Românii vor nu doar autostrăzi, ci și energie și gaze

În România, vreascurile sau cocenii rămân sursa principală de căldură, nici măcar jumătate dintre locuințe nefiind conectate la rețeaua de gaze. În Ungaria, aproape 80% din case sunt conectate la rețeaua de distribuție a gazelor.

În timp ce antreprenorii locali vorbesc despre transformarea educației într-o experiență, digitalizarea proceselor urmând să aibă un rol esențial în modelarea învățământului, 3.500 din cele 6.700 de școli din România nu sunt alimentate cu gaz metan, directorii trebuind să se îngrijească în fiecare an să cumpere lemne pentru iarnă. Mureșul, Prahova, Clujul, Ilfovul și Bucureștiul, printre cele mai bogate județe din România, au și cele mai extinse rețele de distribuție a gazului. În cele mai sărace județe, cum sunt Teleorman, Mehedinți și Covasna, nici gazul nu curge.

Astfel, ecuația este cât se poate de clară: acolo unde este asigurat accesul la resurse vine și creșterea economică. La fel ca în cazul autostrăzilor.

România are în acest moment circa 40.000 de kilometri de conducte de distribuție a gazului natural, arată datele pentru 2017 de la Institutul Național de Statistică. Coincidență sau nu, județele care stau cel mai bine la capitolul infrastructură de gaze sunt și liderii de business ai României, zone precum București, Ilfov, Cluj sau Prahova fiind de fapt și centrele economice naționale. În contextul în care producția de gaze locală are toate șansele să se dubleze odată cu demararea lucrărilor de exploatare din Marea Neagră, dezvoltarea infrastructurii de distribuție a gazelor și în restul județelor poate reprezenta o soluție de creștere economică. Însă pentru conectarea la rețeaua de gaze naturale, un consumator român trebuie să treacă prin foarte mulți pași, întreaga procedură putând să dureze chiar șase luni, într-un scenariu optimist.

„Sunt multe cereri de conectare, au crescut semnificativ în ultimii ani, din mai multe motive, printre care și dezvoltările imobiliare. Anul trecut am conectat 56.000 de clienți noi“, spunea recent Eric Stab, președinte și CEO al Engie România.

Compania, prin intermediul Distrigaz Sud Rețele, administrează o rețea de gaze de 19.000 de kilometri, care acoperă sudul României, mai precis 19 județe și Bucureștiul: Ilfov, Giurgiu, Vâlcea, Argeș, Olt, Dolj, Gorj, Brașov, Prahova, Covasna, Dâmbovița, Galați, Brăila, Tulcea, Constanța, Ialomița, Buzău, Vrancea, Călărași. Numărul de clienți racordați la rețeaua de distribuție a Distrigaz Sud Rețele este de peste 1,7 milioane, din care consumatori casnici sunt 95%. În anul 2008, de exemplu, Distrigaz Sud Rețele avea racordați la rețeaua sa de distribuție 1,2 milioane de clienți.

„Durează foarte mult să construiești ceva în România. Noi am mers la municipalități să aliniem procesul, iar o idee este de a avea un ghișeu unic pentru autorizații. În București, pentru gaz ai nevoie de 17 autorizații și avize. Sunt discuții pozitive însă“, mai spune Stab.

Iar această dificultate, pe care o întreține statul, se vede în cifre. La nivel național, după investițiile realizate, doar 46% dintre locuințe sunt racordate la rețeaua de gaze naturale, după cum arată cele mai noi date publicate de Consiliul European al Reglementatorilor din Energie (CEER). În Ungaria, aproape toate gospodăriile sunt legate de rețeaua de distribuție a gazului natural, la fel și în Olanda, în timp ce în Italia rata este de circa 76%, iar în Cehia de 56%, arată calculele ZF făcute pe baza informațiilor furnizate de Consiliul European al Reglementatorilor din Energie.

„Noi suntem dispuși să investim, dar trebuie să aibă sens. Pentru noile extinderi avem o rată medie de conectare de 10%, dar pentru a le face profitabile trebuie să ai 50%. De ce este rata așa de mică? Oamenii trebuie să investească în propria instalație, costuri care se ridică la mii de euro. Nu mulți își pot permite asta. Sunt necesare scheme pentru instalare“, a mai precizat Stab. Statul trebuie să intervină din nou.

Accesul la energie, mai bine spus calitatea acestui serviciu, este o altă problemă pentru România. În primele șase luni ale anului trecut, Eurostat arată că românii au avut de suportat cea mai mare creștere a facturii la energie dintre toate statele europene, de 14,1%, astfel că un consumator de aici are o factură mai mare decât unul din Ungaria. În schimbul prețurilor mari însă, românii primesc cel mai slab serviciu de distribuție a energiei în funcție de durata întreruperilor.

„Între prima jumătate a anului 2017 și prima jumătate a anului 2018, cele mai mari reduceri de prețuri la energie în monedă locală au fost înregistrate în Polonia (-4,3%) și Grecia (-3,6%), urmate de Letonia (-3,5%), Malta și Germania (ambele cu câte 3,2%). În contrast, cele mai mari scumpiri au fost înregistrate în România (+14,1%), Estonia (11,7%), Olanda și Croația (ambele cu 9,2%)“, se arată în datele Comisiei Europene.

La final, Bulgaria, Lituania și Ungaria au terminat perioada analizată cu cele mai mici prețuri la energie pentru consumatorii casnici din Uniunea Europeană, la polul opus fiind Danemarca, Germania și Belgia. După aceste scumpiri, un consumator din România are o factură mai mare decât un croat, un maltez, un ungur, un lituanian și un bulgar, toți, cu excepția consumatorilor din Bulgaria, având venituri mai mari. Mai mult, consumatorii din Ungaria și din Bulgaria chiar ar putea fi alimentați cu energie din România în contextul în care piața locală este un exportator net de electricitate în regiune.

Paradoxurile continuă însă

În timp ce facturile au tot crescut, calitatea serviciului de distribuție a energiei rămâne cea mai slabă la nivel european. Potrivit ultimului raport realizat de Consiliul European al Reglementatorilor din Energie, România a terminat anul 2016 cu 290 de minute de întreruperi neplanificate, aceasta fiind valoarea indicatorului SAIDI, cel mai relevant parametru în ceea ce privește calitatea serviciului de distribuție a energiei electrice.
Din statistică sunt excluse evenimentele excepționale. Următoarea clasată este Polonia, dar care are numai 180 de minute de întrerupere.

Ungaria a terminat anul 2016 cu numai 75 de minute de întreruperi neplanificate. Sunt însă țări a căror performanță în ceea ce privește calitatea serviciului de distribuție pare aproape ireală. În Germania, durata întreruperilor neplanificate a fost de 12,8 minute, în Elveția a fost de 9 minute, iar în Slovenia consumatorii au stat în beznă doar 1,7 minute în 2016, acesta fiind recordul la nivel european. În România sunt opt companii de distribuție a energiei electrice, toate private. Este de menționat totuși că în cazul e-Distribuție Muntenia, companie controlată de Enel, durata întreruperilor neplanificate din 2017 a fost de 2,4 ore, cea mai mică la nivel național. În comparație, consumatorii alimentați de Electrica Transilvania Nord, compania care face parte din grupul Electrica, acolo unde statul continuă să fie cel mai mare acționar, fără a fi majoritar, au stat în beznă peste 6 ore.

Companiile de distribuție a energiei spun însă că lucrurile pot sta mai rău în contextul în care Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a anunțat că pentru perioada de reglementare 2019-2023 rata reglementată a rentabilității (RRR), indicator cheie pentru profitabilitatea companiilor de distribuție, va scădea. În plus, OUG 114, promovată de stat anul trecut, lovește din nou în investiții.
Astfel, italienii de la Enel deja au anunțat că își vor reduce la jumătate investițiile în rețelele din România ca urmare a noilor reglementări ale ANRE, de la 550 de milioane de euro în următorii trei ani la 300 de milioane de euro.

„Este păcat pentru această țară, pentru clienți și pentru compania noastră, dar trebuie să reducem nivelul investițiilor. În comparație cu anul anterior, vom investi mai puțin cu 35-40%“, spune și Frank Hajdinjak, directorul general al E.ON România.

În România rețeaua de energie administrată de E.ON, în zona Moldovei, a terminat anul trecut cu întreruperi neplanificate de 249 de minute, rezultat mult mai bun față de cele 320 de minute din 2017, de exemplu. În 2014, un consumator de energie conectat la rețeaua de distribuție administrată de germanii de la E.ON din nordul țării petrecea în beznă 408 minute din cauza întreruperilor neplanificate, așa că avansul este semnificativ. Pe de altă parte, în Germania, de exemplu, durata întreruperilor în rețeaua E.ON a fost de 20 de minute, în Suedia de 120 de minute, în Ungaria 60 de minute, așa că și decalajele sunt semnificative.

Mai mult, energia ajunge oricum greu la consumatori, în contexul în care un business de talie medie din București are de trecut prin 9 proceduri și poate aștepta până la 174 de zile pentru a fi conectat la electricitate, la rețeaua administrată de Enel. Din nou, regulile le stabilește statul. Cu această „performanță“ România ocupă locul 154 din 190 de economii analizate de Banca Mondială în ultima ediție a studiului său despre ușurința de a face afaceri în mai multe state.

În Cehia, de exemplu, sunt necesare doar 3 proceduri și 60 de zile pentru ca un mic consumator să fie conectat la rețeaua din Praga. Un consumator comercial din Chișinău are de îndeplinit 6 proceduri care durează în total 87 de zile pentru a fi conectat la rețeaua de energie. În Bulgaria, deși numărul de zile de așteptare este mai mare, numărul de proceduri este mai mic, astfel că și Bulgaria este înaintea României în ceea ce privește accesul unei mici companii la energia electrică.

La final, nu doar lipsa autostrăzilor este motiv de protest. România are aceeași lungime a căilor ferate ca acum 100 de ani, circa 11.000 de kilometri, Cehia sau Ungaria, țări cu suprafețe semnificativ mai mici, având o infrastructură apropiată ca număr de kilometri cu cea locală. Astfel, harta trenurilor de mare viteză se oprește în estul Europei, în contextul în care dacă în Vest trenurile „zboară“ cu mai bine de 250 de kilometri la oră, în România abia se târâie cu 45 de kilometri la oră.

Astfel, #șîeu – România vrea autostrăzi trebuie rebranduit în #șîeu – România vrea acces la gaze, #șîeu – România vrea să nu mai stea în beznă, #șîeu – România vrea di tăti.