vârstă s-a apropiat de mine și m-a întrebat dacă poate să mi se alăture, fiindcă amândoi eram singuri. Am fost de acord, s-a așezat și mi-a pus o întrebare: „Când începi să construiești o casă?”. După aproximativ o oră și jumătate, mi-am dat seama că trebuie să stau aproape de această persoană. Timp de doi ani, această persoană m-a îndrumat. Cea mai bună lecție pe care o poți învăța în afaceri și chiar și în viața personală este aceasta: dacă ești tânăr, găsește pe cineva care a trecut prin viață, roagă-l să te mentoreze și vei realiza că sunt atât de multe lucruri pe care nu le știi. Cineva trebuie să ne învețe să gândim, chiar dacă credem că putem gândi deja pe cont propriu, un pic de experiență de viață ajută mult.

Cum se vede economia României din biroul din Atlanta

Sunt foarte optimist (poate în mod naiv) cu privire la România. Cred că o parte a problemei este că mulți dintre noi, românii, nu avem o viziune clară despre ceea ce ne dorim. Țara s-a îmbunătățit considerabil în ultimii 20 de ani când vine vorba de atragerea de investitori străini. Mulți oameni spun că dacă am avea un sistem fiscal mai avantajos ar fi ideal (ar ajuta), dar cred că noi, ca popor, ar trebui să ne concentrăm pe promovarea stabilității guvernamentale, pe pedepsirea dură a corupției (pentru a o descuraja) și pe aplicarea unor legi care au fost de fapt adoptate, deoarece predictibilitatea poate fi atractivă. Urmăresc Cartea Albă publicată de Consiliul Investitorilor Străini și lucrurile fascinante sunt:
– faptul că aproximativ 1/3 dintre persoanele angajate lucrează pentru companii străine și se pare că proporția va crește în viitor;
– e interesant că firmele străine (cu angajați români) au o productivitate de două ori mai mare decât firmele cu capital românesc (mi se pare foarte trist, sincer);
– SUA au un rol foarte mic în comparație cu Austria, Germania și Olanda când vine vorba de investițiile străine directe.
Am petrecut ceva timp gândindu-mă la felul cum este structurată țara și consider că, cu schimbări în infrastructură și leadership, am putea vedea o rată de creștere a Produsului Intern Brut pe cap de locuitor asemănătoare cu cea din 2000-2008.  Însă cred că avem un aparat guvernamental mult prea numeros.

Sfaturi de investiții pentru românii care câștigă peste 1.000 de euro net pe lună

Există o carte foarte bună, pe care o recomand clienților și copiilor lor, „Cel mai bogat om din Babilon”. Este un bun punct de plecare pentru a-și face o idee despre cum să gestioneze banii. La 1.000 de euro, în cea mai mare parte, poți trăi bine (în funcție de oraș, un astfel de salariu pentru Zalău ar fi excelent) și ai rămâne și cu ceva bani. Să știi să îți gestionezi bugetul este important. Mie îmi place să păstrez o structură simplă a bugetului: donez 10% din ceea ce fac (fie bisericii, fie în scopuri caritabile, în funcție de ceea ce îi face plăcere fiecăruia), 70% cheltuiesc (să zicem lifestyle), iar la ultimii 20% se întâmplă „magia”. Dacă aș locui în România, probabil că mi-aș împărți cei 20% în două părți: 10% aș economisi și i-aș investi într-o afacere proprie sau aș încerca să achiziționez imobile pentru închiriere, pentru a-mi diversifica fluxul de venituri. Pentru ceilalți 10% aș deschide un cont la o companie de brokeraj și aș începe să mă uit la achiziționarea de acțiuni în companii cu care sunt familiarizat și aș investi în soluții pe care le pot
înțelege.

Viitorul muncii în era tehnologiei

Oamenii se stresează în legătură cu asta și nu ar trebui. Cred că noua tehnologie (de exemplu inteligența artificială) îi va ajuta pe oameni să facă ceea ce fac cel mai bine, să gândească și să creeze! Susțin reducerea zilei de muncă dacă putem menține eficiența și randamentul la fel sau chiar să le îmbunătățim. Nu aduce niciun beneficiu să stai pur și simplu la serviciu și să aștepți să treacă timpul. Cu toții avem nevoie să ne adaptăm. În prezent, în sectorul financiar există foarte multă anxietate (pentru unii) că IA va prelua locurile de muncă, dar cred că este o concluzie prea dramatică. O persoană foarte calificată care lucrează pe lângă roboți ar putea fi extrem de benefică pentru creșterea productivității și a eficienței.