Home Actualitate Românii au cheltuit 9,6 mld. de euro pe...
Actualitate

Românii au cheltuit 9,6 mld. de euro pe deplasări în afara țării anul trecut, mai mult cu 81% față de anul de referință 2019: Grecia, Italia, Bulgaria, Spania și Austria au atras cei mai mulți vizitatori

Românii au cheltuit 9,6 miliarde de euro pe deplasări în străinătate anul trecut, în creștere cu un miliard de euro față de anul anterior și cu 81% mai mult față de 2019, an de referință în turism, arată datele de la BNR și calculele realizate de ZF.

Românii au cheltuit 9,6 mld. de euro pe deplasări în afara țării anul trecut, mai mult cu 81% față de anul de referință 2019: Grecia, Italia, Bulgaria, Spania și Austria au atras cei mai mulți vizitatori
Românii au cheltuit 9,6 mld. de euro pe deplasări în afara țării anul trecut, mai mult cu 81% față de anul de referință 2019: Grecia, Italia, Bulgaria, Spania și Austria au atras cei mai mulți vizitatori · Foto: Business Magazin

♦ Intrarea din acest an în Schengen terestru va susține și mai mult dezvoltarea turismului de outgoing ♦ Deficitul din turism s-a adâncit la 4,3 mld. de euro anul trecut.

Românii au cheltuit 9,6 miliarde de euro pe deplasări în străinătate anul trecut, în creștere cu un miliard de euro față de anul anterior și cu 81% mai mult față de 2019, an de referință în turism, arată datele de la BNR și calculele realizate de ZF.

Grecia, Italia, Bulgaria, Spania și Austria sunt țările care atrag cei mai mulți români în deplasări de vacanță, de afaceri sau pentru vizite la rude și prieteni, arată datele pe nouă luni anul trecut de la Institutul Na­țio­nal de Statistică. Pe următoarele locuri se poziționează Ungaria, Germania și Turcia, potrivit ultimelor cifre.

Cele mai mari agenții de turism fac bani din trimiterea românilor în călă­torii în străinătate (outgoing), pe piața locală fiind foarte puține com­panii care aduc străini în țară. În sezonul de vară avioanele charter duc turiștii români în Grecia, Turcia și alte destinații. Mai mult, din martie anul trecut românii au beneficiat  și de avantajele spațiului Schengen pe cale aeriană. Altfel spus, turiștii români au avut trecere liberă, fără control de pașa­poarte, ceea ce a venit ca o facili­tate, dat fiind că s-a redus timpul pe­trecut în aeroport cu formalitățile de control.

Românii sunt cei care cresc traficul de pe aeroporturile locale în conti­nuare, anul trecut aducând cel mai mare trafic de pasageri pe cel mai mare aeroport din țară, Henri Coandă, peste 16 milioane de pasageri (plus 9%). Avansul este susținut de zbo­rurile pe rute externe. Mai mult, intra­rea din acest an în Schengen terestru va sus­ține și mai mult dezvoltarea turismului de outgoing. Odată cu dispariția cozilor din vămi va crește și numărul de turiști români care vor merge în Bulgaria și Grecia cu mașina.

Ultimele date aratău că cele trei țări, Bulgaria, Grecia și Turcia, cele mai populare destinații în sezonul estival pentru români, atrag circa 4,5 mi­lioane de români anual.

După pandemia Covid 19, nimic nu mai domolește apetitul românilor pentru vacanțele în străinătate, suma cheltuită anul trecut pe călătoriile în străinătate este cu mult peste nivelul de 5,3 miliarde de euro din 2019, anul de referință din turism, de dinainte de pandemia Covid 19. De altfel și prețul călătoriilor a crescut semnificativ față de anul 2019 pe fondul inflației. Însă chiar și așa dată cu ridicarea restricțiilor de după pandemie românii au scos tot mai mulți bani  pentru călătoriile în străinătate de la un an la altul și deși a crescut și suma cheltuită de străini în țară balanța continuă pe deficit.

BNR publică lunar contul curent al balanței de plăți (intrări și ieșiri) în servicii iar datele pe  anul trecut arată un deficit de 4,2 miliard de euro față de 3,8 miliarde de anul anterior.

Altfel spus, România nu reușește să atragă la fel de mulți turiști străini și să facă din turism un motor pentru economie. În cel mai bun an din turism, 2019, atrăgea doar 2,7 milioane de străini. Pe de altă parte, Ungaria sau Cehia primesc câteva milioane de străini anual iar Grecia sau Turcia au făcut din turism un contributor semnificativ la PIB-ul țării. Datele de la Statistică arată că anul trecut în unitățile de cazare au ajuns 2,3 milioane de străini, față 2,1 milioane de străini anul trecut. În total, străinii au cheltuit în România 5,3 mld. euro, în creștere cu 10% față de anul anterior, potrivit BNR.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună