România, sub o nouă dictatură: Dacă nu vă convine, duceți-vă în altă parte/țară!

Totul a pornit de la un articol din ZF din 11 decembrie: Încă o lună în care România a pierdut 3.000 de oameni (în octombrie 2019 numărul de noi născuți a fost de 18.230, dar numărul celor care au murit a fost de 21.010). Ce politici trebuie să adopte România pentru a stopa declinul demografic? Sociologii: Avem nevoie de studii, să știm de ce tinerii iau decizia de a nu face copii, sau de ce nu pleacă în străinătate. Profesorul de sociologie Vasile Ghețău: Doar dacă mărim alocațiile, nu se vor întâmpla lucuri importante în demografia românească.

Pornind de la acest articol, o cititoare ZF a comentat pe Facebook:

“Puteți să faceți alocațiile de 1.000 de lei de copil, dar tot se va pleca din țară. Am un copil de 15 ani, clasa a 9-a, și care mi-a declarat că abia așteaptă să plece din țară. Eu ce pot să-i ofer ca și contra-argument? Programul meu de lucru – lucrez în sectorul privat de 15 de ani? Traficul în care îmi pierd 25% din timp? Sistemul nostru sanitar în care ne rugăm la Dumnezeu să nu avem nevoie să intrăm? Sau sistemul de învățământ în care directorii de licee și rectorii au atitudinea de dictator pe viață, cu o replică preferată – Dacă nu vă convine, duceți-vă în altă parte?!

Dacă vrem să ne rămână copiii în țară, trebuie să începem cu sistemul de învățământ. Dacă nu se va schimba ceva în programa școlară și dacă nu se aduc profesori tineri, capabili să furnizeze informații într-un mod adaptat acestui secol, profesori capabili să asculte niște adolescenți încrâncenați și uneori debusolați, atunci să ne așteptăm ca în următorii ani situația să fie și mai gravă (să plece copiii/tinerii din țară – n. r.).”

Pe măsură ce economia a crescut (PIB-ul s-a dublat în ultimii 10 ani, salariul minim s-a triplat, iar salariul mediu s-a dublat, pe fondul unei inflații în scădere și a unui curs valutar leu/euro destul de stabil, ceea ce  în final a mărit puterea de cumpărare în termeni reali), banii încep să nu mai rezolve toate lucrurile: problema este că pe măsură ce sunt mai mulți bani la buget – și sunt în valoare nominală, infrastructura de educație, de sănătate, de transport, infrastructura administrativă și politică este tot mai proastă, iar oamenii devin tot mai furioși. Acest lucru s-a văzut și la votul de la europarlamentare, și la alegerile prezidențiale.

Pe vremea PSD-ului, economia, businessul și salariile au crescut, dar acest lucru nu a putut “să cumpere” voturile pentru celelalte nerealizări și mai ales pentru atitudinea de vătafi, moșieri, fanarioți, a politicienilor și camarilelor lor de la PSD și aliații lor. PNL și USR sunt încă la început. 

Salariile din sănătate s-au dublat și nu cred că se poate plânge cineva că sunt mici, dar percepția generală a tuturor este că tot trebuie să dai șpagă ca să te bage cineva în seamă când pășești într-un spital de stat. Asta ca să nu mai vorbim de mizeria în care trăiesc spitalele din provincie, deși se bagă an de an bani în ele.

Iar această furie a oamenilor, cărora li se ia din salarii pentru sănătate dar după aceea mai trebuie să scoată bani din buzunar ca să nu aibă de-a face cu spitalele de stat ci să meargă la cele private, crește pe zi ce trece.

În educație poate nu se alocă chiar 6% din PIB,  dar nici zero, ci 3% din PIB, iar rezultatele sunt din ce în ce mai proaste: noile teste PISA pentru România arată că 44% din elevi sunt analfabeți funcționali, adică pot să citească un text, dar nu pot să-l interpreteze. Aici trebuie să facem o distincție: în orașele mari rezultatele testelor PISA sunt la nivelul marilor capitale europene, dar problema este că la nivel rural rezultatele sunt la nivelul țărilor subdezvoltate din lume, de aceea media este proastă pentru România.

Testele PISA au fost introduse la începutul anilor 2000 pentru a evalua o țară din punct de vedere al calității forței de muncă care urmează să vină, respectiv pentru a da un indiciu investitorilor unde să vină cu investițiile și de unde să plece, sau să nu vină. Deci aceste teste sunt un indicator pentru viitoarea piață a forței de muncă.

Dacă îi întrebi pe profesori de aceste teste și ce reprezintă ele, ridică din umeri. Și acum îmi amintesc replica unui profesor universitar, care mi-a spus că nu este treaba lui să pregătească forță de muncă pentru companii și deci nu-l interesează de ce au nevoie firmele, cum văd ele educația studenților, ce ar trebui să învețe la școală. Și aici nu vorbim despre sarcinile specifice unui job dintr-o companie, pentru că niciun profesor nu-i poate învăța pe elevi acest lucru.

Dacă îi întrebi pe profesori de unde vin banii cu care sunt plătiți, toți spun că vin de la bugetul de stat, dar niciunul nu ar spune că banii vin din taxele și impozitele pe care le plătesc companiile în nume propriu – TVA, accize, impozit pe profit – și în numele salariaților – impozitul pe venit, contribuțiile sociale.

Dacă le spui că un absolvent de liceu sau de facultate poate intra într-o companie cu salariul minim (1.286 de lei) sau cu un salariu mediu (3.100 de lei), în funcție de atitudine, cunoștințe generale, dorința de a învăța și pregătiți din școală pentru următorul pas, iar în final diferența de impozit se poate întoarce în mai mulți bani în educație, profesorii încheie discuția.

Prea puțin se face corelație între ce iese din școală – indiferent că este școală generală, liceu sau facultate – și joburile de pe piața muncii, care pot să fie low-cost, pentru că numărul de analfabeți funcționali este extrem de ridicat, sau pot să aibă un nivel de salarizare mai ridicat, pentru că cel angajat poate să facă operațiuni puțin mai complexe.

Acum doi ani, un profesor mi-a spus la ZF Live că problema în România nu sunt copiii, care au un nivel de inteligență ridicat, ci chiar profesorii, care sunt mult rămași în urmă cu pregătirea, dar mai ales cu dorința de a îmbunătăți sistemul de educație. Iar aici intervine și faptul că centrele universitare iau cei mai mulți bani din bugetul Educației, în timp ce celelalte centre – educație primară și secundară – rămân cu ce rămâne, deși au mai mulți copii, rezultând în final o delăsare educațională totală.

România anului 2018: Din generațiile viitoare 40% sunt analfabeți funcțional și social din cauza lipsei de educație primară, ceea ce va însemna o catastrofă pentru piața muncii, pentru business și economie în viitor. Vom ajunge o țară în care vom importa tot, plătit pe datorie. În schimb, ne înarmăm ca pentru război

În atenția companiilor: Vreți ca peste 12 ani să aveți oameni care să lucreze pentru voi ca să nu ajungeți în situația să vă închideți afacerea? Investiți acum în pregătirea unui profesor! Ultimă oră: Vedeți rezultatele simulării la BAC 2018. Dezastru

Pe acest fond, intervine și faptul că toate guvernele alocă mai mulți bani către Poliție, către Apărare, către Servicii, decât în Educație, ca și cum ar fi într-un război continuu.

Nu face excepție nici guvernul PNL. În propunerea de buget pe 2020 Internele au un plus de 13% la buget, iar Educația doar un plus de 2,5%, în condițiile în care veniturile totale sunt așteptate să crească cu 10%.

Nu știu cum arată proiectul România Educată al președintelui Iohannis din punct de vedere practic, pentru că ideile puse în dezbatere lipsesc cu desăvârșire, ca să nu mai vorbim de punerea lor în practică.

Problema este că replica “Dacă nu vă convine cum este în România, duceți-vă în altă parte, în altă țară” este chiar pusă în practică! Pentru că oamenii au acum această libertate!