Românii au cheltuit 59 mil. euro la cinema în 2024, cu 5% mai puțin decât în 2023, în timp ce numărul spectatorilor a scăzut cu 14%. Cushman & Wakefiled Echinox: În era digitală, cinematograful tradițional trebuie să-și regândească rolul în divertisment
Românii au cheltuit 59 milioane de euro în cinematografe în 2024, o sumă cu 5% mai mică decât cea din 2023, în condițiile în care prețul biletelor a crescut cu 10% în 2024, iar numărul spectatorilor a fost cu 14%…
Românii au cheltuit 59 milioane de euro în cinematografe în 2024, o sumă cu 5% mai mică decât cea din 2023, în condițiile în care prețul biletelor a crescut cu 10% în 2024, iar numărul spectatorilor a fost cu 14% mai mic comparativ cu anul anterior, arată datele Centrului Național al Cinematografiei, analizate de firma de consultanță imobiliară Cushman & Wakefiled Echinox.
În 2024, cinematografele din România au avut 11,2 milioane spectatori, comparativ cu 13,1 milioane în 2023, an în care piața cinematografelor a revenit la nivelurile de dinainte de pandemie.
Din punct de vedere al încasărilor totale, operatorii de cinematografe au raportat o scădere de 5%, respectiv 292,9 milioane de lei (circa 59 milioane de euro), față de suma record din 2023 de 308,8 milioane de lei (circa 63 milioane de euro). De menționat că în perioada analizată prețul mediu al unui bilet a crescut la 26,1 lei în 2024 de la 23,7 de lei în 2023. România avea la finalul anului trecut 108 cinematografe la nivel național, față de 103 în 2023.
Cifrele includ atât cinematografele cu un singur ecran, cât și cele cu mai multe ecrane, cele din urmă reprezentând peste 96% din încasări și 93% din numărul de spectatori.
Frecvența vizitelor pe cap de locuitor a scăzut de asemenes în 2024 la 0,59 de la 0,68 în 2023.
” Într-un peisaj dominat de conținut digital și experiențe personalizate, cinematograful tradițional trebuie să-și regândească rolul în ecosistemul de divertisment. Această tendință are implicații directe asupra dezvoltării centrelor comerciale, unde cinematografele au fost mult timp ancore esențiale pentru atragerea traficului. În contextul actual, dezvoltatorii sunt provocați să creeze spații multifuncționale, care să combine retailul cu experiențe culturale, sociale și tehnologice, adaptate noilor așteptări ale consumatorilor. Dezvoltatorii care investesc în astfel de formate hibride pot deveni lideri în redefinirea modului în care românii interacționează cu spațiile comerciale și de petrecere a timpului liber.”, spune Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency, Cushman & Wakefield Echinox.
Cele mai mari piețe cinematografice din Romȃnia sunt București (3.496.225 spectatori în 2024, în scădere cu 13% față de 2023), Constanța (633.300 spectatori, minus 14%) Cluj-Napoca (626.188, minus18%), Timișoara (611.548, minus 19%) și Brașov (541.478, minus 13%). Aceste piețe concentrează peste jumătate din cererea națională, deci impactul este major la nivel de industrie.
Aceste piețe au înregistrat scăderi de două cifre ale numărului de spectatori, ceea ce indică o posibilă schimbare în comportamentul de consum cultural urban. Totuși, există și excepții, precum județele Iași și Prahova care au raportat o creștere a numărului de vizitatori, semnalând o potențială redistribuire regională a interesului pentru cinematografie.
În ceea ce privește orașele cu cea mai mare frecvență a vizitelor raportată la numărul locuitorilor din județ în 2024, pe primele locuri se situează Brașov (2,05 vizite per locuitor în 2023), București (1,54), Brăila (1,18), Iași (1,06). În restul județelor acest indicator se situează sub 1. Cel mai ridicat grad de utilizare a infrastructurii cinematografice existente se înregistrează în Iași (1,25 spectatori/loc/zi), Vrancea (0,88 spectatori/loc/zi), Ialomița (0,84 spectatori/zi), Covasna (0,83 spectatori/zi), urmate de Brașov (0,58 spectatori/loc/zi) și Alba (0,56 spectatori/loc/zi). În București rata de utilizare a cinematografelor a fost de 0,46 spectatori/loc/zi.