Romanul care a lucrat de la 16 ani ca ospătar, iar acum conduce o afacere de circa jumătate de milion de euro
Laurel Sanda a lucrat de la 16 ani ca ospătar în cadrul unor restaurante precum Casa Doina, Velvet, Select, Intercontinental, iar la 23 de ani s-a îmbarcat pe un vas de croazieră în cadrul companiei Princess Cruises, cu gândul să…
Laurel Sanda a lucrat de la 16 ani ca ospătar în cadrul unor restaurante precum Casa Doina, Velvet, Select, Intercontinental, iar la 23 de ani s-a îmbarcat pe un vas de croazieră în cadrul companiei Princess Cruises, cu gândul să strângă banii pentru a-și lua o mașină. În prezent, deține restarantul Britannia din cartierul bucureștean Rahova, ce a înregistrat afaceri de circa 2 milioane de lei (aprox. 450.000 de euro) în 2015, anul în care Sanda a acordat interviul Business Magazin.
Laurel Sanda a lucrat pe pe vasele de croazieră șase contracte, până în 2004. „A fost un capitol din viața mea, au fost doar șase ani, dar parcă a fost o viață întreagă, într-o altă viață“, rememorează el experiența de pe vapor și, deși au trecut 11 ani de când lucrează pe uscat, își aduce aminte toate detaliile. În prima săptămână de muncă, era uimit de familiaritatea cu care chelnerii îi tratau pe pasageri: „Aveam un șef italian pe care l-am întrebat cum este posibil să tratezi astfel clienții. «Dacă vrei să faci bani, aici trebuie să fii prietenos, nu sobru», mi-a replicat el“.
Între timp, a devenit și el prietenos și a început să le arate pasagerilor chiar și almanahul despre România, pe care îl ducea cu el în fiecare călătorie, pentru a-l arăta turiștilor, majoritatea cu vârste de peste 50 de ani și dornici de explorare. În schimb, unii dintre ei îi povesteau despre războaiele în care au luptat, în Vietnam, în Al Doilea Război Mondial și chiar și despre bombardarea Ploieștiului, la care participaseră. A fost o perioadă în care a asimilat mult și exemplifică de la cele 20 de feluri de cereale și 10 dressing-uri de salată, despre care nu știa că există înainte să se îmbarce pe vapor, până la lecțiile de management.
După îmbarcare, a slăbit 20 de kilograme, dar atitudinea sa pozitivă și discuțiile cu pasagerii i-au adus nu doar premii din partea companiei în care lucra, ci și venituri consistente. Ajunsese să câștige chiar 5.000 sau 10.000 de dolari lunar și se întorcea în România la finalul unui contract cu economii de 20-30.000 de dolari.
„Am plecat de la nivel 1 de servire și am ajuns la nivel internațional, la 10. Totuși, profesionalismul l-am învățat în țară, iar pe vas am învățat prietenia, modul ideal de interacțiune cu clientul. La noi în țară există o altă mentalitate de a servi clientul, cu un stil mult mai formal, foarte diferit de ospătăria americană, în care trebuie să fii foarte «friendly», să vorbești mult“, descrie Laurel Sanda principalele lucruri învățate pe vapor. Din experiența acumulată pe vasele de croazieră, i-a învățat și pe angajații din cadrul restaurantului său să nu fie insistenți și să recomande fără să fie agresivi. În plus, fiecare dintre ei este familiarizat cu specificul jargonului de vaporean, ce include cuvinte precum „brata“ (prea multe lucruri de făcut într-un timp foarte scurt). Sanda s-a întors acasă în 2004, după ce a „avut noroc să facă investițiile potrivite“.
A investit mare parte din banii câștigați pe vapor în imobiliare, la sfatul unuia dintre șefii săi italieni, care îi spunea că situația din Italia, cu prețuri foarte mici la apartamente care vor crește ulterior, avea să se repete și în România. „Fiți deștepți și investiți“, le spunea italianul, iar Laurel Sanda a început să trimită bani acasă. Sora sa a investit cei 20.000-30.000 dolari trimiși într-o casă de schimb valutar din sectorul cinci, care acum a ajuns, potrivit lui Sanda, la o cifră de afaceri „de ordinul milioanelor de euro“. Afacerea, care ajunsese să susțină traiul de zi cu zi al familiei, a fost unul dintre motivele pentru care Laurel Sanda a ales să rămână acasă, după șase contracte.
Lucrurile au luat o altă turnură în 2006, odată cu bula imobiliară, când a început să vândă terenuri și să facă tranzacții, „cu profituri exagerate“. „Prima investiție majoră a fost într-un teren de 5.000 de metri pătrați în prelungirea Ghencea care a costat 25.000 de dolari.“ Dacă în anul achiziției (2000) terenul costa 4 dolari metrul pătrat, câțiva ani mai târziu valoarea acestuia a crescut la 250 de euro/mp. Cea mai bună decizie a fost însă vânzarea unei case în cartierul bucureștean Aviației, pe care a construit-o treptat împreună cu soția sa pe durata contractelor sale și în care investise aproximativ 300.000 de euro.
A început proiectul Britannia în 2004, odată cu achiziția terenului de 300 de metri pătrați din Rahova, în care a investit 30.000 de dolari. „Erau foarte mulți bani atunci, în condițiile în care un apartament costa 8-10.000 de dolari.“ A investit 800.000 de euro în restaurantul construit de la zero, treptat, după un design propriu. Restaurantul, format din trei saloane distribuite pe trei etaje și o terasă, cât și un loc de joacă pentru copii, are circa 450-500 de locuri și aduce aproximativ 200-300 de clienți zilnici. „Eu am plecat de la o premisă: pe vapor era lux la preț social, acesta fiind și conceptul pe care ne axăm în acest restaurant“, explică el filosofia din spatele afacerii sale. Printre planurile sale de viitor se află deschiderea unui nou restaurant.