România rămâne campioană la inflație în UE. În august, România a avut o inflație de peste 5%, față de media UE de numai 2,4%
România continuă să afișeze cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană, după ce în luna august rata anuală a ajuns la 5,3%, la mare distanță față de media de 2,4% înregistrată la nivelul Uniunii Europene, arată datele publicate miercuri de…
România continuă să afișeze cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană, după ce în luna august rata anuală a ajuns la 5,3%, la mare distanță față de media de 2,4% înregistrată la nivelul Uniunii Europene, arată datele publicate miercuri de Biroul european de Statistică Eurostat.
De altfel, România conduce pentru a șasea lună la rând în clasamentul țărilor cu cea mai ridicată inflație din blocul comunitar.
Potrivit Eurostat, în luna august, țările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflației au fost România (5,3%), Belgia (4,3%) și Polonia (4%), în timp ce la polul opus s-au aflat Lituania, Letonia, Irlanda, Slovenia și Finlanda, care au înregistrat cele mai scăzute rate anuale ale inflației, cu valori cuprinse între 0,8% și 1,1%.
Comparativ cu iulie 2024, inflația anuală a scăzut în douăzeci de state membre, a rămas stabilă în unul și a crescut în șase.
Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a fost de 2,4% în august 2024, în scădere de la 2,8% în iulie, și de la 5,9% în august 2023.
(Sursa: Eurostat)
Potrivit Institutului National de Statistică, calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC), rata anuală a inflatiei a fost 5,3% în luna august, iar comparativ cu luna iulie creșterile de pret au avut o medie de 0,28%.
În luna august, inflația pe zona de servicii a fost de 8,6%, chiar peste cea din iulie, de 8,5%. Astfel că, din inflația anuală totală din august 2024, inflația alimentară a însemnat 4,2%, cea nealimentară 4,3% iar inflația serviciilor a fost dublă și față de inflația alimentară și față de cea nealimentară.
BNR a revizuit, în ultimul raport asupra inflației, din august 2024, de la 4,9 la 4%, prognoza de inflație pentru finalul lui 2024, dar, deocamdată, aceasta se menține la peste 5%. Pentru sfârșitul anului viitor, BNR anticipează o inflație de 3,4%.
