Home Actualitate Românii care au creat imprimanta de alim...
Actualitate

Românii care au creat imprimanta de alimente. În curând putem să ne primim mâncarea doar apăsând pe un buton

Tehnologia imprimării de obiecte tridimensionale s-a dezvoltat continuu în ultimii ani, iar acum promite să rezolve și problema alimentației viitorului. Un start-up local lucrează în prezent la dezvoltarea unei imprimante alimentare 3D care va permite gătirea ingredientelor naturale într-un timp foarte scurt, alimentele păstrându-și proprietățile nutritive. Astfel, în circa 3-5 ani, am putea coma…

Românii care au creat imprimanta de alimente. În curând putem să ne primim mâncarea doar apăsând pe un buton
Românii care au creat imprimanta de alimente. În curând putem să ne primim mâncarea doar apăsând pe un buton · Foto: Business Magazin

„Reebo este practic prima imprimantă alimentară 3D concepută să funcționeze în sistem vendingmachine și de aici posibilitățile sunt nenumărate tehnologic pentru că acest sistem permite multiple capete de depunere a materialului, capacitate mare de cartușe și produse alimentare care vin ready-to-eat și care sunt gata de consum, nu mai necesită gătire. Lucrăm acum la prototipul experimental. Reebo ca prototip experimental poate face sandvișuri și prăjituri care sunt ready-to-eat, personalizate, iar clientul final își poate seta caloriile”, a declarat la ZF IT Generation Mădălina Ilie, fondator al Manna Foods Solutions. Ea a povestit că ideea proiectului Reebo a apărut în ultima parte a anului 2018.

„În acea perioadă lucram la un alt proiect food-tech legat de niște produse alimentare destinate situațiilor de urgență și uzului militar. Reebo a apărut în urma acelui proiect și este abia la primul capitol. A apărut mai degrabă cu o viziune a felului în care va arăta alimentația viitorului în contextul dezvoltării globale a dezvoltării tehnologice rapide, al creșterii populației gloabe și al nevoii de sustenabilitate. Nu pentru că sunt subiecte în trend, ci din contră, pentru că omenirea are nevoie de soluții care să permită acces facil la alimente sigure și personalizate în funcție de nevoile nutriționale.”
Imprimanta alimentară 3D Reebo va putea realiza sandvișuri și prăjituri din ingrediente naturale în doar câteva minute, după cum susțin reprezentanții start-up-ului.

Cum se folosește însă mai exact imprimanta alimentară 3D Reebo de către utilizatori?
„Toată lumea cunoaște aparatele coffee vending machine. Reebo vine dotată cu un meniu touchscreen de pe care clientul își poate alege ingredientele, își setează caloriile, achită prăjitura sau sandvișul și așteaptă până la 3 minute să îi fie livrate într-un ambalaj biodegradabil. Mașina este dotată cu cartușe alimentare în care sunt ingredientele. Aici este și noutatea tehnologică – avem numeroase capete de depunere.

Ce înseamnă asta? Că utilizatorul poate alege o varietate de gusturi”, a explicat Mădălina Ilie. Dacă utilizatorul nu dorește să ia contact cu echipamentul, poate da comanda și plăti direct din aplicația de mobil dedicată atunci când se află lângă aparat. Aplicația mobilă va fi dezvoltată în faza de prototip industrial.

Fiind o imprimantă în sistem vending, Reebo poate fi instalată pe stradă, în locuri cu trafic pietonal intens sau în clădiri de birouri. „Astfel toată lumea poate avea acces la ea și la un produs cu raport calitate-preț care este mult mai bun decât un produs de fast-food, de la restaurantele din jurul birourilor sau de la magazinele din jurul blocurilor.”

Proiectul Reebo este compus din trei faze, până când va putea ajunge în etapa comercială. „Prima este cea de prototip experimental, rolul acestei faze fiind să arătăm că ideea și conceptul nostru sunt fezabile, se pot realiza. A doua etapă este prototipul industrial, care cuprinde și un laborator alimentar în care se va testa imprimanta și în același timp se vor testa și consumabilele pentru că businessul Manna Foods Solution pe proiectul Reebo înseamnă pe de-o parte imprimanta Reebo, iar pe de altă parte consumabilele aferente imprimantei.

În cadrul acestui laborator și în această fază de prototip industrial se fac de asemenea pilotarea, validarea, măsurătorile, analizele atât pentru imprimante, cât și pentru consumabile. Concluziile trase din această etapă vor fi utilizate pentru linia de producție pentru a scuti timp și bani pentru acea etapă. Pentru linia de producție, tot atunci se va face și strategia go-to-market”, a precizat fondatoarea Manna Foods Solutions.

Acum, următoarea etapă a proiectului este cea de prototip industrial. „Practic, aceasta va seta toți parametrii pentru linia de producție și tot atunci vom avea o colaborare cu medici nutriționiști care ne vor ajuta să facem rețetele pentru fiecare tip de pastă astfel încât ele să fie echilibrate din punct de vedere nutrițional, din toate punctele de vedere medicale, de alimentație, de siguranță ș.a.m.d.”
Pentru a trece la următoarea etapă, echipa Manna Foods Solutions are însă nevoie de finanțare și ia în considerare atât obținerea de fonduri europene nerambursabile, cât și obținerea unor investiții private, având în vedere complexitatea și amploarea proiectului.
„Pe de-o parte aplicăm în octombrie la EIC Horizon 2020 – un fond al UE pe partea de cercetare-dezvoltare, adică sunt practic niște fonduri de risc pe această zonă. Pe de altă parte avem discuții și cu investitori cu venture capital-uri, am început să abordăm și fonduri de investiții. Facem în paralel acest lucru pentru că în tehnologie este foarte important să fii primul pe piață și atunci vrem să grăbim lucrurile. Cu cât găsim finanțele mai repede pentru următoarea etapă, cu atât și Reebo va ajunge mai repede pe piață.”

Până acum, în etapa de prototip experimental, proiectul Reebo a fost realizat din fonduri proprii ale echipei Manna Foods Solutions, însă pentru a putea trece în următoarea etapă de prototip industrial start-up-ul are nevoie de o finanțare considerabilă.

„Pentru partea de prototip industrial suma este de cercetare-dezvoltare practic și ajunge la circa 3,5 milioane euro. Sperăm ca până la finalul acestui an să avem deja măcar direcția de finanțare, astfel încât din ianuarie să știm de unde plecăm. În octombrie aplicăm la Horizon 2020, avem discuții în prezent cu câteva venture capital-uri și vedem ce se va finaliza. Deadline-ul pe care noi ni l-am dat pentru obținerea finanțării sau garantarea obținerii finanțării este decembrie anul acesta.”

Manna Foods Solutions lucrează la realizarea unei imprimante alimentare 3D de mici dimensiuni pe care să o poată prezenta în fața investitorilor. Start-up-ul local ce lucrează în prezent la dezvoltarea unei imprimante are în plan să obțină anul acesta o finanțare de circa 3,5 milioane de euro pentru a putea trece în etapa de prototip industrial din cadrul proiectului.

Proiectul, numit Reebo, se află în prezent în faza de prototip experimental, etapă în care echipa Manna Foods Solutions lucrează la realizarea unei imprimante alimentare 3D de mici dimensiuni pe care să o poată prezenta în fața investitorilor.

Proiect: Manna Foods Solutions
Ce face? Dezvoltă o imprimantă alimentară 3D
Necesar actual de finanțare: 3,5 milioane euro
Invitat: Mădălina Ilie, fondator Manna Foods Solutions

Proiect: Scriptoman
Ce face? Platformă ce permite transcrierea și traducerea automată a fișierelor audio/video
Investiție inițială: circa 80.000 euro
Invitat: George Rusu, administrator RolaxIT Innovation

Proiect: Trusted App
Ce face? Aplicație software de raportare financiară pentru IMM-uri
Investiție inițială: 35.000 euro
Ținta de venituri 2021: 30.000 euro
Invitat: Ioana Arsenie, fondator Trusted App

Proiect: Menisto
Ce face? Aplicație ce își propune să digitalizeze procesele din cadrul restaurantelor pornind de la meniul digital direct pe smartphone-ul clienților
Necesar actual de finanțare: 100.000 euro
Invitați: Mircea Deliu si Cezar Cherciu, fondatori Menisto

Proiect: I’m fine
Ce face? Platformă care se folosește de tehnologie pentru a ajuta persoanele care au nevoie de psihoterapie
Invitat: Daniel Barbu, fondator și CEO I’m fine

Proiect: DAHNA
Ce face? Aplicație mobilă de nutriție care le configurează utilizatorilor meniuri conform profilului lor metabolic, precum și rețetele pentru prepararea lor, dar și lista de cumpărături cu ingredientele și cantitățile necesare
Investiție inițială: 100.000 euro
Necesar actual de finanțare: circa 300.000 euro
Invitat: Daniela Tatu-Chițoiu, CEO al CardioScience și coordonatoarea proiectului DAHNA

Proiect: Automation Pill
Ce face? Soluții software de automatizare a diferitelor procese din cadrul companiilor
Țintă de venituri 2020: 150.000 euro
Invitat: Daniel Tilă, cofondator Automation Pill

Proiect: Chifor Vision
Ce face? Dezvoltă o tehnologie pentru simplificarea diagnosticării bolii parodontale
Finanțări totale atrase până acum: 275.000 euro
Necesar actual de finanțare: 2 milioane euro
Invitat: Radu Chifor, fondator Chifor Vision

Proiect: VetFast
Ce face? Dezvoltă aplicații pentru digitalizarea proceselor din domeniul veterinar
Investiție inițială: 100.000 euro
Invitat: Alexandru Pavel, fondator VetFast

ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania și casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca țintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generații de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitați și antreprenori sau investitori care își povestesc experiența în business și dau sfaturi start-up-urilor.

Urmărește de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro și pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună