România este pe cale să bată Italia la producția de autoturisme în 2013
România ar putea produce în 2013 aproape 450.000 de mașini, în timp ce Italia va scădea spre 360.000 de mașini, conform evoluțiilor din T1, când producția locală a crescut cu 32%.
Dacia și Ford ar putea produce în 2013 aproape 450.000 de autoturisme dacă mențin creșterea de peste 40% din primele patru luni ale acestui an.
În 2012 în România s-au produs 326.500 de autoturisme, în timp ce în Italia s-au asamblat 396.000 de mașini, în scădere cu 15% față de anul precedent, declin care a continuat și în primul trimestru cu opt procente.
În primul trimestru al acestui an România deja a depășit Italia la producția de autoturisme, atingând un nivel de 107.700 de unități, față de 101.005 mașini din producția italiană, în scădere cu 8% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Creșterea producției din România a continuat și luna trecută, când a fost atins un nivel record de 39.400 de unități, potrivit datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), acesta fiind cel mai înalt nivel înregistrat vreodată în România.
„Industria auto din România trebuie să atingă un volum de jumătate de milion de mașini fabricate anual. Două sunt explicațiile pentru rezultatele din acest an. Primul îl reprezintă reîntinerirea aproape totală a gamei Dacia și cererea foarte mare la export, iar a doua demararea producției Ford la Craiova, care începe să-și facă simțită prezența“, a declarat Constantin Stroe, președintele Asociației Constructorilor Auto de Automobile din România (ACAROM), care mai deține și funcția de vicepreședinte al Dacia.
