De ce România își satisface doar o treime din consumul de unt? Importurile au crescut cu 37% în valoare în doar un an, până la 137 mil. euro, iar Polonia e principalul furnizor. Producția de unt a României este de 12.000 de tone, iar importurile sunt duble, de peste 22.000 de tone

♦ Materia primă de bază este laptele, iar România importă și lapte crud pentru procesare, circa 50%, deoarece producția internă nu este suficientă, iar importul direct de unt este uneori mai avantajos din punctul de vedere al costurilor ♦ Polonia, principalul furnizor de unt al României, pornește de la o bază agricolă mai mică decât a noastră. În prezent, Polonia crește 6,2 milioane de vaci, iar România doar 1,8 milioane, adică de trei ori mai puține.

Fiecare român consumă 1,7 kg de unt anual, adică 8,5 pachete de 200 de grame, cea mai comună formă din comerț. Din consumul total al populației, România reușește să aibă un grad de autoaprovizionare de 36%, conform datelor Institutului Național de Statistică. Astfel, nelipsitul unt de pe pâine de la micul dejun sau care stă la baza omletei, vine în mare măsură din import.

Producția de unt a României este de 12.000 de tone, iar importurile sunt duble, de peste 22.000 de tone. De ce?

„Noi producem unt doar din lapte românesc, chiar dacă avem costuri mai mari și prețul este mai ridicat la raft. Totuși, suntem prezenți în retail și avem o cerere bună. Sunt mai multe explicații pentru lipsa producției interne. În ultimii ani, untul a fost adus din afara țării pentru că a fost mai ieftin. În plus, noi nu am fost niciodată un producător mare de unt, iar România a importat mereu cantități mari. Untul importat se reprocesează și se reambalează. În general, acesta vine în blocuri, în calupuri mari din import, iar foarte puțin vine deja ambalat în gramaje mici“, a explicat Mircea Todoran, cofondatorul companiei Mirdatod Prod din județul Mureș care deține brandul de lactate de Ibănești.

Pentru a produce unt, din lapte se extrage smântâna, care se pasteurizează, iar cu un utilaj special se separă de zer și rezultă untul brut cu 80% grăsime. Acesta este apoi procesat și ajustat pentru a obține variante de 60%, 65% sau 82%, în funcție de cerințele pieței, a spus Mircea Todoran. Așadar, materia primă de bază este laptele, iar România importă și lapte crud pentru procesare, circa 50%, deoarece producția internă nu este suficientă, iar importul direct de unt este uneori mai avantajos din punctul de vedere al costurilor.

Pe de altă parte, Dorin Cojocaru, președintele Asociației Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), spunea la finalul anului 2025 pentru ZF că România s-a specializat în producția de telemea și brânză de burduf, deoarece acestea au consumul mai mare, iar produsele proaspete au o valabilitate mai mică, așadar este justificat să le produci local.

În acest context, în 2024, ultimul an pentru care există date complete, România a importat circa 20.000 de tone de unt obișnuit și încă mai bine de 2.000 de tone de unt deshidratat sau unt clarificat, care sunt folosite mai mult în HoReCa, ca ingrediente în diverse rețete sau ca bază pentru alte produse lactate.

Valoarea importurilor a fost de 137 de milioane de euro, în creștere cu 37% față de 2023, când a fost de 99,9 milioane de euro, conform datelor Eurostat, biroul european de statistică. În primele zece luni din 2025, tendința de creștere s-a menținut și importurile s-au ridicat la aproape 122 de milioane de euro.

Cel mai mult unt este adus din Polonia în România. În 2024, aproape 30% din importurile noastre au fost din această țară, în valoare de 40 de milioane de euro.

Pe următoarele locuri sunt Germania, care este cel mai mare producător de lactate și brânzeturi din UE, Olanda, care are o tradiție în acest sector, și Franța, cel mai mare crescător de vaci din UE, de unde își are originea gigantul Lactalis, care deține fabrici și în România. Finlanda, Suedia și Cipru, se află și ele pe lista țărilor din care România importă, dar cu volume și valori mici.

Polonia, principalul furnizor de unt al României, pornește de la o bază agricolă mai mică decât a noastră.

România cultivă 1,9 milioane de hectare cu porumb, fiind pe primul loc în UE. Porumbul ajunge apoi în furajarea bovinelor, iar laptele se transformă în unt. În 2025, România a produs 6 milioane de tone de porumb, mai mult decât dublu față de necesarul intern, chiar dacă recolta a fost afectată de secetă.

Deși mult timp România a fost pe primul loc în UE la producția de porumb, acum este pe locul al treilea, după Franța și Polonia, din cauza condițiilor meteo. Totuși, consumul intern permite creșterea producției. Însă, în balanța comercială, exporturile domină.

Apoi, România are 3 milioane de hectare de pășuni, în timp ce Polonia, cu o populație dublă, are doar 2,6 milioane de hectare. Asta înseamnă că România are spațiu pentru a crește mai multe animale.

În prezent, Polonia crește 6,2 milioane de vaci, iar România doar 1,8 milioane, adică de trei ori mai puține.

România a pierdut circa 1 milion de bovine în ultimii 18 ani, pentru că politicile publice nu au fost direcționate către acest sector, însă acum se încearcă stimularea creșterii efectivului de bovine cu bani de la stat, dar și europeni.

Dacă porumbul cultivat în România ar fi folosit mai mult în furajele animalelor, care reprezintă 60-70% din hrana lor, atunci producția de lapte ar crește și capacitatea de a produce unt pe plan intern s-ar mări la rândul său. Astfel, ar putea reduce dependența de importurile de unt din Polonia și nu numai.